Dacă premierul va candida pentru fotoliul de la Cotroceni, are toate șansele să ajungă acolo, cu toate că știe că nu este favoritul cancelariilor occidentale.
Tergiversarea oficializării candidaturiil lui ar putea avea legătură cu această reticență a vesticilor, dar și cu teama lui de a nu pierde totul dintr-o dată, pentru că un eventual eșec l-ar scoate complet din joc înainte să fi ajuns la maturitatea politică a liderului de 45 de ani.
În spatele lui, în PSD există oameni care nu s-au compromis și care au mai multe legături naturale cu Vestul. Revenirea lui Ioan Rus în guvern, după ce s-a delimitat în 2012 de lovitura de stat pusă la cale de Ponta&Antonescu&Voiculescu redeschide lupta pentru succesiune în PSD. Așa zisă aripă reformistă a ardelenilor care-l trimitea acum aproape 15 ani pe Ion Iliescu în podul cu amintiri al istoriei, n-a fost, însă, niciodată confirmată de votul transilvănenilor, care au preferat mai degrabă partidele de dreapta, de aceea poziția “Grupului de la Cluj” a și rămas modestă.
Din această fracțiune face parte și Ilie Sârbu, socrul premierului, care și-a sporit influența în PSD, odată cu ascensiunea ginerului. Lui îi revine acum rolul de a-l neutraliza pe Liviu Dragnea, care aspiră nu doar la funcția de premier, ci și la cea de șef al partidului, după eventuala adjudecare a Cotrocenilor de către Victor Ponta.
Vicepremier și ministrul al Dezvoltării, Liviu Dragnea are avantajul că împarte bani liderilor locali și deci are de partea lui o parte importantă a decidenților din PSD, dar și dezavantajul major că este acuzat de procurorii anticorupție că în 2012 la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a pus la punct un sistem național prin care fi fost fraudat votul de acum doi ani, folosind zece metode între care falsificarea de semnături, turismul electoral și votul multiplu.
Dacă Victor Ponta va fi într-adevăr candidatul partidului la prezidențiale va avea nevoie să intre în cursă într-un tandem cu o persoană credibilă, în așa fel încât să le arate oamenilor cine va fi viitorul premier, dar și să garanteze Vestului o continuitate pe axele construite de Traian Băsescu. Relațiile reci pe care le are cu Liviu Dragnea, dar și imaginea acestuia de baron care s-a pricopsit în perioada în care era șef al Consiliului Juețean Teleorman, plus dosarul penal nu îl califică pe actualul ministru al Dezvoltării pentru un tandem cu prezidențiabilul PSD.
Bătălia pentru succesiune nu e simplă, îi complică lui Victor Ponta ecuația prezidențiabilă și riscă să-i întoarcă împotriva lui pe cei mai mari colectori de voturi, Marian Oprișna de la Vrancea, Radu Mazăre de la Constanța, Marian Vanghelie de la sectorul 5, pentru a-i aminti doar pe cei mai cunoscuți. Premierul ar putea să întoarcă spatele luptelor din partid, să-și lase oamenii să se sfâșie intre ei și să se așeze deasupra acestor lupte, cu gândul că tranșează lucrurile după alegerile prezidențiale. Dar în acest caz nu va avea răspuns la întrebarea esențială, cine va fi premier și cât de bună va fi relația între președinte și șeful guvernului.
De rezolvarea acestei dileme depinde viitorul lui Victor Ponta. Pentru că, în ciuda imaginii de monolit, PSD este un partid dificil, care l-a pus în corzi pe Adrian Năstase și care l-a trimis la pensie pe Ion Iliescu. Aducerea lui Ioan Rus în guvern ar putea fi un prim pas spre un tandem cu Victor Ponta. Fostul ministru de Interne are conexiuni importante în Occident și o ideologie clară, spre deosebire de stânga caviar care guvernează astăzi România, dar în culise există și alte opțiuni.