Bani, bani, bani, bani, bani și iarăși bani! Biserica Ortodoxă Română încasează în acest moment sume neverosimil de mari de la un Guvern care se prăbușește văzând cu ochii. Capii Bisericii nu văd în asta o problemă, nici măcar una morală, deși fiecare argint pe care pune mâna în toiul campaniei electorale este echivalentul unei pălmi istorice date obrazului deja brăzdat al contribuabililor români. Peste 80% dintre ei se declară tocmai creștin-ortodocși.
Fenomenul alocărilor bugetare extraordinare (în general, banii provin de la Fondul de rezervă al Guvernului) capătă accente faraonice cu fiecare săptămână ce ne apropie de momentul primului tur al alegerilor prezidențiale.
Nu ai nevoie de un IQ superior și nici de vigilența unui gardian de la Alcatraz pentru a-ți da seama că sutele de milioane de lei trimise de Guvernul Ponta în teritoriu, la autoritățile locale de aceeași culoare politică, urmează un algoritm prestabilit.
Un algoritm pervers, care sincronizează promisiunile deșănțate ale candidatului PSD cu clepsidra electorală.
Un algoritm pervers și profund nedemocratic, întrucât lipsa de transparență și componenta discreționară sunt liniile sale directoare.
Că operațiunea la care asistăm de câteva luni bune, și care s-a acutizat în ultimele zile și săptămâni, a fost premeditată, stă mărturie modificarea prealabilă de legislație.
Ea a permis echipei Ponta-Dragnea să dreneze sume uriașe de bani publici fără a mai da socoteală în vreun fel: inițiativele nu sunt comunicate imediat după ședințele de guvern, deciziile propriu-zise apar târziu în Monitorul Oficial, nu poate fi cunoscută de la bun început destinația exactă a fiecărui leu pe care Guvernul îl scoate din buzunarele noastre.
Totuși, banii deturnați în scop politic provin din taxele și impozitele pe care le plătesc cetățeanul simplu, antreprenorul, corporațiile!
Privind din perspectivă penală, e limpede că se profilează la orizont un potențial dosar-bombă. Implicațiile sale ar putea fi tectonice, dat fiind faptul că vorbim aici de fonduri publice, de implicarea directă a unor oficiali de rang înalt (până la nivel de premier și vicepremier), de schimbări de legislație făcute cu rea-voință și multă, foarte multă iresponsabilitate.
Dar dacă din punct de vedere politic, economic și penal problema este deja una imensă, din punct de vedere moral se poate vorbi de un adevărat cancer.
De ce?
Pentru că în toată afacerea asta cu foarte mulți bani publici direcționați discreționar de niște oficiali interesați strict de supraviețuirea lor politică, își face numărul un alt jucător extrem de incorect: Biserica.
Da, extrem de incorect, de oportunist, de ipocrit.
Date fiind imperativele morale – în teorie, mult superioare orizontului profan – cărora capii Bisericii ar trebui să li se supună din prima clipă și în fiecare clipă, culpa în care aceștia se găsesc o transcende (încă o dată, moral) pe cea a baronilor PSD, miniștrilor PSD și premierului PSD lipsit de scrupule și de orice Dumnezeu.
Simplul fapt că Biserica acceptă să își tranzacționeze statutul și să își pună în umbră dimensiunea sacră, totul contra zecilor de milioane de lei aruncați cu un zâmbet acru de către politicieni aflați vremelnic la putere, reprezintă în sine o trădare a Cuvântului Domnului și, revenind pe Pământ, a milioanelor de credincioși.
Știu, problema e una veche, iar de fiecare dată când subiectul de față este atins, în Dealul Patriarhiei apar crize de nervi și accese răvășitoare de auto-victimizare.
Când Biserica mai și acceptă această umilire numai și numai de dragul „ochiului dracului” și al consolidării unei otrăvitoare influențe în „cercurile înalte” – în proximitatea și în interiorul unei campanii electorale – ajungi să te întrebi la ce bun să continui a face distincția între un Patriarh lacom și un premier la fel ca el, între un arhiepiscop fățarnic și un ministru ipocrit, între un paroh lipsit de rușine și un șef de partid înveșmântat în straiele vătafului.
Apoi, când Biserica se dă de ceasul morții pentru a-și cultiva relațiile cu un prim-ministru profund imoral și vulnerabil penal, ori pentru a măguli cu diverse decorații suflete sărace, dar cu orgoliu bogat, precum cel al lui Liviu Dragnea, și, în general, când Biserica Ortodoxă Română sărută în prag de campanie electorală și în timpul ei ghiulul contrafăcut al unui regim penal și cu vădite tendințe autoritare, din nou, te întrebi ce legătură mai are această fărâmă mundană de reprezentare a sacrului cu „talpa” țării?
Ai ales deja, tu, Biserica, prin capii tăi, să joci în altă ligă, vorba proaspăt încarceratului Sorin Roșca Stănescu.
În fine, când Biserica Ortodoxă Română acceptă fără clipire pomeni electorale de zeci de milioane de lei de la un regim care amenință să distrugă și ceea ce a mai rămas din fibra țării, cum este regimul Ponta, din nou, te întrebi: În slujba cui s-a pus această Biserică?
Cert este că nu în slujba turmei pe care o păstorește, din moment ce face sluj în fața unei conduceri politice profund corupte și, tocmai prin asta, fenomenal de imorală.
Numai în ultimele două luni, bisericile au înghițit de la Guvern, din fonduri cu destinație excepțională, peste 30 de milioane de lei.
Sunt bani mulți și, până în 16 noiembrie, ar putea fi chiar mai mulți.
Păcatul și mai mare este că BOR a făcut-o fără a se întreba o clipă dacă nu cumva e incorect și anormal să nu aștepte până ce trec alegerile, pentru a nu fi suspectată că face jocuri electorale.
Dar ce să mai zici, din moment ce oameni precum Gigi Becali au ajuns modele de implicare socială și pastorală, fiind promovați intens de mulți reprezentanți ai Bisericii (ceva mai discret de către înaltele fețe, dar pe față, de cei cu ranguri mici)!
În fața subitei “mărinimii” guvernamentale, PF Daniel ar fi putut să-i mulțumească frumos premierului pentru intenția de a aloca sume substanțiale către biserici.
Apoi, să-i spună că va accepta banii – poate nu integral, ci strict pentru nevoile urgențe – întrucât nu s-ar face altfel într-o Românie cu atât de multă sărăcie și politicieni sau interlopi neverosimil de bogați.
În sfârșit, ar fi putut să-i spună că și ceea ce I-ar cam veni să accepte, din sumele puse la dispoziție, va trebui să aștepte trecerea lui 2014, pentru a nu induce în eroare enoriașii în an electoral, pentru a menține la standarde acceptabile moralitatea Bisericii, în fine, pentru a nu da un semnal prost celor care consideră opulența și oportunismul incompatibile cu moravul bisericesc.
PF Daniel și cei de care se-nconjoară au picat cu brio acest adevărat test de stres la care i-a supus în ultimii doi ani, și cu precădere în ultimele săptămâni, candidatul Victor Ponta.
E drept, milioanele au curs și zidurile de beton și cărămidă au continuat să se înalțe, inclusiv la Catedrala Mântuirii Neamului.
Dar țara – țara a continuat să se scufunde.
Din fericire, așa cum arătam și în ultimul editorial, premierul care l-a ispitit pe Patriarh, și care nu are o problemă în a-și târî țara în marasm, a ajuns să se scufunde el însuși cu o viteză infinit mai mare.
Ciudat, totuși, că PF Daniel, un pragmatic din toate punctele de vedere, nu înțelege că atunci când încetezi a mai fi realist, pragmatismul rudimentar sfârșește prin a atârna în cui.
Sigur, PF Daniel, care acceptă pomeni electorale mai ușor decât ar face-o familiile cu șapte copii și doi părinți șomeri, ar putea miza pe faptul că puternicii zilei apar și dispar, dar fibra îndoilenică a politicianului român va dăinui încă multă vreme de aici încolo.
Sigur, s-ar putea să nu se înșele.
Dar dacă asta e mentalitatea unui conducător al Bisericii, încă tânăr și care a avut pe deasupra șansa de a studia în străinătate într-o vreme în care străinătatea însemna pentru 23 de milioane de români o altă galaxie, atunci de ce am continua noi, credincioșii și plătitorii de taxe, să-l acceptăm și să-l finanțăm?
Pe final, un fel de pildă.
Printre primele condoleanțe care au fost transmise Franței și familiei președintelui grupului Total, Christophe de Margerie, decedat pe aeroportul moscovit Vnukovo, s-au numărat și cele venite de la Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin l-a numit prieten al Rusiei și, având în vedere criticile lui de Margerie față de sancțiunile impuse Moscovei de către Occident, regretele lui Putin aveau un resort nu doar de ordin personal, ci mai ales strategic.
Dar ce poate fi mai ironic decât faptul că până și prietenii Rusiei pot sfârși tragic din cauza eșecului politicii duse fix de liderii Rusiei?
Alcoolismul și glonțul său de argint, vodca, sunt de mult timp o problemă de siguranță națională acolo, cangrenând totodată țesutul social și economic al celei mai întinse țări de pe Glob.
Faptul că avionul privat al șefului Total s-a izbit la decolare de un utilaj condus pe pistă de un șofer băut (informație oficială, lansată chiar de către anchetatorii ruși) este o ilustrare, la nivel micro, a dezastrului național numit vodca și, mai presus de orice, a dezastrului produs de politica inadecvată a lui Putin.
Poate că tragica dispariție a lui Christophe de Margerie va sensibiliza mai mult Occidentul și va deschide o dată în plus ochii liderilor europeni cu privire la „Rusia reală”, la ceea ce înseamnă cu adevărat mâna forte a lui Putin și la cât de periculoasă poate deveni această țară, Rusia, dacă nu va fi sprijinită să scape din deriva în care o trage pseudo-țarul de la Kremlin.
În același timp, poate că ne va deschide și nouă, românilor, ochii asupra păcatului nemărginit pe care îl comite Biserica, atunci când secondează lideri politici cu aspirații și înclinații de autocrați, atunci când alege să nu crâcnească în fața unor regimuri corupte până în ultima celulă a măduvei lor.
De reținut că Putin nu s-a îndepărtat nicio clipă de propriul popor fără să se asigure că pasul lui neghiob e precedat, dar și justificat de cel al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Chiar vrem asta?
