Plecarea neaşteptată a lui Sorin Frunzăverde din PDL ar putea fi considerată o lovitură grea dată principalului partid de guvernământ, dar în realitate, ar putea fi ceea ce americanii numesc o binecuvântare deghizată. Frunzăverde aparţine unei specii de politician care ar trebui să dispară.
Prin plecarea lui Frunzăverde, PDL pierde judeţul Caraş Severin, unul din fiefurile considerate sigure chiar şi în condiţiile declinului partidului şi ar putea pierde majoritatea la Senat. În plus, în funcţie de accesul pe care l-a avut Frunzăverde din poziţia de prim-vicepreşedinte la informaţiile şi planurile PDL pentru acest an, partidul va trebui să îşi regândească radical strategiile politice şi electorale. Or, acesta nu este neapărat un lucru rău pentru PDL.
Dacă până acum PDL conta pentru a obţine un scor bun în alegeri pe aceiaşi baroni locali de tipul lui Frunzăverde, pe pomeni electorale, pe mâna de fier a liderului de filială şi, în cele din urmă pe vulnerabilităţi locale şi corupţie, de acum va trebui să îşi reconsidere întreaga abordare şi să muncească serios pentru recredibilizare. În acest scop, PDL va trebui să mizeze pe personalităţi necompromise şi a căror integritate să fie dincolo de orice îndoială şi pe un program clar şi coerent de dreapta.
Frunzăverde este genul de lider pentru care scrupulele morale şi ideologice ale intelectualilor nu sunt altceva decât mofturi şi care crede că politica se face „la mica înţelegere” şi implică întotdeauna bani de la buget şi populism generos, dar nu implică aproape niciodată principii. Or, tocmai genul acesta de a face politică a adus PDL în situaţia în care se află astăzi: să promoveze lideri corupţi şi incompetenţi şi să ţină oamenii de valoare la distanţă. PDL trebuie să renunţe la o întreagă garnitură de oameni din specia Frunzăverde – din care face parte, de exemplu, şi Elena Udrea, chiar dacă cei doi s-au aflat la un moment dat în conflict – şi să se pregătească să întoarcă foaia istoriei.
Frunzăverde sau primarul de la Slatina, Darius Vâlcov, nu sunt probabil ultimii care vor părăsi corabia democrat-liberală înainte de scufundare, dar nu e nicio pagubă, pentru că întotdeauna este bine să scapi de dezertori şi trădători înaintea unei bătălii majore. PDL va sângera o vreme, dar apoi va trebui să îşi panseze rănile şi să identifice tratamentul corect.
Plecarea lui Frunzăverde este un simptom că PDL nu are numai o problemă de selecţie a cadrelor, ci şi una de leadership. Actuala conducere nu pare să aibă nici capacitatea organizatorică, nici voinţa politică, nici claritatea morală şi nici tăria de caracter pentru a lua deciziile radicale care să revitalizeze partidul. Emil Boc este un om onest, loial şi muncitor dar are limite evidente pentru a fi performant şi credibil în funcţia de preşedinte. Această lipsă de performanţă şi de credibilitate a dus la acumularea crescândă de nemulţumiri şi tensiuni.
Pentru a elimina aceste tensiuni, PDL ar trebui să se gândească la un congres extraordinar în care să fie organizate noi alegeri, inclusiv pentru funcţia de preşedinte, şi să fie lansat programul de guvernare. Desigur, dacă îl vor înlocui pe Boc cu Blaga şi pe Frunzăverde cu Cezar Preda sau Boureanu, atunci nu vor face decât să mimeze încă o dată reforma.
O reformă internă autentică a PDL va trebui să aducă înlocuirea genului de politicieni de tip Frunzăverde cu o specie nouă, pentru care principiile, integritatea şi competenţa contează mai mult decât funcţiile, puterea şi accesul la resurse. Este specia căreia îi aparţin Monica Macovei, Cristian Preda sau Mihai Răzvan Ungureanu, care, chiar dacă nu este membru de partid, ar trebui curtat intens de PDL. Poate că alegerile nu se câştigă cu principiile şi integritatea, ci cu baroni, găleţi şi făină, dar merită să rişti să pierzi un rând de alegeri dacă preţul este construcţia unui partid de dreapta modern şi capabil să reformeze România.
