6.5 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialBlatul pentru Ridzi

Blatul pentru Ridzi

Democrat-liberalii au început să-şi devoreze liderul, judecătorii şi procurorii ahtiaţi după funcţiile CSM încalcă dinadins legea pentru a demonstra că România nu se califică pentru Schengen, iar blaturile dintre putere şi opoziţie continuă.

PDL i-a ajutat ieri la Senat pe favoriţii selectaţi de PSD şi PNL din lumea organizaţiilor neguvernamentale, pe care-i consideră calificaţi să facă parte din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Preferaţii opoziţiei au cel puţin câteva probleme etice nerezolvate: Corina Dumitrescu, propusă de Universitatea „Cantemir”, este soţia deputatului PSD Cristian Dumitrescu, iar în 2006 a devenit notar public fără examen, în vreme ce Victor Alistar, care-i dădea consultaţii fostului ministru al Industriilor Dan Ioan Popescu, acuzat de corupţie, este director la Transparency International România, iar numele lui apare într-un dosar penal sub acuzaţia de fals în declaraţii.

Miza înţelegerilor fusese iniţial doar soţia deputatului PSD, rectoriţă la Universitatea „Dimitrie Cantemir”, acolo unde şi-a făcut studiile Elena Udrea şi unde, întâmplător sau nu, a încercat să-şi construiască acum doi-trei ani o carieră universitară. Soţia deputatului PSD aspirase în 2008 la fotoliul de ministru al Justiţiei, dar Traian Băsescu vroia o persoană ceva mai îndepărtată de zona politică. Sub paravanul certurilor publice însă, partidele continuă să facă negoţ: un loc în CSM contra salvării lui Ridzi, fiindcă partidele sunt „sentimentale”, după cum crede Traian Băsescu, şi „strâns unite”, după cum crede Ion Iliescu.

Prieteniile transpartidice se bazează pe interese comune, dar bine ascunse, a căror miză o constituie nu doar conservarea unui sistem clientelar, ci şi apărarea în faţa trădătorilor reformişti de tip Monica Macovei. Democrat-liberalii s-au săturat de toate criteriile etice pe care fosta ministră a Justiţiei vrea să le bage pe gâtul politicianului român, care vrea să trăiască după tradiţiile balcanice ale aranjamentelor ce aduc prosperitate şi siguranţă, nu după invenţiile standardizate ale democraţiilor occidentale. Senatorii PDL au fost convinşi să nu o susţină pentru un loc în CSM pe Maria Cristina Ana, din partea Societăţii Academice din România, Freedom House şi GDS, care a lucrat până anul trecut la Comisia Europeană pe problema reformelor justiţiei şi pe care o pun în categoria Macovei. Aşa că mulţi senatori din rândurile puterii au ieşit din sala la vot, iar alţii nici n-au venit; la fel au făcut şi deputaţii PSD şi PNL când Camera Deputaţilor a supus la vot cercetarea penală a Monicăi Iacob Ridzi, acuzată de corupţie. Liderii opoziţiei erau la televizor când se vota cazul Ridzi, în aşa fel încât „sentimentalii” lui Băsescu să o poată proteja pe fosta ministră a Tineretului.

Ridzi=Năstase, le-a spus preşedintele oamenilor săi, care au început să-l boicoteze pe faţă, împreună cu tagma magistraţilor parveniţi care se agaţă de fotoliile CSM deşi mandatele lor s-au încheiat, iar legea le interzice încă unul. Dictatura judecătorilor şi a procurorilor care i-au ales din nou pe Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chijdea calcă legea în picioare cu naturaleţe. Senatul este, în cele din urmă, instanţa care dă undă verde acestui nou CSM aflat în ilegalitate, iar PDL este tot mai disponibil pentru jocurile de culise ale PSD.

Blatul pentru Ridzi se încadrează tot mai mult în noul concept politic al democrat-liberalilor: compromisul ca tehnică de autoapărare, aruncarea peste bord a indisciplinaţilor europarlamentari Cristian Preda şi Monica Macovei, izolarea lui Băsescu, de care ar vrea să scape pentru a-şi face propriile aranjamente, inclusiv prin anihilarea prudentă a mecanismelor anticorupţie, chiar cu riscul de a rata intrarea în spaţiul Schengen.

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Cum pot ajuta rapoartele economice locale afacerile tale?

Rapoartele economice pe localități, precum cele oferite de platforma Listafirme.ro, sunt instrumente esențiale pentru orice antreprenor, investitor sau manager care dorește să înțeleagă mai...

Donald Trump dorește ca statele membre NATO să își crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Echipa președintelui ales al SUA, Donald Trump, a informat oficialii europeni că intențiile sale includ cererea ca statele membre NATO să își crească cheltuielile...

Horoscop 21 decembrie 2024. Provocări și oportunități

Horoscop 21 decembrie 2024. Ziua aceasta evidențiază diverse provocări și oportunități pentru fiecare zodie. Fiecare semn zodiacal este încurajat să reflecteze asupra vieții personale și...
Ultima oră
Pe aceeași temă