În timp ce Gigi Becali este făcut praf în ziare şi televiziuni pentru că nu ar avea ce căuta în Parlament (şi aşa este), politicienii „onorabili” din România îşi ascund candidaturile în colegii uşoare sau încheie înţelegeri ascunse cu duşmanii politici pentru a nu avea adversari direcţi periculoşi în alegeri. Cum arată, de fapt, „bărbatul politic” al anului 2012?
O dată la patru ani, cei mai importanţi politicieni români îşi arată cu adevărat caracterul. Este momentul în care fiecare partid îşi desemnează candidaţii pe care îi va lansa în lupta pentru câştigarea cât mai multor mandate de senator sau deputat. De regulă, cu câteva luni înainte, liderii partidelor aruncă în ochii electoratului vorbe frumoase, discursuri înălţătoare despre competiţiile corecte în urma cărora vor fi desemnaţi doar candidaţii merituoşi. În timp ce promisiunile curg către alegători, în culise se duce adevărata luptă pentru întocmirea listelor de viitori senatori şi deputaţi. „Competiţiile curate” promise nu înseamnă, în subteranele politicii, decât negocieri, tîrguieli sau demonstraţii de forţă care, în general, au un sigur scop: asigurarea locurilor în Parlament pentru greii fiecărui partid, pentru pilele, nevestele sau finanţatorii acestora. Pentru a-şi atinge acest scop, liderii politici nu au nici o problemă să negocieze inclusiv cu adversarii politici, după regula „te las să câştigi în colegiul X dacă mă laşi în colegiul Y”. După ce şefii de la centru bat palma, înţelegerile se transmit către talpa partidelor, mai exact către filialele judeţene, pentru a fi aplicate. Aşa se întâmplă de 20 de ani, iar 2012 nu avea cum să fie o excepţie.
Primii care şi-au asigurat locurile în viitorul Parlament au fost veteranii partidelor. Să-i luăm pe rând. Vasile Blaga a ales să candideze anul acesta pentru Senat într-un colegiu din Timiş, judeţ recunoscut pentru antipatia faţă de PSD. USL nu a vrut să-i stea în cale preşedintelui PDL astfel că, după ce PSD şi PNL s-au invitat reciproc să-şi pună un candidat în colegiu, până la urmă a fost sacrificat cvasinecunoscutul Matei Suciu. Un alt lider al PDL, Gheorghe Flutur, a primit un adversar uşor în lupta pentru Parlament: Tiberiu Brădăţan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava, un om intrat în politică de câteva luni. Ioan Oltean şi Elena Udrea (nu face parte din categoria „bărbaţilor politici” dar este un lider influent al PDL) au luat şi ei colegii uşoare, în Bistriţa respectiv Neamţ (la umbra primarului Pinalty).
Nici liderii USL nu s-au aventurat să iasă pe câmpul de luptă pentru a da piept cu adversari pe măsură. Victor Ponta (dat de sondaje drept unul dintre cei mai de încredere politicieni) a fugit să candideze tot la Gorj (ca şi în 2008), acolo unde are de partea sa o echipă foarte puternică de primari PSD şi unde PDL practic nu există. La rândul său, Crin Antonescu a vrut să nu rişte nimic (după emoţiile din 2008 când a ieşit pe locul doi) şi va candida într-un colegiu din sectorul 3 al Capitalei, unde USL este pe val după victoria din alegerile locale a lui Robert Negoiţă. Gabriel Oprea (cel „reevaluat”) liderul UNPR candidează şi el într-un colegiu uşor din Bucureşti.
Dacă de la veterani nu am fi avut aşteptări prea mari, cu adevărat surprinzătoare pot fi considerate atitudinile tinerelor speranţe ale ARD, care s-au remarcat în această vară tocmai pentru faptul că au susţinut că sunt ALTFEL decât restul politicienilor. Mihai Răzvan Ungureanu trebuia să candideze iniţial la Iaşi, acolo unde însă ar fi avut o concurenţă serioasă, dar până la urmă a ales să meargă la Arad, în fieful lui Gheorghe Falcă (finul lui Traian Băsescu). Contracandidatul fostului premier va fi Ovidiu Marian, un fost parlamentar (necunoscut) al PDL trecut la PNL. Tot la Arad vor candida şi Mihai Neamţu (împotriva unui necunoscut de la PSD, Flaviu Măduţă) ca şi Traian Igaş (care va lupta cu un traseist politic, Dorel Popa). Trebuie spus că cei trei candidează într-un judeţ în care USL practic nu are şanse să cîştige ceva în aceste alegeri. (şi după cum arată listele, nici nu are pretenţia). O altă speranţă a ARD, Adrian Papahagi, a ales şi el un colegiu relativ uşor la Cluj, intrând astfel în conflict cu senatorul Mihai Hărdău.
Având în vedere exemplele de mai sus putem răspunde la întrebarea cum arată „bărbatul politic” din România: în general, refuză confruntarea directă şi este dispus să bată palma cu oricine, inclusiv cu adversarul politic, numai pentru a-şi conserva poziţia. Iar acest model a prins foarte bine şi la tinerii politicieni. Surprinzător, chiar şi la cei care se visează preşedinţi. Şi care ar trebui să ştie că pentru a câştiga o asemenea bătălie trebuie să-ţi faci mai întâi mâna în câteva confruntări politice serioase.
