„Iese ceva din treaba asta?” îl întreba ministrul de Interne Cristian David pe fostul său şef de cabinet, în timp ce puneau la cale un trafic de influenţă în vederea retrocedării unor terenuri din muncipiul Buzău.
Acest „iese ceva?”, rostit în 2007, într-un cabinet ministerial din România, exprimă mai mult decât dorinţa măruntă a unui demnitar de a pune mâna pe nişte bani necinstiţi pentru zile negre. Vă rog să multiplicaţi această întrebare de mii de ori, apoi răspândiţi-o prin toate guvernele, ministerele, consiliile judeţene şi, în general, prin instituţiile publice din ţară, după care înmulţiţi rezultatul cu 25 de ani, câţi au trecut de la revoluţie. V-aş ruga acum să extindeţi acest exerciţiu şi să-i implicaţi şi pe oamenii de afaceri abonaţi la contractele cu statul, pe unii oameni din justiţie, din media, din fotbal.
Este foarte greu să laşi ceva în urmă când tot ce te mână în luptă este răspunsul la întrebarea „Iese ceva din treaba asta?” Este greu să construieşti instituţii solide, să faci drumuri şi autostrăzi, să construieşti o Românie modernă când întrebarea ta existenţială nu este decât „Iese ceva din treaba asta?”. Vedem acum anchete penale şi condamnări definitive ale unor foşti miniştri, oameni de afaceri sau şefi din justiţie care, dincolo de dimensiunea îngrozitoare a corupţiei, mai arată un lucru: aceşti oameni nu s-au preocupat nici o clipă să lase ceva bun în urma lor, să rămână ceva acestei ţări şi după ce ei nu vor mai fi în funcţie.
Citeşte şi editorialul: De la cazul Ridzi la slugile de astăzi. O lecţie pentru tinerii care vor să promoveze în viaţă
Cristian David îşi întreba şeful de cabinet dacă iese ceva din treaba asta referindu-se, evident, la mita pe care urma să o primească, nu dacă pe terenurile din Buzău ce urmau a fi retrocedate se va construi ceva util pentru locuitorii oraşului. Când Alina Bica încerca să-şi convingă colegii din comisia de la ANRP să-i aprobe despăgubiri de 380 de milioane de lei lui Stelu, nu o făcea în scopul reparării unei nedreptăţi a regimului comunist, ci strict cu gândul să-şi mulţumească stăpânii, Elena Udrea şi Dorin Cocoş, „ca să nu-i rupă capul”, după cum singură se confesa.
Această filozofie de viaţă o vedem acum şi în rândul unor mari oameni de afaceri care au stat, la un moment dat în fruntea bucatelor, şi tot ce au făcut a fost să-şi taie o felie cât mai mare pentru ei. Şi atât.
M-am întrebat mult timp, oare cum nu-i crapă obrazul de ruşine unui aşa-zis „rege al asfaltului” când la o lună- două după ce şi-a terminat treaba- a încasat banii şi şi-a strâns utilajele- drumul reparat se strică din nou sau apar alte defecte pe care ar fi trebuit să le vadă de la bun început? Sau cum nu intră în pământ de ruşine un miliardar care pune mâna pe o societate de stat şi nu face altceva decât să o distrugă pentru a marca profitul, lăsându-i cu ochii în soare pe oamenii de acolo. Anchetele DNA din aceste zile ne arată ce personaje mărunte sunt în realitate mulţi dintre marii noştri capitalişti! Ce imperii mincinoase s-au construit în această ţară şi cât de uşor se prăbuşesc acestea după ce sunt decuplate de la conducta de bani publici!
Valoarea unor elite ar trebui să se măsoare în capacitatea acestora de construi lucruri serioase, trainice. Politicienii să lase în urma lor instituţii solide, capitaliştii să construiască afaceri care să se dezvolte şi să dureze în timp. La noi, parlamentari, miniştri, oameni de afaceri şi judecători se încolonează pe drumul spre închisoare, lăsând doar praf şi pulbere în urmă. Generaţia „Iese ceva din treaba asta?” părăseşte încetul cu încetul scena publică, acompaniată de scârba imensă a unui popor care nu şi-a imaginat probabil niciodată că la vârful ţării pot fi atât de mulţi găinari.
Această mare demascare naţională pe care o face acum justiţia trebuie să ne înfioare, dar şi să ne dea speranţe. Cu fiecare anchetă, arestare sau condamnare, avem dovada că apucăturile din „Estului sălbatic” au cam apus în România. Că s-au dus timpurile în care milioanele de la bugetul ţării se cheltuiau pe despăgubiri frauduloase, contracte mincinoase sau lucrări publice de mântuială. Evident, nu avem nici o garanţie că aşa stau lucrurile, dar e greu de presupus că această curăţenie generală a societăţii poate fi oprită uşor, chiar şi în eventualitatea unei voinţe politice ostile. Vremurile se schimbă cu o asemenea rapiditate, în toată Europa nu numai în România (vezi instituţia Procurorului European) încât e puţin probabil să mai fie lăsaţi la butoanele ţării oameni precum Cristian David, Elena Udrea sau Alina Bica.
Adevărata provocare este dacă vom şti ce să punem în locul celor care acum sunt în drum spre închisoare. Justiţia îşi face partea ei de treabă. De acum, este şi sarcina noastră să ne alegem noii conducători.
