La inceputul acestei saptamani, Comisia Europeana a dat publicitatii prognoza sa de primavara, in care a revizuit in scadere estimarile privind evolutia cursului de schimb leu/euro, anticipand pentru acest an un nivel de 3,35 unitati, fata de 3,66 lei/euro cat prognozase in toamna trecuta. Conform Executivului European, moneda nationala isi va continua si in 2008 aprecierea fata de cea europeana, cursul de schimb fiind estimat la 3,34 lei/euro.
Fara discutie, pana la sfarsitul anului se pot intampla multe, mai ales ca miscarile de pe plan politic sunt destul de putin previzibile, insa semnalul dat de Comisia Europeana ar putea opri pentru moment scenariile catastrofice care indica o prabusire a leului si, implicit, o criza financiara. Nu stim cat de precauti vor deveni investitorii si cum vor reactiona pietele dupa 19 mai, data referendumului, dar dupa suspendarea presedintelui Traian Basescu, economia, in general, si piata valutara, in special, nu au inregistrat miscarile negative majore anticipate de pesimisti. Adica de cei care prevesteau faptul ca amploarea instabilitatii politicii a atins un nivel peste care economia nu mai poate sa ramana imuna. O explicatie a lipsei de reactie a investitorilor poate consta si in faptul ca tensiunile dintre Palatul Victoria si Cotroceni erau vizibile de prea mult timp, iar despre anticipate se vorbeste de vreo doi ani,
In schimb, mult mai mult ar fi putut dauna declaratiile inegalabilului domn Vacaroiu, care in prima sa interventie publica in calitate de presedinte interimar a afirmat ca "riscul deprecierii leului este enorm din cauza cresterii deficitului de cont curent". Sigur, este bine ca dl Vacaroiu pare preocupat de parametrii macroeconomici ai Romaniei, dar o astfel de afirmatie, in conditiile in care nu avusese inca intrevederile cu guvernatorul BNR, a fost total hazardata si, implicit, inoportuna in noua sa calitate de prim chirias la Cotroceni. Ce a vrut sa dovedeasca? Daca a incercat sa arate ca este specialist, a gresit. Daca a vrut sa demonstreze ca Guvernul este incapabil sa gestioneze economia, a gafat. In mod normal o astfel de declaratie este oportuna doar din partea autoritatii monetare, care oricum isi nuanteaza pozitiile. Acelasi domn Vacaroiu indica si un posibil raport de 3,4 al leului fata de euro, ceea ce ar fi insemnat, in acel moment, doar o corectie de 3%, corectie ce s-ar incadra in banda de variatie de ±/–15% prevazuta in criteriile de la Maastricht.
Fara doar si poate, cresterea deficitelor externe provoaca ingrijorare. si oricat s-ar implica Banca Nationala, eforturile ii sunt limitate atat de liberalizarea contului curent dupa aderarea la Uniunea Europeana, cat si de apetitul crescut al bancilor pentru creditarea sectorului neguvernamental. Oricum, situatia din acest punct de vedere nu ar trebui sa fie deloc un motiv de relaxare pentru autoritatile unei tari, mai ales ca si cursul de schimb poate fi afectat. Intrebarea care se pune in acest context este: Pana unde se poate deprecia si ce consecinte ar avea aceasta miscare in sus?
In acest moment, pe piata valutara am ajuns sa vorbim de minime istorice de peste patru ani, dat fiind faptul ca investitorii straini sunt atrasi de oportunitatea plasamentelor in lei la dobanzi ridicate, insa analistii atrag atentia ca sunt de asteptat unele corectii in sensul deprecierii. Dar riscul unei crize financiare si al unei recesiuni economice este aproape de zero. si asta pentru ca firmele, desi nu au castigat inca pariul cu competitivitatea, sunt mult mai solide decat in urma, sa spunem, cu opt ani. Managerii isi iau mult mai multe marje de siguranta, cu alte cuvinte sunt mult mai precauti. Pe de alta parte, acum exista si un sprijin mult mai mare si mai consistent de la companiile-mama din strainatate pentru multi jucatori de pe piata romaneasca. La randul sau, sistemul bancar este solid si nu trebuie sa ignoram nici mecanismele de interventie prin curs. Sa nu uitam nici de investitiile straine si de fondurile europene care vor duce la intarirea leului, si nu la deprecierea lui.