Basarabia nu este o miză importantă pentru Rusia, dar contează pentru puterea simbolică a Moscovei, care vrea să-şi refacă portretul imperial fără pierderi colaterale.
Ideea evadării Republicii Moldova din plutonul aşa-numitei „vecinătăţi apropiate” a Rusiei este deocamdată boicotată chiar din interiorul forţelor democratice sprijinite de Uniunea Europeană şi România. Dezbinarea din arcul de guvernământ şi concurenţa dintre liderii partidelor aflate la putere în Basarabia dau apă la moară comuniştilor şi intereselor ruseşti din zonă. Referendumul menit să schimbe Constituţia şi să permită alegerea preşedintelui Republicii Moldova prin vot popular, nu în Parlament cum se face acum, a eşuat din pricina neînţelegerilor dintre aliaţi, a intereselor divergente şi a campaniilor electorale paralele pornite înainte de vreme. Acest eşec este privit la Moscova ca un pas înainte spre revenirea Chişinăului sub aripa ocrotitoare a Rusiei, după un an în care Republica Moldova a funcţionat cu un preşedinte interimar, fiindcă partidele de dreapta nu au reuşit să strângă o majoritate calificată pentru a rezolva această problemă de legitimitate.
Alianţa pentru Integrare Europeană, care conduce Basarabia, este formată din patru partide, are idei bune şi s-a aşezat pe drumul corect, dar, la fel ca în România anilor 1996-2000, interesele naţionale rămân superficiale şi de faţadă, fie din cauza inabilităţii liderilor politici, fie din cauză că există perturbări externe, fie din cauză că interesele personale sau de grup sunt susţinute de forţe mai puternice. După prima guvernare pe care au avut-o de la căderea comunismului, formaţiunile prooccidentale din România au pierdut partida, iar primul preşedinte necomunist, Emil Constantinescu, mărturisea la sfârşitul mandatului său, în 2000, că fosta Securitate l-a învins. Altfel spus, serviciile secrete au jucat un rol important în dezarticularea alianţei de dreapta, în temporizarea apropierii de Uniunea Europeană şi NATO. Foştii ofiţeri ai Securităţii ceauşiste rămaşi în structurile informative oficiale sau infiltraţi în partidele istorice renăscute au jucat altă partidă. Prosperii oameni de afaceri, mulţi cu diferite conexiuni în ramificaţiile complicate ale serviciilor secrete, nu aveau nici un motiv să-şi dorească reguli clare şi standarde occidentale pentru România, astfel încât şi-au exercitat cu succes influenţa asupra mediului politic. Chiar în 2004, înainte de încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, importanţi oameni de afaceri, precum Ion Ţiriac, încercau să convingă guvernul că ţara nu este încă pregătită să facă faţă pieţei comunitare şi că ar fi mai bine să se amâne aderarea.
Istoria eşecului primei guvernări prooccidentale din România poate explica în parte dificultăţile din Republica Moldova, însă adăugirile care complică, încurcă şi încâlcesc lucrurile sunt legate de interesele nedisimulate ale Rusiei faţă de această ţară mică aflată la graniţa dintre Est şi Vest. Moscova nu are nevoie să-l trimită aici pe James Bond pentru a afla ce se întâmplă sau pentru a contracara ceea ce n-ar vrea să se întâmple, fiindcă are încă destule ancore în mediile influente de la Chişinău. Partidele democratice din Republica Moldova ar putea pierde alegerile generale nu doar din cauza ţesăturii noduroase din spatele guvernării, ci şi fiindcă strategiile celor aflaţi la putere sunt incoerente, iar mesajele lor – îndreptate doar spre propriul electorat. Partidele democratice din Basarabia ar putea pierde însă alegerile mai cu seamă fiindcă Moscova nu vrea încă să decupleze Republica Moldova de zona sa de influenţă, iar planurile Rusiei par mult mai coerente decât cele ale liderilor puterii de la Chişinău.
