Artizanul sistemului de urgență din România a devenit zilele acestea anti-eroul, cinicul de serviciu, cel care privește moartea în ochi fără să verse o lacrimă.
I se cere demisia pe toate vocile și pe majoritatea canalelor. Dintr-o dată, aproape toată lumea se dezice de el. Publicul vrea răzbunare. Cu cât i se arată mai multe imagini dramatice, cu atât pofta de răzbunare crește. Cu cât se aud mai mult vocile celor care au murit în lacul Siutghiol, cu atât Raed Arafat e mai vinovat. Creatorul legendarului SMURD s-a transformat brusc din înger în demon, iar în jurul lui e plin de păsări de pradă, care răspund cererilor publicului.
Povestea spusă în alb-negru are o frumusețe aparte, e ușor de înțeles și merge direct la țintă. Cu cât te complici mai mult în explicații, nuanțări și detalii, cu atât ai mai multe șanse să-i ratezi pe cei interesați de subiect. Dacă ești dur, crud și nu ții cont de nici un fel de balanță, poți deveni idolul celor mulți. Trebuie să fii radical, să tai în carne vie și să treci cu vederea faptul că adevărul are mai multe fețe, fiindcă numai radicalismul mai are cu adevărat succes în zilele noastre. Prea puțini își mai pierd timpul cu analize reci, argumentate și echilibrate. Majoritatea vrea verdicte imediate și spectacole cu ghilotine.
În 2012 isteria era inversă, atunci când Traian Băsescu a propus demiterea lui Raed Arafat pentru că se opunea programului de reformă a sănătății propus de guvernul din care făcea parte, oamenii au ieșit în stradă pentru el. Cei din Târgu Mureș și-au adus aminte de tânărul care începuse în anii '90, pe banii lui, să experimenteze serviciul de urgență alternativ și l-au apărat prin manifestări publice, care s-au întins până în București. Pe fond, Traian Băsescu avea dreptate: când faci parte dintr-un guvern, ești solidar cu acesta sau pleci de bunăvoie. Din punct de vedere politic însă, președintele a făcut atunci prima sa mare greșeală, fiindcă se dezicea de un personaj văzut în imaginarul colectiv ca un salvator, un luptător pentru viețile celor mulți, un idealist printre oportuniști. De la Arafat a început căderea lui Băsescu și, poate, tot de la Arafat i se va trage și lui Ponta.
Premierul va încerca, probabil, să-l protejeze pe doctorul de origine palestiniană, născut în Siria, care și-a făcut cariera în România tocmai pentru a evita eroarea făcută de Băsescu, fără să înțeleagă că între timp trendul public s-a inversat. Temporizarea demiterii lui Arafat de un audit independent îi ia deocamdată de pe umeri această povară lui Victor Ponta.
Raed Arafat, pe de altă parte, dacă vrea să-și apere onoarea, ar trebui să-și dea demisia, cel puțin până la finalizarea auditului despre care vorbea prim-ministrul. Fiindcă sistemul pe care l-a pus la punct își demonstrează limitele, fiindcă într-o lume normală, în cazuri de catastrofe, șefii instituțiilor nefuncționale își asumă eșecul și pleacă acasă. E destul de probabil, așa cum au explicat Arafat și Ministerul de Interne, ca cei patru oameni care au murit în lacul Siutghiol să nu fi avut nici o șansă de supraviețuire, fiindcă apa era foarte rece și inimile lor nu puteau rezista până la venirea echipelor de salvare. Dar nici părintele serviciului de urgență nu a explicat cum, de la o distanță atât de mică de Mamaia, cei de la SMURD Constanța nu aveau la îndemână o ambarcațiune în stare bună, care să poată fi trimisă de urgență la locul unui accident.
Din cauza isteriei din 2012 Raed Arafat a fost o lebădă neagră pentru Băsescu, iar în 2014 ar putea juca același rol pentru Ponta, dacă nu-l convinge să-și dea demisia. (Scriitorul Nassim Taleb definește un fenomen ca fiind o lebădă neagră dacă este vorba despre ceva care se întâmplă rar, are un impact mare, iar retrospectiv lumea îl considera predictibil.)
