2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialCe a înţeles electoratul USL şi ce este, în realitate, cuplul: Ponta-Antonescu

Ce a înţeles electoratul USL şi ce este, în realitate, cuplul: Ponta-Antonescu

 Cei peste 60 de mii de oameni de pe Arena Naţională scandează minute în şir: “USL, USL”. Imbărbătaţi de marea masă de susţinători, Crin Antonescu şi Victor Ponta vorbesc înflăcărat despre popor, unitate, proiectul lor comun pentru România, pe care-l vor construi peste cadavrul politic al lui Traian Băsescu. “În Europa, fără poporul tău eşti nimic sau o slugă” trimite o nouă săgeată către Cotroceni liderul PNL, în strigătele înfierbântate ale mulţimii.  “Să ducem schimbarea până la capăt înseamnă să-l avem preşedinte pe Crin Antonescu. Am pornit împreună pe acest drum. Nu abandonăm acest drum. Eu îmi ţin cuvântul”, strigă de la microfon Victor Ponta, în delirul admiratorilor.

Cu exact un an şi două luni în urmă, pe 17 octombrie, liderii USL îşi începeau, pe Arena Naţională,  marşul triumfător către puterea absolută în România. O demonstraţie de forţă ce semăna cu plecarea la război a generalilor romani, care promiteau plebei că se vor întoarce la Roma cu multă pradă şi vor împărţi la tot poporul pâine şi circ.

Acum, “proiectul nostru comun pentru România”, invocat de Antonescu şi Ponta, a ajuns o alianţă de tot râsul-da, poporul are circ politic din belşug- care nu are nimic în comun cu România, ci doar cu interesele meschine ale celor doi lideri. 

Îşi puteau imagina înflăcăraţii de pe Arena Naţională şi milioanele de votanţi de acasă că, la doar un an distanţă,  din “proiectul nostru comun pentru România”, atât de entuziasmat rostit atunci, se va ajunge la afirmaţii precum acestea: “preşedintele Antonescu şi-a minţit colegii asupra realităţii. Nu ar fi pentru prima dată când domnul Antonescu spune una colegilor săi, alta nouă şi alta presei” (Victor Ponta) sau “Nu-i permit domnului Ponta să mă facă mincinos. Spre deosebire de alţii, eu nu am fost dovedit mincinos” (Crin Antonescu)?

“Jenant”, “mizerabil”, aţi putea spune despre ce se întâmplă în acest moment în USL. Dimpotrivă, mie mi se pare firesc. Atunci când un proiect nu se bazează pe altă idée decât preluarea puterii, este normal ca acesta să dispară imediat după ce scopul a fost atins. Un proiect serios înseamnă construirea de instituţii care să funcţioneze pe termen lung, înseamnă crearea de mecanisme sociale. Ceva, care să rămână în urma politicienilor. Or, la baza USL a stat un principiu şi atât: Victor Ponta, premier şi Crin Antonescu, preşedinte. Când s-a pus problema ca această constantă, care trebuia să rămână pe toată durata alianţei, să se schimbe atunci toată construcţia USL începe să se clatine şi, probabil, se va prăbuşi.

Atâta vreme cât candidatura sa la preşedinţie a fost sigură, Crin Antonescu nu a fost cu adevărat interesat de păcatele guvernării lui Ponta. A recunoscut însă că are o problemă în momentul în care a aflat că “oameni influenţi din politică şi din serviciile secrete fac presiuni pentru ca Ponta să candideze la preşedinţie”.  La rândul său, premierul arată ca un om căruia îi place atât de mult puterea, încât ar acepta fără să clipească să încalce înţelegerea cu Antonescu, dacă va avea nevoie de funcţia de preşedinte.

Ruptura definitivă din USL nu va avea, aşadar, nici o legătură cu temele aflate acum pe agenda publică, respectiv modificările Codului penal, legea amnistiei şi graţierii (şi care au generat schimbul de jigniri dintre cei doi lideri), nici cu creşterile de taxe sau cu viaţa oamenilor, ci exclusiv cu momentul în care acordul “Ponta, premier, Antonescu-preşedinte” va fi aruncat la gunoi. O dată cu el va merge la tomberon şi măreţul “proiect comun pentru România” anunţat pe Arena Naţională.

Iar pentru cei care au aclamat pe stadion şi au votat USL în decembrie 2012 am o întrebare: “chiar aţi crezut că Ponta şi Antonescu îşi vor petrece următorii ani stând aplecaţi la birou, tâmplă lângă tâmplă, cu pixul în mână, lucrând pentru binele vostru? 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

„E mai bun decât Olaru”. Patronul FCSB pregătește înlocuitorul căpitanului echipei în cazul transferului la Genoa

Darius Olaru ar putea pleca de la FCSB în această iarnă, clubul italian Genoa fiind interesat de serviciile mijlocașului român. Patronul FCSB a declarat...

Renașterea lui De Gea! Cel mai bun portar din Serie A după un an fără echipă

David de Gea (34 de ani) a revenit spectaculos în fotbalul de elită după un an de pauză. Spaniolul, concediat în 2023 de Manchester...

Forțele israeliene au reținut mai mulți medici dintr-un spital din nordul Fâșiei Gaza

Forțele israeliene au reținut zeci de membri ai personalului medical dintr-un spital din nordul Gazei, pe care l-au atacat vineri, a declarat Ministerul Sănătății...
Ultima oră
Pe aceeași temă