12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCe vrea Cioloș? Și de ce ar miza pe Strategia Fabiană |...

Ce vrea Cioloș? Și de ce ar miza pe Strategia Fabiană | OPINIE

Într-o societate care asistă placid la războaiele dintre grupurile de interese, ca la un film de acțiune unde nu contează dacă finalul este fericit sau tragic, premierul Dacian Cioloș încearcă să-și testeze potențialul electoral.

Este tot mai clar că șeful Guvernului este interesat să-și păstreze fotoliul și după alegerile din 11 decembrie. Dacian Cioloș a preluat guvernarea pentru un termen limitat în fruntea unei echipe de tehnocrați, după ce cabinetul condus de Victor Ponta a intrat într-o criză de legitimitate, în urma dramei de la Colectiv. Ca un tehnician adevărat, Cioloș a promis că nu va candida și că nu se va înscrie în niciun partid. Cu toate acestea, după lansarea platformei sale România 100, pare evident că prim-ministrul și-a început propria campanie electorală, dacă nu cumva este doar un test, pentru a vedea care este susținerea lui reală și dacă este suficient de mare pentru a-i justifica dorința.
 
În cele aproape douăsprezece luni de când se află la putere, Cioloș a dovedit că are instinct politic și că știe, în mod natural, ce se cade să facă și ce nu, că știe să răspundă fără aroganță, dar și fără să se lase intimidat de lideri mult mai versați, cum sunt Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu. A început să-i placă jocul politic. E încurajat de președinte, de liberali și de partidul fără ideologie, neexperimentat, dar încă imaculat Uniunea Salvați România (USR). Strategia care se întrevede este cea a tărăgănării, experimentată de-a lungul vremii de generali care aveau în fața lor armate mai puternice și mai bine echipate, cum a fost Mihail Kutuzov, care l-a învins pe Napoleon evitând confruntările directe, atrăgându-l în pustietatea rusească și sleindu-i de puteri pe francezi. Sau generalul roman Fabius Maximus Cunctador, care l-a înnebunit pe vestitul Hanibal și armata lui de elită, amânând și evitând confruntarea deschisă. De-atunci încoace această strategie a tergiversării se numește Strategia Fabiană.
 
Cioloș ar putea folosi Strategia Fabiană pentru a-și respecta promisiunile și pentru a ocoli confruntarea electorală. În vreme ce toți ceilalți competitori vor ieși din războiul electoral plini de noroi, de pete și de răni, premierul ar putea rămâne curat și neatins de propagandă și dezinformări. Iar după alegeri, dacă scenariul rămâne în picioare, iar liberalii cu USR, cu minoritățile naționale și cu UDMR pot forma o majoritate, atunci Cioloș va decide din ce partid vrea să facă parte. În acest fel, președintele Iohannis, mulțumit de prestația lui de premier, îl va putea nominaliza fără probleme pentru un nou mandat. Cât de legitim va fi, însă, un prim-ministru care nu s-a aflat în prima linie a bătăliei electorale? Ce autoritate va avea el asupra liderilor care au venit cu victoria în buzunar? Nu cumva ar fi nevoit să se pună la dispoziția acestor politicieni obișnuiți cu tranzacțiile transpartinice? Adepții lui Cioloș vor spune că oricum, prin comparație cu Liviu Dragnea și oamenii lui, care vor să blocheze justiția și să descompună Direcția Națională Anticorupție, actualul premier este un om integru, cu intenții onorabile, care știe să joace la masa politică de poker mai îndrăzneț și mai bine.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „Cetățenii vor putea să fie despăgubiți de primării dacă se îmbolnăvesc din cauza aerului poluat”

Românii care se îmbolnăvesc din cauza poluării pot cere despăgubiri autorităților locale, după ce directiva privind calitatea aerului a fost votată astăzi la Strasbourg...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă