Reacţia Moscovei la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind trecerea Prutului de către armata română la 22 iunie 1941 este un gest inacceptabil de intimidare a României.
Declaraţia liderului Opoziţiei, Victor Ponta, care a declarat reacţia rusă drept „corectă” arată adevăratele culori anti-naţionale ale liderului PSD şi îl descalifică în calitatea de aspirant la o funcţie de conducere în statul român.
Modul în care Moscova l-a insultat pe preşedintele României este cu atât mai ticălos cu cât ruşii ştiu foarte bine că numai cu un an înainte de 22 iunie, pe 26 iunie 1940, România a cedat Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa în urma unui ultimatum al Uniunii Sovietice. Această agresiune a fost o consecinţă directă a Pactului Ribbentrop-Molotov prin care URSS şi Germania nazistă şi-au împărţit Polonia iar sovieticii au invadat ţările baltice.
Dacă există cineva care este responsabil de declanşarea celui de-al doilea război mondial şi de milioanele de victime ale acestei conflagraţii acela este Stalin, care i-a lăsat mână liberă lui Hitler în Europa. Vina pentru „validarea fascismului” trebuie căutată aşadar la Moscova, nu la Bucureşti. Şi tot acolo trebuie căutată şi neruşinarea.
Că Rusia şi-a permis să rescrie istoria pentru a face digerabil pentru ruşi trădarea şi crimele comuniştilor, este treaba ei. Dar România nu (mai) poate fi obligată să înghită toate obscenităţile venite de la Moscova şi îşi poate permite să spună adevărul istoric. Şi exact acest lucru l-a făcut Băsescu atunci când a spus că ar fi dat acelaşi ordin, când a afirmat că mareşalul Antonescu a greşit că nu s-a oprit la Nistru şi când l-a calificat drept vinovat pentru crimele Holocaustului comise de români.
Cu exact o săptămână în urmă am afirmat din acest loc că declaraţiile lui Băsescu despre Majestatea sa, Regele Mihai, au fost neavenite şi că îl dezonorează. Dar declaraţiile despre trecerea Prutului şi Antonescu au fost corecte. Prin urmare, indignarea Moscovei este fără obiect.
Dacă, totuşi, ruşii şi-au permis să caracterizeze declaraţiile preşedintelui României drept „sfidare” şi „bravadă neruşinată” şi să ceară intervenţia „adecvată a Europei” este din alte motive decât cele legate de adevărul istoric. Insolenţa face parte din arsenalul politicii externe a Rusiei şi ministrul de externe Serghei Lavrov este cel mai bun exemplu al acestei atitudini brutale. Moscova încă îşi mai imaginează că dacă „se dă” mai agresiv la o ţară din Europa, aceasta va fi intimidată. În realitate, cu cât ruşii sunt mai agresivi în politica externă, cu atât acesta este un semn mai clar de fustrare şi de slăbiciune.
Prin urmare, întrebarea cu adevărat interesantă în legătură cu acest atac de o violenţă neobişnuită este „De ce sunt ruşii atât de frustraţi în legătură cu preşedintele României?”. O explicaţie ar fi că încet-încet Moldova le scapă din mâini oricâte manevre fac la Chişinău şi oricâţi bani ar băga în comunişti. O alta ar fi că România pretinde să joace un rol la Marea Neagră şi prin proiectul AGRI de aducere a gazului din Azerbaidjan prin Georgia, ridică serioase semen de întrebare asupra fezabilităţii proiectului rusesc al conductei South Stream.
Încă o explicaţie ar fi că România „şi-a permis” să găzduiască scutul antirachetă pe teritoriul său fără să ceară permisiunea Rusiei şi, culmea, rachetele vor fi instalate la o fostă bază sovietică. O alta, că România a acceptat să găzduiască o bază americană şi în curând va avea chiar două. Dar cel mai probabil răspuns este că ruşii încep să îşi piardă piciorul de pod din România. Coloana a cincea a intereselor ruseşti în România îşi pierde influenţa şi aceasta este cauza indignării şi agresivităţii Rusiei faţă de Băsescu, principalul „vinovat” de derusificarea României.
Din această perspectivă reacţia lui Victor Ponta este grăitoare şi instructivă. Când şeful principalului partid de opoziţie din România iese public şi declară că atacul rusesc la adresa preşedintelui ţării este „corect”, nu mai există dubii încotro se îndreaptă loialitatea PSD şi a liderilor lui. Spre Moscova.
