Au trecut opt luni de când am scris editorialul ”O prioritate națională: distrugerea PSD!”, iar principalele trei evoluții pe care le anticipam în așteptarea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014 s-au confirmat.
Avem un nou președinte care susține puternic lupta anticorupție. Acest fapt este cu atât mai îmbucurător cu cât în fața procurorilor au ajuns și câțiva colaboratori foarte apropiați de-ai săi, precum și unii lideri și finanțatori ai partidului care l-a propulsat la Cotroceni.
PSD a încercat să exploateze momentul de vulnerabilitate al statului generat de plecarea lui Traian Băsescu și a luat cu asalt justiția la scurt timp după ce Victor Ponta a pierdut alegerile – prin bateria de propuneri de modificare a Codului Penal, prin alianțele cu asociații ale magistraților corupți, prin declarațiile și prin campaniile media îndreptate împotriva justițiarilor onești.
Dar cel mai important, PSD a intrat în procesul de destructurare pe care îl consideram inevitabil pentru ca România să-și continue drumul spre o democrație autentică, de tip occidental.
Însă nu faptul că din octombrie 2014 și până azi au ajuns la închisoare, au fost condamnați sau arestați numeroși baroni penali demonstrează prăbușirea accelerată a acestui partid. Acțiunile justiției reprezintă doar semne de normalitate și implicit instrumente legale prin care PSD își primește răsplata pentru activitatea sa de peste 25 de ani. Perioadă în care misiunea sa principală a fost de exploatare a unei structuri mafiote care până de curând s-a identificat aproape perfect cu statul.
Confirmarea faptului că PSD se pregătește să își încheie epoca de jupân absolut peste o societate sărăcită și furată sistematic vine din altă parte. PSD se hrănește din ce în ce mai greu și cu din ce în ce mai puțin. Multe guri de alimentare i-au fost astupate, iar o bună parte din tubul digestiv este pe cale să-i fie extirpat. Totul i se trage de la faptul că nu mai poate controla acel segment important al statului care îi permitea să se cableze oricând și oricum la rezervoarele de bani ale statului, fără nici un risc.
Hoții săi de vază, ajunși acum la răcoare sau trași pe dreapta, nu asigurau doar o parte consistentă din nevoile partidului, dar reprezentau și garanția că restul haitei poate fura, la rândul ei, nestingherită. Căderea lor a dus la pierderea unor circuite importante de prăduială, dar și la inhibarea trupeților. Urmarea: un partid cu apetitul unui elefant trebuie să se hrănească acum cu porții de hienă.
Sutele de mii de agenți ai puterii pesediste trăiesc o adevărată dramă. De unde până mai ieri nu știau de unde să mai împrumute câte o mână pentru că nu reușeau să înhațe cât ar fi putut din bugetele la care aveau acces, azi au ajuns să se încaiere câte zece pe o ciozvârtă.
Și cu ce riscuri! Fiecare cotizant de șpagă poate fi un denunțător. Chiar și într-un curcan sau într-un miel se poate ascunde un bilet de trimitere la pușcărie, după cum i s-a întâmplat lui Lucian Diniță, fostul șef al Direcției de Poliție Rutieră, vajnic combatant pro-USL în studiourile Antenei 3.
Semnale indubitabile că problema PSD nu este una temporară le-au perceput până și infanteriștii partidului începând de câteva săptămâni încoace. O dată cu declanșarea urmăririi penale împotriva lui Victor Ponta, mai precis.
Multă vreme au crezut că șeful lor, așa imberb, mincinos și superficial cum este, se bucură de o susținere atât de înaltă încât pe el nici DNA nu îl poate atinge. Ceea ce le-a servit drept crez mistic că dacă țin aproape se va lipi și de ei praful aurit al imunității. Inculparea lui Ponta a căzut ca un trăsnet. Ajuns în fața ușii DNA, împăratul li s-a înfățișat brusc în toată goliciunea lui. Și ceea ce își imaginau că ar sta între el, ei și brațul lung al legii s-a dovedit o farsă grosolană.
Ceea ce a urmat nu a făcut decât să le confirme că, în timp ce avantajele de a rămâne în PSD pierd din zerouri văzând cu ochii, riscurile de a ajunge la închisoare chiar și pentru sume pentru care acum un an nu s-ar fi dat jos din pat sunt maxime. Asta a instaurat stupoarea.
Paralizia s-a instalat progresiv pe măsură ce au realizat că toate armele lor ”secrete” – modificările la Codul Penal, înlăturarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, forțarea demisiei Liviei Stanciu, puciul magistraților penali – nu pot fi activate. Sistemul lor de lansare a făcut fâs, iar pe țeava tunului, în loc de ”nucleare”, a ieșit tichia de clovn bățos a lui Gabi Oprea.
Groaza s-a întipărit pe retina pesediștilor o dată cu fuga disperată a lui Victor Ponta. Mai întâi la Baku și apoi la Istanbul. Când și-au văzut șamanul care le-a tot bolborosit în urechi că ei sunt partidul ales, că i-a vrăjit pe americani și că totul va fi OK dacă vor avea puțină răbdare și vor ține o vreme post gri la furat, că își ia fustele în mâini și o tulește să se gudure pe lângă Putin, au realizat că e groasă rău. Și că nu au rămas doar fără lider și fără imunitate, ci și fără viitor.
Dacă furtuna care se arată la orizont e atât de teribilă încât l-a făcut pe micul Pinocchio să își piardă mințile și să se refugieze sub caftanul lui Erdogan (Putin, probabil, i-a spus că nu are nici profil de Snowden, nici de Orban), e limpede că orice li se poate întâmpla și că nimeni nu îi poate scăpa de urgie. Probabil că marioneta cu vreascul stâng fracturat nici nu realizează ce efect devastator a avut fuga sa disperată din România asupra PSD.
Nici dacă ar fi anunțat dizolvarea PSD din motive de mustrări de conștiință pentru organizarea mineriadei din 1990 nu ar fi băgat atâta frică și disperare în sufletele mici și corupte ale celor ce au crezut că o dată cu înființarea USL PCR se va fi reîncarnat și va guverna netulburat încă 45 de ani. În doar cinci ani, încolonați de fluierașul Ponta, ceata de șobolani roșii a parcurs drumul de la agonie la extaz și înapoi la agonie.
Ce se va întâmpla cu PSD după debarcarea lui Ponta? Habar nu am. Nu m-ar mira dacă Iliescu ar încerca să adune de pe jos, de unul singur, ținându-se de șale și blestemând că nici la bătrânețe nu are parte de liniște, cioburile sparte de micii mutanți cu care ne-a pricopsit. Nu m-ar mira dacă Dragnea va ceda bocetelor colegilor care îl imploră să fie salvați de la pieire și va încerca să își pună propriul Pinocchio la cârma partidului. Nu m-ar mira dacă PSD-ul s-ar lăsa vrăjit de Gabriel Oprea, alt șaman care îi descântă de deochi și care le promite viață eternă pe pajiștile celeste, unde nu există nici sărăcie, nici întristare, nici teamă de DNA.
Cert este, însă, un singur lucru. PSD, așa cum l-am cunoscut din 1990 încoace, va fi distrus. De fapt, se va autodistruge. Pentru că rezultatul nu va fi rodul unei acțiuni exterioare, ci al deciziei propriilor membri.
Confruntați cu perspectiva de a face politică pe bani puțini, de a nu mai fura, de a nu mai încerca să modifice legi și să își subordoneze instituții pentru a-și asigura venituri ilicite și imunitate, colegii lui Ponta vor fi obligați să aleagă din două una: acceptă că România nu se va mai întoarce din drum și că ei trebuie să se reinventeze, sau nu acceptă această realitate implacabilă și, întocmai ca și Ponta, vor încerca să se baricadeze într-o himeră și să contraatace. Orice ar alege, însă, autodistrugerea PSD este garantată. De ce?
Pentru că dacă aleg prima variantă, cea rațională, ceea ce va rămâne din PSD nu va mai fi PSD-ul pe care îl știm. Un PSD care nu mai fură, nu mai căpușează banul public și nu mai controlează autocratic statul nu îi va mai oferi nici un motiv pentru a rămâne în el armatei de infractori ce acționau ca o frăție criminală.
Ce loc ar mai avea un Dragnea sau un Oprișan într-un astfel de partid? Ce să facă în el? Mai bine se călugăresc! Presupunând că printr-un miracol PSD supraviețuiește unui astfel de experiment de tip Frankenstein – un geniu nebun reușește să coasă laolaltă bucățile unui cadavru și să producă un organism viu –, el va fi doar o umbră a ceea ce a fost.
Cealaltă opțiune anunță o dispariție și mai spectaculoasă. Toți cei ce vor continua să încerce să reproducă modelele Năstase și Ponta de conducere a partidului și de guvernare își vor încheia carierele exact ca aceștia. Cu un rictus pe față (”Vă tai prețurile la medicamente!”, ”Vă scad TVA!”) și cu mâinile încleștate pe gardul electric care delimitează liniile roșii ale statului de drept, ale democrației, ale justiției independente.
Cine va fi curios să îi privească atent va descoperi că amândoi poartă la rever o mică insignă aurită pe care scrie: ”Cine va mai face ca noi, ca noi să pățească”.
