„Fanatici sunt şi cei din tabăra care dă în Justiţie ca în sacul de box, fără argumente, şi cei din tabăra care aplaudă chiar şi derapaje făcute de Justiţie şi, mai rău, în numele Justiţiei. Şi unii, şi alţii, la fel de toxici pentru un act de justiţie corect şi pentru statul de drept“.
Ştiu, sună ca un motto. Dar nu e decât observaţia făcută deunăzi, pe o reţea de socializare, de una dintre cele mai cristaline voci ale presei româneşti, Melania Cincea. Marele său har e să surprindă în cuvinte atât de clare, dar atât de expresive o realitate pe care o trăim cu toţii. Cea a României rupte-n două. Între fanatismul criticilor şi cel al susţinătorilor Justiţiei. Sunt două tabere ireconciliabile, mustind de intoleranţă, în afara cărora nu te poţi poziţiona fără a risca să fii acuzat că eşti de o parte sau de cealaltă.
Nu e un aforism rabinic, de tipul „şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate“. Altceva ne spune doamna Cincea. Şi anume că fanatismul n-are frontiere. Ambele tabere au „talibanii“ lor, iar „adevărurile“ pe care încearcă să ni le vâre pe gât ar fi prudent să nu le luăm drept apriorice.
Iată-l, pe de o parte, pe mogulul Sebastian Ghiţă, un critic al Justiţiei de dată recentă, cam de când i s-au înmulţit dosarele penale. Marţi, pe la amiază, el ne anunţa că a depus un „autodenunţ“ cu bătaie la actualul procuror-şef al DNA. Ghiţă susţine că, în 2012, ar fi participat la falsificarea raportului prin care Laura Codruţa Kövesi a fost spălată de acuzaţia de plagiat.
E credibil? Nu prea. La câteva minute, sare însă fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi confirmă acuzaţia, ba chiar dă amănunte suplimentare. Încet-încet, oamenii care nu înghit orice pe nemestecate încep să-şi pună întrebări. Dar totul e la nivelul lui „dacă şi cu parcă“, întrucât nimeni n-a văzut încă vreo probă.
Iată-l, pe de altă parte, pe deontologul Dan Tăpălagă, un vechi susţinător al Justiţiei, luându-l în serios pe Ghiţă. Dar nu în privinţa doamnei doctor Kövesi, Doamne fereşte! Ci în povestea cu „simpozionul Black Cube“ pe care l-ar fi „organizat“ subsemnatul pentru familia Adamescu. Poveste pe care acelaşi ins o aruncase cu doar o zi înainte, într-o emisiune televizată. Tăpălagă preia delirul lui Ghiţă, deşi întreaga situaţie sună ca bancurile de la Radio Erevan. N-am organizat, am participat, nu era simpozion, ci o dezbatere, nu era secretă, ci cât se poate de publică şi, evident, n-avea nicio legătură cu Black Cube.
Ieri, tot pe la amiază, jurnalistul apasă însă pedala şi scrie, pe surse, adică fără nicio probă, că omul de afaceri Dan Adamescu ar fi avut un contract cu Black Cube. Dar nu ca s-o spioneze pe doamna doctor Kövesi, ci ca să mediatizeze abuzurile la care ar fi fost supus de procurori. Dezminţirea vehementă venită imediat de la Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri, nici nu mai contează.
Pentru mulţi, funcţionează de minune celebrul dicton (plagiat, la rându-i, de Beaumarchais din Bacon) care spune cam aşa: „Calomniază, calomniază, că tot rămâne ceva!“.
