Primăria Bucureștiului a fost condusă după 1989 de 11 primari generali. Nici unul nu și-a legat numele de vreun proiect de anvergură care să fi fost gândit, construit și finalizat în timpul mandatului său, deși provocări uriașe de infrastructură, trafic, dezvoltare urbană, mediu, turism există în București și la această oră într-o proporție extrem de mare. Atât de puține realizări au fost în ultimul sfert de secol în Capitală, de au ajuns Traian Băsescu și Sorin Oprescu – cu două mandate ca primari generali ai Bucureștilor – să își dispută partenitatea Pasajului Basarab, construit în unsprezece ani și care a costat 100 de milioane de euro pe kilometru, deși estimările inițiale erau de trei ori mai mici.
Iar asta este o regulă pentru Capitală: puținele realizări de amploare au fost construite în perioade uriașe de timp, cu scandaluri al căror ecou nu s-a stins nici măcar în ziua de azi. Spre exemplu, Arena Națională a costat cu aproape 100 de milioane de euro mai mult decât se estima la început și stă închisă pentru că nu are autorizație de la ISU. Noua clădire a Bibliotecii Națională a României a fost inaugurată în 2011, după trei ani de muncă și alți șase ani de controverse juridice între diverse instituții ale statului român. Astăzi, nici acest imobil nu are autorizație ISU și funcționează doar între 9.00 și 17.00 pentru că nu există fonduri pentru a angaja personal.
Altfel, la începutul fiecărui ciclu electoral, candidații la primăria Capitalei promit realizarea unor proiecte de maximă necesitate, dar pe care nici nu le demarează în timpul mandatului lor. Știați că în acest moment în București trebuia să existe un pasaj subteran la Răzoare, un altul la Piața Romană, orașul ar fi trebuit împânzit cu parcaje la Piaţa Alba Iulia, Piaţa Dorobanţi, în piaţa Edgar Quinet ori în zona Piaţa Charles de Gaulle?
Zona Esplanada de pe Splaiul Unirii – unde acum e o gaură imensă, betonată – trebuia populată cu căprioare și transformată într-un imens loc de recreere pentru bucureștieni, hipermarketurilor scoase la periferie pentru fluidizarea traficului, iar șoseau de centură trebuia finalizată. Să nu uit, pe 21 ianuarie 2016, Bucureștiul trebuia să își fi depus candidatura pentru Jocurile Olimpice din 2020. Acestea sunt doar câteva dintre promisiunile făcute de Sorin Oprescu înainte de alegerile din 2012 și pe care nici măcar nu le-a demarat. O analiză realizată de România liberă a platformei-program cu care Oprescu a câştigat al doilea mandat la Primăria Bucureştiului constata că cele mai multe dintre promisiuni (în procent de 90%) s-au dovedit simple fantezii. În schimb, Primăria Capitalei pare sufocată de corupţie, iar Sorin Oprescu a stat în arest preventiv două luni este acuzat de luare de mită.
Acest cancer se întinde asupra întregii administrații locale a Bucureștiului. Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, este acuzat de abuz în serviciu și luare de mită, fiind suspendat. Neculai Onțanu, edilul sectorului 2, este acuzat de fraudă academică, fiind bănuit că a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Robert Negoiță este acuzat că a făcut asfaltări și în afara sectorului 3 pe care îl păstorește aruncând banul public pe flori și bănci. Popescu Piedone a demisionat de la primăria sectorului 4, fiind acuzat de neglijență în serviciu în tragedia de la Colectiv, în timp ce Marian Vanghelie a petrecut patru luni în pușcărie pentru abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.
Cel mai liniștit este Rareș Mănescu, în timpul căruia în sectorul 6 pur și simplu nu s-a petrecut nimic.
Privindu-i pe toți acești oameni și mai ales situația în care se află, cu DNA-ul și procurorii pe urmele lor, realizezi că ei nu au înțeles adevărata dimensiune a funcției pe care o ocupă. Nu sunt convinși ca din poziția de primari să muncească pentru comunitatea care i-a ales nici măcar de argumentul că ar putea rămâne în istorie (cea care va fi reeditată și peste 100 de ani) realizând un proiect de infrastructură sau de sistematizare a orașului, printr-o strategie de promovare a Bucureștiul ca destinație turistică ori culturală, prin construirea unor săli și terenuri de sport sau chiar prin finalizaea canalului Dunăre-București. Primarii Capitalei gândesc doar pe orizontală și sunt interesați doar de istoria lor personală. Ei nu au sentimentul că, devenind primari, iau în custodie istoria acestui oraș pentru o perioadă de patru ani. Pentru a pricepe acest lucru nu trebuie să fii devorat biblioteci, ori să ai luat o diplomă în litere sau filosofie, ci doar să dai dovadă de bun simț, solidritate și înțelegere pentru nevoile celorlați.
Bucureștenii au fost, în ultimii, 25 de ani, captivi partidelor politice care le-au propus candidați de tristă amintire.
Sorin Oprescu, penalul primar suspendat al Capitalei, a candidat de patru ori în ultimii 25 de ani pentru funcția de edil-șef al orașului. La alegerile din 1998, a fost învins Viorel Lis un personaj de care, azi, râd până și asistentele lui Capatos. Oprescu a fost învins, doi ani mai târziu, și de Traian Băsescu care nu se poate lăuda cu realizări remarcabile în București. Bătălii de tot plânsul în care nu ai avut cu cine vota au fost nenumărate pentu primăria Capitalei: în 2005 confruntarea s-a dat între Adriean Videanu și Marian Vanghelie, astăzi – amândoi – urmăriți penal. În 2008, Oprescu, azi în arest la domiciliul, l-a învins pe Vasile Blaga. În 2012 s-a vorbit despre un non combat electoral, Sorin Oprescu învingându-l fără probleme pe Silviu Prigoană, un personaj parodiat în emsiuni mondene.
Lucrurile au stat la fel și la nivelul sectoarelor Capitalei. Vă dau un singur exemplu: în cadrul alegerilor din 2012 pentru sectorul 6 au candidat cu șanse Rareș Mănescu, al cărui singur atu era reprezentat de susținea necondiționată pe care i-a oferit-o liderul liberal Crin Antonescu, și Cristian Poteraș, care între timp a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru abuz în serviciu.
Ne putem întreba, parafazând o expresie folosită de Traian Băsescu în dezbaterea electorală din 2004 împotriva lui Adiran Năstase: ce blestem o fi pe orașul ăsta, ca la fiecare patru ani, să nu aibă de unde alege?
Că primarii Bucureștiului nu sunt intersați decât de istoria lor personală îți poți da seama luând-o la pas prin oraș. Fațada unor clădiri simbol ale orașului nu a fost nici măcar curățate după Revoluție, altele sunt lăsate în paragină pentru a putea fi demolate ulterior. Spre exemplu, în Centrul Vechi, a stat în paragină până de curând – între timp a fost preluată de o companie străină – clădirea unde a funcționat Hotelul Concordia. Aici, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, liberalii au decis să îl susțină pe Alexandru Ioan-Cuza ca domn și în Țara Românească, forțând astfel Unirea Principatelor Române. Faptul că acești primari nu conservă istoria, nu îi impedică să o demoleze. Primarul setorului 1, Anfrei Chiliman, este acuzat că a autorizat demolarea unor anexe ale Palatului Știrbey.
S-au vehiculat primele nume pentru alegerile care vor avea loc în acest an pentru primăria Bucureștiului. Cred că cel puțin unul dintre candidați, dacă nu chiar amândoi – Gabriela Vrânceanu Firea și Cristian Bușoi – nu vor fi nominalizați de propriile partide. Și mai cred că viitorul primar general va fi un personaj pe tipologia Klaus Iohannis sau Dacian Cioloș: mai puțin așteptat de public, cu o imagine bună, neimplicat în scandaluri.
Altfel zis, cred că vom avea parte de un candidat-câștigător surpriză la București.
