În condițiile în care instituțiile și legislația anti-corupție se află din nou sub amenințarea grupurilor de interese politico-oligarhice, este surprinzător că autorul investigației care a dezvăluit rolul mafiei din sănătate în scandalul dezinfectanților diluați a ales țintă a atacurilor sale singura instituție care poate face curățenie în sistem, DNA.
Cătălin Tolontan a acuzat SRI că ar fi știut încă din 2010 de scandalul dezinfectanților, iar DNA din 2012 și că nici una dintre instituții nu ar fi făcut nimic: „Noi am publicat documente indubitabile și nici nu au contestat cei de la DNA și DIICOT că DNA a știut în 2012, a dat Judecătoriei Sectorului 2, care a clasat în 2014, fără a face măcar o audiere în dosarul licitațiilor trucate. Rareori am văzut un document de 40 de pagini atât de bine structurat. De exemplu, acolo scria că dacă o licitație nu era câștigată de Hexi Pharma, ci de o altă firmă, atunci spitalul îi spunea firmei respective «bun, atunci nu comandăm de la voi, ci luăm prin încredințare directă de la Hexi Pharma»”.
Din articol, aflăm că în 2012 DNA a primit o plângere din partea unui competitor al Hexi Pharma, pe care a declinat-o către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Două lucruri reies cu claritate. Dacă este să vorbim despre o „îngropare” a cazului, atunci responsabilitatea cade pe umerii Parchetului. Apoi, plângerile au ca obiect corectitudinea licitațiilor şi NU diluarea dezinfectanților. Dar nu asta ne transmit autorii, ci că „DNA, Parchetul și DIICOT l-au avut în mână pe Condrea” (patronul Hexi), dar l-au făcut scăpat „fără măcar să îl audieze”. Deși rolul DNA în această afacere este minim, sugestia lui Tolontan este că instituția ar fi cumva complice, cel puțin moral, cu Mafia din Sănătate și că ar împărți, o parte din responsabilitatea pentru infecțiile din spitale. Această sugestie a fost preluată și îmbrățișată de protestatarii din stradă, care au afișat pancarte ce acuzau DNA și DIICOT de complicitate cu criminalii. Și cum ar fi putut să nu fie îmbrățișată din moment ce articolul evocă persecuția autorului de către procurori: „Dacă nu l-au audiat pe Condrea, măcar pe jurnaliști să-i scotocească!”, ceea ce nu știm să se fi întâmplat, și se încheie ironic-apoteotic: „Trăiască președintele nostru, justiția!”.
Despre ce a știut sau nu SRI nu ne putem pronunța, pentru că nu avem la dispoziție decât niște declarații ale unor surse. În ceea ce privește însă DNA și „justiția”, lucrurile stau cu totul altfel pentru că sunt supuse unui atac nedrept și, îndrăznim să o spunem, nedemn din partea lui Cătălin Tolontan. Departe de noi ideea că DNA ar fi infailibilă, că procurorii DNA nu comit erori, care merită să fie expuse și supuse judecății publice sau că instituția ca atare nu trebuie criticată atunci când merită. Există umbre în activitatea DNA care, dacă nu sunt dezbătute, vor ajunge să afecteze credibilitatea instituției. Or, credibilitatea este mai importantă decât Morar, Kovesi sau orice alt procuror, pentru că o dată pierdută nu va mai exista nici un anticorp instituțional care să combată cancerul corupției în România. Bineînțeles, Tolontan poate să susțină că datoria lui jurnalistică este față de adevăr și de cititori, nu e treaba lui să protejeze credibilitatea DNA. Acest lucru este perfect legitim. Dar nu este treaba lui nici să atace credibilitatea DNA folosind jumătăți de adevăruri gonflate la dimensiuni de conspirație.
Cine poate face curățenie în această afacere sinistră și să atace frontal teribila mafie din Sănătate, dacă nu DNA?
Or, nu e nevoie decât de un val de indignare generală cum este cel generat de situația dezinfectanților diluați de zece ori pentru a muta ținta de pe adevărații vinovați pe Justiție și pe DNA, pentru a le torpila acestora singurul stâlp de susținere: încrederea publică. Or, politicienii atât așteaptă. Deja în parlament se pregătește un nou val legislativ care să anuleze întregul eșafodaj anti-corupție construit în ultimii zece ani și să izoleze definitiv clasa politică de orice răspundere penală. Nu-l putem acuza pe Cătălin Tolontan de complicitate morală la tentativele de anihiliare a anticorupției pentru că ar însemna să judecăm după aceeași logică, dar putem să-i cerem mai multă responsabilitate și claritate morală pentru a evita relativismul facil și pentru a salvgarda integritatea și credibilitatea anchetei pe care el însuși a declanșat-o.
