PDL pare un partid fără nicio cauză, fără nicio direcţie şi fără lideri în adevăratul sens al cuvântului, iar anunţul candidaturii Elenei Udrea la preşedinţia PDL nu schimbă lucrurile.
Preşedintele Traian Băsescu a încercat în ultimii ani să ţină în mod forţat partidul pe o direcţie reformistă, incluzând în prima linie a PDL tehnocraţi care şi-au dovedit competenţele în afara politicii: fosta ministră a Justiţiei, Monica Macovei, politologul Cristian Preda, foştii diplomaţi Toader Paleologu, Teodor Baconschi şi Sever Voinescu. Proveniţi din aşa numitul grup al “intelectualilor lui Băsescu”, aceştia au încercat să aducă în partid doctrina neoconservatoare, etica politică, standardele europene pentru departajarea politicienilor corecţi de cei corupţi sau cu probleme de imagine. Cu excepţia lui Toader Paleologu, care şi-a cucerit locul, mai degrabă pe baza umorului, decât a principiilor politice, ceilalţi au fost marginalizaţi cu metodă: pentru că n-au crescut în PDL, pentru că nu şi-au început cariera lipind afişe, pentru că nu respectă disciplina de partid sau pentru că nu înţeleg “centralismul democratic” enunţat de Lenin acum mai bine de 100 de ani şi preluat de toate partidele româneşti, ca un fel de tradiţie autohtonă. Vladimir Ilici Lenin descria “centralismul democratic” ca fiind un mecanism care permite “discuţii libere”, dar obligă la “acţiune unitară”, altfel spus după deliberări “libere”, membri partidului trebuie să respecte şi să susţină deciziile finale în mod “unitar”.
Din acest punct de vedere cei mai mulţi din grupul “intelectualilor lui Băsescu” nu s-au calificat, dar nici n-au ştiut sau n-au fost interesaţi să-şi atragă de partea lor militanţii PDL, cei care susţin organizaţiile teritoriale.
Preşedintele a încercat în ultimii ani să-şi găsească un urmaş în stilul său cazon, aruncându-i rând pe rând în arena pe cei aleşi: la început a crezut în Teodor Baconschi, apoi în Sever Voinescu, apoi în Mihai Răzvan Ungureanu. Orice posibil succesor trebuia să intre în groapa cu lei şi să demonstreze că are curaj şi ştie să se bată. Preşedintele a fost însă mereu dezamăgit: niciunul dintre ei nu s-a dovedit cu adevărat “moştenitorul”. Aşa că s-a hotărât să încerce o altfel de soluţie: Elena Udrea. Ea pare să fie aleasa lui Traian Băsescu pentru viitorul partidului. Preşedintele a pregătit-o în toţi aceşti ani pentru marea bătălie: a lăsat-o să conducă partidul pe vremea când Emil Boc era prea ocupat cu guvernul, i-a dat pe mână cel mai bănos minister, în aşa fel încât să-i poată atrage de partea ei pe şefii organizaţiilor teritoriale, care benficiau de fonduri venite dinspre Ministerul Dezvoltării, a ajutat-o să fie şefa PDL Bucureşti, a sprijinit-o în confruntarea cu vestita Comisie de Etică de astă toamnă, când se afla pe lista celor care au adus prejudicii de imagine partidului.
Traian Băsescu mizează pe Elena Udrea crezând că poate fi ca el, că are “stomacul tare” şi încasează cu sânge rece loviturile care vin din toate părţile, că se poate reconstrui, că posedă un anume magnetism, că se poate bate de la egal la egal cu Crin Antonescu sau Victor Ponta, că poate fi persoana care să aducă la nivelul partidelor pactul semnat de preşedinte şi premier. Doar nu degeaba a alintat-o Ponta cu sintagma care pentru Udrea poate deveni slogan de campanie în PDL: “un Băsescu în fusă”. Preşedintele Băsescu are o slăbiciune pentru ea şi este subiectiv încurajând-o să candideze, deşi astă vară când a fost suspendat n-a primit-o în anturajul lui, înţelegând că asocierea cu ea îi putea produce daune. Atunci a fost înconjurat de Monica Macovei, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihai Neamţu şi chiar Vasile Blaga.
La 40 de ani Elena Udrea rămâne o femeie frumoasă, care a ştiut să înveţe din propria experienţă lecţiile politice, dar care este lipsită de doctrină şi are o imagine încărcată de istoria decolteurilor, a genţilor şi a legăturilor familiale de afaceri. Cu toate acestea preşedintele mizează pe ea, fiindcă, spre deosebire de Monica Macovei, stăpâneşte arta compromisului şi practică arta războiului în stilul Sun Tzu: înşelătoria ca armă de luptă şi exploatarea credulităţii adversarului.
