Se vorbeşte tot mai des în ultimele zile despre despărţirea apelor în USL şi posibila trecere a PNL în opoziţie. După cum aţi înţeles deja, nu există alte raţiuni ale conflictului din sânul puterii decât cele două rânduri de alegeri din 2014, europarlamentare şi prezidenţiale. Ca de obicei, guvernarea a rămas ultima preocupare a celor două partide.
Încetul cu încetul, agenda publică din acest an va fi ocupată cu dispute de genul „ce mişcări politice mai face PSD şi cum răspunde PNL”. Sau invers. În această ecuaţie, schimbarea unui ministru nu din altă raţiune decât cea de imagine este cât se poate de obişnuită. În acelaşi context, la fel de firească este şi opoziţia la schimbare a celuilalt partid aflat la putere pe motiv că „dacă voi daţi o lovitură de imagine, trebuie să dăm şi noi una”. Aş întreba totuşi: pentru cine vor Crin Antonescu şi Victor Ponta să dea toate aceste „lovituri de imagine”? Până la urmă, în ultimii doi ani, am avut un singur guvern, cu ministere împărţite frăţeşte, jumi-juma, şi foarte multe proiecte anunţate pentru acest mandat. În 2014, numai cine nu vrea nu vede că cele mai multe din măsurile anunţate fie sunt departe de finalizare, fie au fost abandonate pentru că nimeni nu mai are timp de guvernare în această ţară în an electoral. Aşa cum au dispărut de pe agenda publică proiectele regionalizării sau descentralizării (ultimul respins de Curtea Constituţională pe motiv că a fost prost conceput, probabil fiind scris pe genunchi de vicepremierul Liviu Dragnea în timpul liber rămas după ce trăgea sforile prin partid) se vor evapora şi alte subiecte, precum reforma în sănătate sau noile prevederi din Codul de Procedură Penală care îngreunează deja munca procurorilor. Asta ca să dăm doar două exemple recente. Până şi parlamentarii sunt preocupaţi acum de sforăriile din propriile partide, uitând că ei nu candidează anul acesta la nimic şi au cu totul alte lucruri de făcut decât să înfiinţeze comisii de anchetă pe care apoi să le închidă pentru că nu au descoperit nimic.
În acest context, este cel puţin ridicol să afirmi că primarul Sibiului va fi „un câştig pentru guvernare” doar pentru că are o imagine bună, când este clar că România are nevoie de coerenţă la putere, de sisteme care funcţionează, nu de salvatori închipuiţi. Nu pentru că Radu Stroe era antipatic au murit doi oameni în tragedia din Apuseni, ci pentru că sistemul de intervenţie al statului în astfel de situaţii, pe care ministrul de Interne îl coordona, nu a funcţionat cum trebuie. Pentru asta avem nevoie de o guvernare bună care să repare greşelile, nu de „nemţi” cu nasul pe sus ce răspund cu aroganţă la întrebările legitime referitoare la primăria Sibiu, „Asta e treaba mea!”, uitând că reprezintă locuitorii unui oraş care vor să ştie acum ce se va alege de votul lor din 2012.
Dacă USL se va rupe în acest an electoral, iar acest lucru va aduce un plus de voturi unuia sau altuia dintre cele două partide aflate acum la putere ar fi o mare păcăleală pe care şi-o iau din nou românii de bună-credinţă. Va fi o dovadă în plus că, după 23 de ani de democraţie, demagogia ţine în continuare loc de guvernare. Ştiu că poate părea naiv într-o ţară precum România, dar oamenii ar trebui să voteze în funcţie de fapte nu de prostiile pe care le spune unul sau altul dintre politicieni. Şi ca să fiu concret, aş vrea să-i întreb pe alegătorii liberali, spre exemplu, cu ce le-a folosit că atât Antonescu cât şi Iohannis au criticat măsura ajutorului acordat de stat celor care nu pot să-şi plătească ratele la bancă (electo-ratele) dacă până la urmă Guvernul tot a adoptat-o, deşi PNL reprezintă 50% din executiv?
Indiferent ce vor zice de acum înainte Crin Antonescu şi Victor Ponta, cred că cel mai înţelept lucru ar fi să-i judecăm la comun, atunci când mergem la vot, pentru că împreună au preluat puterea şi trebuie să plătească pentru o guvernare proastă întocmai după algoritmul după care şi-au împărţit ministerele, adică 50%- 50%.
Legat de mârâielile pe care şi le adresează acum reciproc liderii PNL şi PSD, nu pot să nu mă gândesc la un experiment făcut la începutul secolului XX de Konrad Lorenz, considerat părintele etologiei moderne. Experimentul a fost explicat în cartea sa „Aşa-zisul rău”, în care vorbea despre agresiunea în interiorul membrilor aceleiaşi specii. Profesorul a ţinut mai mulţi şoareci închişi în acelaşi loc, timp de luni întregi, după care a scos unul dintre ei şi i-a schimbat pentru câteva ore habitatul obişnuit. Când a încercat să reintroducă şoarecele extras înapoi în cuşca în care trăise atât de mult timp a observat că celelalte rozătoare se reped asupra acestuia şi vor să-l omoare. Ce se întâmplase? Chiar şi după câteva ore petrecute în afara cuştii, şoarecele îşi schimbase mirosul şi devenise acum un intrus pentru ceilalţi, care uitaseră complet că aveau în faţă un confrate cu care împărţiseră aceeaşi bucăţică de brânză atâta amar de vreme. Experimentul lui Lorenz vrea să demonstreze cum funcţionează instinctele, inclusiv la oameni, dar poate fi o bună parabolă şi pentru ceea ce se întâmplă, sau se va întâmpla, în viaţa politică românească din 2014.
