Când Victor Ponta cere o nouă revoluţie pentru răsturnarea actualei puteri, pare o glumă, cum o glumă a fost şi moţiunea de cenzură. Când tema este preluată de Ion Iliescu şi susţinută de editorialişti cu greutate, gluma se îngroaşă.
Ion Iliescu are o concepţie cu totul particulară despre revoltele din 1989, de care trebuie ţinut seama atunci când prezice că „se vor acumula nemulţumiri care vor genera o explozie ca cea din ’89”: pe scurt, în primul rând, tirania comunistă (stalinismul) nu a fost comunistă deloc, ci „capitalism de stat”. În al doilea rând, „factorul motor” al Revoluţiei nu au fost anticomuniştii sau dreapta (care „n-a fost prezentă”), ci comuniştii, membrii de partid care au ieşit în stradă sau, pe limba lui Iliescu, „factorul social de bază – muncitorimea”. În consecinţă, revoltele din ’89 nu au fost anticomuniste, ci revoluţii comuniste, în esenţa lor, împotriva „capitalismului de stat” stalinist.
Azi, există în lume două forme de „capitalism de stat”: cel chinez, controlat de birocraţia de partid şi armată, şi cel rusesc, controlat de siloviki, aparatul represiv al serviciilor secrete. Nici unul dintre aceste două „modele economice” nu poate fi însă ţinta noului elan revoluţionar al lui Iliescu de vreme ce, după ’89, a patronat el însuşi, în calitate de „despot luminat”, exact un model dominat şi controlat de foşti membri ai birocraţiei PCR şi de foşti ofiţeri de Securitate. Este modelul în care marile averi s-au făcut cu statul şi în care personaje precum S.O. Vîntu, Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu au ajuns să deţină mari segmente ale mass-media, să facă trafic de influenţă, să îşi plaseze oameni în instituţiile statului şi apoi să ceară amnistie fiscală şi „dragostea” aceluiaşi stat. Cu acest „capitalism de stat” Iliescu nu pare să aibă nici o problemă. Nici cu faptul evident că, pentru a putea funcţiona, acest model trebuie să se bazeze pe exercitarea autoritară a puterii politice şi pe supunerea şi/sau anihilarea statului de drept pentru a proteja interesele oligarhiei de interferenţa nedorită a unei Justiţii independente.
Iliescu, Ponta, Năstase&Antonescu nu vor să facă o nouă Revoluţie pentru că vor să distrugă „capitalismul de stat”, să apere şi să întărească democraţia şi statul de drept (e un spectacol dezolant când oameni precum Dragnea, Vanghelie, Mazăre sau Fenechiu strigă „hoţii”), ci pentru că se tem de democraţie, de statul de drept şi de distrugerea capitalismului de stat. În acest scop folosesc o strategie de tip stalinist. Când Stalin vroia să scape de cineva de la vârful partidului, din armată sau din KGB, îl declara „deviaţionist de dreapta” şi agent al fascismului. Imediat după instalarea Cortinei de Fier, Moscova a lansat o campanie de propagandă – îmbrăţişată de media de stânga occidentale – în care acuza democraţiile vestice, în frunte cu SUA, de pactizare cu fascismul. Tot fascist a fost declarat şi Planul Marshall şi, în consecinţă, ţărilor est-europene proaspăt „eliberate” li s-a interzis să participe.
Ceva de felul acesta se întâmplă acum la noi. Principalul pericol pentru „capitalismul de stat” oligarhic nu îl constituie Traian Băsescu şi cu atât mai puţin PDL. „Pericolul” pentru Sistem vine, ca şi acum 60 de ani, de la Occident, adică de la calitatea de membru al Uniunii Europene. Băsescu a încercat – modest, cu multe erori şi compromisuri – să promoveze un proiect de modernizare a instituţiilor şi de întărire a statului de drept, iar asta a fost suficient pentru a i se confecţiona imaginea unui dictator „asemănător lui Ceauşescu”, dar în subtext a unui dictator de tip fascist. Este o mistificare, dar pentru Iliescu&Co este un motiv suficient pentru a chema la o nouă revoluţie ca aceea din ’89. La fel ca atunci, ei speră să exploateze lipsurile materiale şi nemulţumirile pentru a declanşa mişcări de protest la scară naţională şi, la fel ca atunci, speră ca rezultatul să fie acelaşi: să conserve Sistemul în loc să îl schimbe.
Ironia istorică a fascismului este că reprezintă „capitalismul de stat” prin excelenţă şi că s-a născut ca „o a treia cale” între capitalismul democratic anglo-saxon şi comunismul de tip sovietic, o cale pe care Ion Iliescu o caută de vreo 20 de ani. Armele pentru a lupta împotriva „capitalismului de stat” sunt la îndemână – consolidaţi şi reformaţi instituţiile democraţiei, scoateţi statul din economie, întăriţi piaţa liberă, n-o sufocaţi cu reglementări guvernamentale inutile şi, mai ales, întăriţi Justiţia şi statul de drept – numai că ele nu fac parte din arsenalul lui Iliescu şi al PSD.