Sunt personaje angrenate de multă vreme într-un sistem bine pus la punct, sunt oameni dependenţi de relaţii complicate, dar sunt şi lacomii, veşnic nemulţumiţi de veniturile şi bunurile acumulate.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu pare să facă parte din prima categorie, a celor care ştiu din prima parte a anilor post-decembrişti unde să se plaseze, cu cine să se împrietenească, cum să se mute de la Asirom Dâmboviţa la Judecătoria din Târgovişte şi mai apoi la Curtea de Apel Bucureşti. A învăţat de foarte tânără de cine să se apropie pentru a se aşeza mai cofortabil în fotoliu, cu cine să meargă la petreceri, pe cine să servească şi ce să ceară în schimb. Procurorii anticorupţie susţin că Veronica Cîrstoiu a primit, în mai multe tranşe, peste un million de euro pentru a-i ajuta pe câţiva amici ai amicilor ei să obţină soluţii favorabile în instanţă. Judecătoarea nu a lucrat singură, l-a implicat şi pe fiul ei, după tradiţia mafioţilor care preferă să lucreze în familie, cu riscul să-şi expună copiii, decât să împartă cu străinii, în care oricum nu se pot încrede la fel de mult. În plus Veronica Cîrstea s-a bazat bineînţeles şi pe câţiva dintre colegii ei, flexibili şi nemulţumiţi de condiţia lor de oameni care trebuie să împartă dreptatea.
Dintr-o categorie ceva mai sofisticată făcea parte Florin Costiniu, pe vremea când era judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), dar care era dependent de politicienii pentru care lucra, de pildă de Cătălin Voicu, fost senator PSD, care se lăuda că în trei ani “face toată reţeaua din România”, dacă va fi numit ministru de Interne, adică transformă toate instituţiile de menite să pună în aplicare legea în propria sa reţea politică. Florin Costiniu nu era doar unul din instrumentele fostului senator, prin care acesta rezolva problemele cunoscuţilor săi cu mulţi bani şi speriaţi de închisoare, ci şi magistratul de care erau dependenţi mulţi alţii: omul sistemului, multă vreme, agreat deopotrivă de lumea politică şi de cea a structurilor, Costiniu a ştiut mereu cum să rămână în picioare, dar nu s-a putut opri la timp. A scăpat totuşi cu 3 ani de suspendare şi cu o pensie de aproape 4000 de euro, deşi a lucrat cot la cot cu senatorul Voicu, a primit mită şi a făcut trafic de influenţă.
Tot mai mulţi judecători sunt acuzaţi în ultima vreme de procurorii anticorupţie că iau şpagă. Nu demult trei magistraţi cunoscuţi din Iaşi au fost arestaţi într-un dosar de trafic de influenţă (Tiberiu Cristodorescu, Gheorghe Clapon, Gheorghe Rusu), în care anchetatorii susţin că ar fi primit 40 de mii de euro pentru a ajuta pe cineva să i se înjumătăţească pedeapsa. Ca în majoritatea situaţiilor de acest fel există şi alţi judecători părtaşi. Mircea Puşcaş, judecător la Curtea de Apel Oradea a fost acuzat că ar fi cerut 50 de mii de euro. Acum o lună judecătoarea Floriţa Boloş de la Ineu a fost acuzată că a primit de mai multe ori mită de la investigatori sub acoperire pentru a soluţiona favorabil un dosar de punere în posesie, în urmă cu un an Cătălin Şerban, vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara a fost arestat sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce ar fi primit 50 de mii de euro pentru a interveni într-un proces. Există multe alte exemple, care merită descrise fiecare în parte.
Pentru magistraţii romani nu e nimic surprinzător în această avalanşă de judecători prinşi în flagrant, daţi în vileag sau implicaţi în reţele bine constituite, fiindcă ei ştiu ce se întâmplă în jurul lor, îi cunosc pe cei care fac matrapazlâcuri, ştiu ce maşini conduc, ce case îşi fac, unde merg în vacanţă, cât cheltuiesc, cu ce se îmbracă sau la ce şcoli învaţă copiii lor. Mulţi dintre cei cinstiţi se fac că nu văd şi nu aud, unii dintre ei, însă, au început să spună mai departe, pentru a nu fi asociaţi la ticăloşiile celor obişnuiţi să trăiască în alte vremuri în care sub pretextul salariilor mici proceda ca doctorii din spitalele publice. Între timp, judecătorii au obţinut, probabil, cele mai mari salarii din domeniul public autohton.
În mod paradoxal, valul de învinuiri aduse judecătorilor nu va scădea credibilitatea Justiţiei, ci o va întări, inclusiv în ochii oamenilor obişnuiţi, care pot înţelege că dreptatea se poate împărţi aproape la fel pentru toţi. Cu observaţia că destul de mulţi judecători care trec prin instanţă primesc pedepse cu suspendare.
