Mesajele politice ale „mogulilor” compromit criticile îndreptăţite la adresa actualului Guvern.
Când liderii PDL se dădeau de ceasul morţii bătându-se cu pumnii şi cifrele sondajelor în piept şi gândindu-se ce să mai inventeze ca să uite lumea de foame, Traian Băsescu s-a dat de trei ori peste cap şi a schiţat la TVR noua direcţie a partidului. „PDL este singurul partid din România care şi-a asumat reformele”, a declarat el. Justiţie, administraţie, parteneriat public-privat în economie, toate le vom rezolva noi cu mari costuri politice, a răsunat ca un ecou, vocea emoţionată de sacrificiu a premierului Boc.
Când te pregăteai să spui că în lipsa unei majorităţi parlamentare favorabile reformelor, sceneta de mai sus se reduce la simplul slogan „noi suntem ăia buni, credeţi-ne pe cuvânt”, mogulii cei răi şi-au ridicat capetele umilite din pământ şi au completat telenovela cu actul II. „Izolaţi-l pe Băsescu, domnilor!”, se adresează Sorin Ovidiu Vântu politicienilor prin ziarul Bursa. „Poftiţi să discutăm ce facem cu Traian Băsescu”, transmite sfătos Dan Voiculescu liderilor opoziţiei. (Dinu Patriciu s-a abţinut deocamdată să completeze scenariul).
Societatea românească este o societate în disoluţie valorică şi profund divizată. În general vorbind, românilor le este ruşine că sunt români sau sunt frustraţi că sunt români. Deconstrucţia identitară profundă a fost ilustrată în modul cel mai direct şi de preşedintele Traian Băsescu. Şi lui îi este ruşine că este român. Şi lui îi e jenă să reprezinte România: „Vă rog să vă gândiţi la cum se duce un şef de stat şi spune „mai am nevoie de împrumuturi. Dar ce autostrăzi vrei să faci?…Nu, ca să plătim salariile şi pensiile”. Deci o ţară care ia împrumuturi să-şi plătească salariile şi pensiile este o ţară de mâna a doua din capul locului”.
România nu are o doctrină autentică pe baza căreia să-şi revină din profunzime până la vârf. Ruptura violentă din 1989 nu a fost rezolvată simbolic printr-o poveste, un fir narativ general acceptat. Deşi din motive practice, decembrie 1989 este pentru toţi un moment originar în care începe „istoria recentă”, noi, românii, nu avem o perspectivă unitară asupra lui. „Cei buni” şi „cei răi” nu sunt aceiaşi pentru toţi. Pre-eminenţa lui Ion Iliescu, ca simbol al continuităţii cu vechiul regim şi sintagma „cu toţi suntem vinovaţi pentru ce s-a întâmplat în comunism” au contrabalansat violenţa uciderii lui Nicolae Ceauşescu şi au înnecat totul în tonuri de gri. Tranziţia a accentuat senzaţia de mlaştină morală a acestui tablou confuz aducând în discuţie banii. De-a lungul anilor ’90, acces la bani şi la resurse aveau în general moştenitorii fostului regim, oameni din reţelele sociale ale Partidului Comunist şi ale Securităţii. Din acest motiv, în mod fundamental, simbolic vorbind, în România, banii sunt răi. În anii 2000, eforturile de aderare la Uniunea Europeană au impus un relativ echilibru al valorilor şi al acţiunilor guvernamentale. Nici o forţă politică nu a contestat aderarea la piaţa comună şi la NATO, iar România avea direcţie. Iar atunci când vin de la investitorii străini, banii au devenit buni. Dar…
Alegerile parlamentare din 2008 şi mai ales, prin miza constituţională mai mare, prezidenţialele din 2009 au avut loc într-un context cu totul şi cu totul nou. Nici una dintre valorile şi interpretările date realităţii de diversele segmente ale societăţii, fie şi neunitar, din 1989 încoace, nu a mai funcţionat. Traian Băsescu adusese la guvernare partidul lui Ion Iliescu, după ce partidul istoric PNL guvernase cu sprijin PSD în Parlament. În plus, o dată ce aderarea la Uniunea Europeană a devenit trecut, România s-a trezit lipsită de orice direcţie spre viitor. Prea slabe ca să furnizeze sisteme alternative de referinţă şi lipsite de conducători înţelepţi, partidele au capitulat imediat în faţa demagogiei. Din aceste motive, sigura formă majoră de conflict politic în 2009 a fost cea dintre portretele liderilor. Nu cifre, nu fapte, nu economie, ci mitologie politică pură. Nimic nou sub soare căci experţii în mentalităţi, istorici, sociologi sau politologi deopotrivă, spun că mitologia politică izbucneşte în istorie în special în vreme de criză.
Mitul salvatorului e recurent în istorie şi el i-a slujit şi pe Napoleon, şi pe Hitler şi pe Churchill şi pe de Gaulle şi pe Barack Obama, iar în toamna lui 2009 şi pe Traian Băsescu, devenit liderul puternic care garantează stabilitatea. De la conspiraţia creştinilor în Roma antică, la conspiraţiile evreilor şi ale vrăjitoarelor în Evul Mediu şi ale Masoneriei în plină modernitate, şi mitul conspiraţiei este recurent în istorie. Şi el a fost folosit magistral de Traian Băsescu. Numiţi cu un termen ciudat şi străin, „mogulii” sunt cei care se adună în case conspirative, pe ascuns. Nu întâmplător, prin contrast, demersul principal al preşedintelui Băsescu în campanie a fost sistematica baie de mulţime. Nu întâmplător, majoritatea de 65% din toamnă era numită de tabăra Băsescu – coaliţia de la Grivco şi de tabăra anti – Băsescu, proiectul Iohannis. (Vă pot garanta că încărcătura simbolică a termenilor a dat multe bătăi de cap jurnaliştilor care au vrut să-şi păstreze imparţialitatea în perioada respectivă). Versiunea 2009 a mitului conspiraţiei e complet, dacă adăugaţi la reţeta cu „moguli” şi demonizarea Parlamentului, o instituţie profund pluralistă şi democratică, dar puţin cunoscută publicului în aspectele sale pozitive şi în mod greşit arătată publicului ca origine a răului (cel mai recent exemplu este legea ANI în care secretizarea averilor s-a întâmplat nu la Parlament, ci prin proiectul Guvernului).
Speculant, domnul Sorin Ovidiu Vântu uită repede. Cu renumele său de păpuşar se adresează politicienilor cu „Izolaţi-l pe Băsescu, domnilor!. Nerăbdător, Dan Voiculescu, supranumit Felix, adică Securistul cel Rău, face pe gazda la Parlament pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu. Că primii doi nu se pot abţine să nu se implice e una, dar cei doi lideri de partid au dovedit dovedesc o condamnabilă lipsă de orientare şi prudenţă acceptând întâlnirea în biroul „mogulului”. Probabil că recentele sondaje i-au înălţat şi fizic cu câţiva centrimetri şi nimeni nu a apucat să le spună lui Victor Ponta şi Crin Antonescu că nasul purtat prea sus îngustează câmpul vizual şi duce la greşeli.
Traian Băsescu nu mai candidează la Preşedinţie, dar a dovedit ( a câta oară?) este un adevărat preşedinte de partid. PDL poate jubila. O să supravieţuiască. Iar dacă vreţi să-l vedeţi pe Traian Băsescu premier până în anul de graţie 2016, iar România mutată structural în America de Sud, insistaţi, domnilor din opoziţie! Fiţi neglijenţi şi sentimentali!
