Romania sufera de o criza de identitate veche de peste un secol si jumatate, pe care nu a reusit sa o depaseasca nici dupa ce a fost primita in cercul statelor civilizate prin admiterea in UE si NATO. Nu are incredere in propriile forte si actiuni, de aceea prefera sa stea deoparte cand se iau decizii complicate, chiar si atunci cand aceste decizii o vizeaza nemijlocit. Astfel, de pilda, Romania s-a jenat sa-si negocieze in propriul avantaj capitolul Agricultura inainte de intrarea in Uniunea Europeana. Negociatorii autohtoni au fost atat de multumiti ca vor putea sta la masa cu boierii, incat au acceptat fara cracnire toate conditiile acestora. Romania trece aproape simultan prin toate etapele crizei de identitate, continua sa se teama de vecinul puternic de la Rasarit si nu are curajul sa-i raspunda in fata nici cand e vorba de un interes direct si imediat, cum ar fi apropierea de Republica Moldova.
Spre deosebire de Polonia si tarile baltice, care stiu sa-si foloseasca avantajele de membre ale comunitatii europene pentru a pune la punct spasmele expansioniste ale Moscovei, Romania prefera adesea sa nu observe ceea ce o deranjeaza. Se teme fie ca nu are destule argumente, fie ca nu are destule resurse. In schimb, reactioneaza disproportionat, intorcandu-se cu spatele la Ungaria, fara motive, doar din cauza frustrarilor isto-rice perpetuate cu bunastiinta in manualele de istorie. In Romania, obsesiile trecutului marcheaza irational deciziile prezentului, fiindca liderii politici nu au fost invatati nici sa priveasca spre viitor, nici sa inteleaga istoria fara prejudecati si fara resentimente.
Modernizarea tarii ramane prizoniera in mainile unor oameni care sunt blocati de interesele prezentului sau de pacatele trecutului. Avansul economic din ultimii ani a avut loc, mai degraba, in ciuda politicienilor decat cu ajutorul lor, fiindca elitele politice din Romania nu au avut in ultimii 20 de ani un program pentru viitorul tarii, asa cum acum nu au un scenariu pentru criza si, cu atat mai putin, unul care sa poata fi folosit dupa ce va iesi tara din recesiunea economica. Politicienii si partidele lor au planuri doar pe termen scurt, iar nazuintele lor sunt nevrotice, precare si meschine, de aceea e greu de crezut ca au resurse pentru schimbari spectaculoase. "Exista acum conditiile prielnice pentru o miscare de anvergura, pentru un nou pasoptism", scriu Valeriu Stoica si Dragos Paul Aligica in volumul "Reconstructia Dreptei", aparut zilele acestea la Editura Humanitas.
Cei doi, politicianul si intelectualul, argumenteaza ca s-au acumulat "resursele intelectuale pentru a formula si sustine un proiect politic care sa catalizeze energiile reformatoare" pentru "reconstructia din temelii a statului roman". Iar primul pas in aceasta reconstructie ar fi o noua Constitutie care sa opteze clar fie pentru o republica parlamentara, fie pentru una prezidentiala, care sa stabileasca necesitatea unui parlament unicameral sau bicameral si care sa fie pusa in acord cu un "proiect national romanesc" pentru noul mileniu.
In Romania insa, nu doar politicienii sunt dezinteresati de un proiect national de anvergura, ci si intelectualii, care, spre deosebire de pasoptisti, nu au nici timp, nici preocupari de "regenerare" a tarii. Romania are nevoie de un nou pasoptism, dar majoritatea politicienilor nu-l doresc, in vreme ce multi intelectuali supravietuind de la o leafa la alta nu mai au timp sa priveasca dincolo de interesele lor mici.
Un proiect national ar trebui poate formulat, inainte de toate, de elitele culturale si abia apoi preluat de cele politice. Criza economica ar putea grabi acest proces daca in Romania oamenii ar fi recompensati dupa meritele personale, si nu in functie de relatiile de putere pe care le au si daca in urma restructurarilor obligatorii din vremurile grele care urmeaza ar fi promovati cei care stiu, nu cei care au.
