De ce ar renunţa preşedintele la jumătate de mandat? Doar de dragul reformei constituţionale sau de teamă că nu va supravieţui până în 2014, când îi expiră termenul? Ar renunţa Traian Băsescu la putere pentru a lăsa în urma lui o ţară mai stabilă sau mai degrabă ar pleca de la Cotroceni din prea mult orgoliu, fiindcă n-ar suporta să vadă că pierde?
Traian Băsescu se află în topul celor mai detestaţi politicieni ai momentului şi e puţin probabil să-i crească din nou cota, fără vreun eveniment special. De aceea strategiile sale de viitor sunt mai ales de supravieţuire şi de exit. De ieşire din Palatul Prezidenţial la momentul hotărât de el, nu de inamicii săi, şi eventual de abandonare a puterii în condiţiile lui. Carisma preşedintelui s-a „rutinizat”, după cum numea filosoful american Allan Bloom recăderea în banal a marilor lideri, iar apelul la popor n-ar putea avea decât efecte inverse, aşa că Traian Băsescu are două soluţii pentru a ieşi din scenă în picioare: 1) să-şi ducă mandatul la bun sfârşit, dar acest lucru se poate întâmpla doar dacă PDL câştigă alegerile parlamentare de anul viitor sau 2) să-şi dea demisia la momentul oportun folosindu-se de necesitatea urgentării unor reforme, cum e, de pildă, cea constituţională, prin negocieri cu opoziţia.
Dacă Traian Băsescu se îndoieşte că partidul său are şanse să rămână la guvernare şi după 2012, atunci va recurge la soluţia a doua, pe care o pregăteşte deja, de vreme ce spune că este gata să renunţe la o parte din mandat pentru ca, în viitor, alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare să se suprapună, aşa cum se întâmpla până în 2004. Pentru a reveni la această tradiţie ar fi însă nevoie de modificarea Constituţiei, modificare imposibil de făcut fără acordul opoziţiei, fiindcă noul proiect are nevoie de două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
În spatele pretextului sincronizării parlamentarelor cu prezidenţialele (suprapunere ce nu poate fi făcută imediat fără demisia preşedintelui anul viitor, când sunt alegerile generale), Traian Băsescu are ocazia să schimbe fundamental actuala Constituţie prin negocieri cu opoziţia, inclusiv prin modificarea sistemului semiprezidenţial, care ar putea deveni fie periculos, fie ineficient în mâinile unui Crin Antonescu.
Negocierile de reformare a Constituţiei ar putea duce la transformarea României într-o republică parlamentară, aşa cum cere acum PSD şi cum ar fi vrut la începutul anilor ’90 ţărăniştii şi liberalii, care pledau atunci pentru alegerea preşedintelui în mod indirect, de către Parlament. Raportul prezidenţial care analizează vulnerabilităţile Constituţiei actuale pare să încline balanţa spre revenirea la regimul parlamentar adoptat în România o dată cu prima Constituţie, în 1866. Printre avantajele menţionate de experţii care au lucrat la raport se află nu doar stabilizarea vieţii politice, eliminarea blocajelor, centrarea activităţii puterii executive pe un singur actor, prim-ministrul, ci şi scoaterea panaceului „tehnocratului” din instrumentarul tradiţional.
Rezolvarea dilemelor constituţionale pe termen lung şi inaugurarea unei noi republici pot constitui scena de pe care Traian Băsescu să-şi anunţe sacrificiul prezidenţial. În acest fel frica de eşec s-ar dizolva într-un demers generos, care să nu mai fie, ca pe vremea lui Adrian Năstase, un proiect constituţional confecţionat cu dedicaţie, ci o lege fundamentală gândită pentru viitor, ţinând cont de nevoile ţării, nu de interesele personale.
Folosindu-se de această strategie, Traian Băsescu ar avea ocazia să demonstreze că stăpâneşte arta negocierilor şi că vrea să închidă uşa el însuşi, înainte de a i se trânti în faţă.
