Singura şansă de reformă vine din partea PDL. Dar nu din partea acestui PDL, condus de aripa fesenistă, care domină Guvernul. Traian Băsescu trebuie să forţeze demisia Guvernului şi să termine ceea ce a început.
Legile economiei funcţionează, aşadar, până la urmă, şi nu pot fi suspendate prin hotărâre judecătorească sau de către Guvern. Mărirea TVA cu 5% aproape peste noapte este pe cale să ne arunce într-o spirală inflaţie/sărăcie/şomaj din care să nu ne revenim multă vreme de-acum înainte, cu mult mai costisitoare decât reducerile de salarii şi pensii pe termen relativ scurt. Din acest punct de vedere, Traian Băsescu a avut dreptate: mai bine impozitezi toate veniturile decât să creşti TVA.
Dacă inundaţiile au adus ceva semnificativ din punct de vedere politic, acest lucru este abandonarea oricărei referinţe oficiale la nevoia de restructurare a aparatului de stat şi bugetar. La fel cum, în 2005, C.P. Tăriceanu a refuzat să mai demisioneze şi să convoace anticipate pe motiv de inundaţii, de data aceasta, Guvernul Boc a abandonat orice pretenţie de reformă a statului pe fondul dezastrelor naturale, deşi, la fel ca în 2005, nu există nici o legătură între ele. Dacă aparatul de stat nu se diminuează drastic, iar cheltuielile bugetare nu se reduc şi mai drastic, singura soluţie pentru Guvern este să mărească taxele şi impozitele. Mai întâi, mărind cota unică, apoi, renunţând de tot la ea. Or, exact genul acesta de măsuri ad-hoc sunt cele care garantează adâncirea crizei şi moartea sigură. Este o şosea cu sens unic şi cu o destinaţie certă: falimentul.
De aceea, reforma în administraţie, precum şi o reformă mai profundă a politicilor publice au devenit chestiuni de urgenţă naţională. Dar cine să le facă? Cert este că alianţa PSD-PNL nu! Din 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, guvernarea liberală s-a angajat, cu sprijinul entuziast al PSD, într-o orgie a creşterii cheltuielilor, a creării de agenţii şi poziţii bugetare (sute de mii de posturi) şi a creşterii de salarii şi pensii, care este în bună măsură (dar nu total) responsabilă pentru dificultăţile de azi. Într-un interviu pe care l-a acordat României Libere şi care urmează să apară în curând, ambasadorul Franţei, Henri Paul, remarcă faptul că, în timp ce în ţara sa măsurile de austeritate au început din 2006-2007, România a jucat în negativul acestui film. Cum situaţia din 2010 este mult mai proastă decât cea din 2007, logic ar fi ca un program de reformă (care trebuie să includă austeritatea) să revină într-o primă fază la situaţia din 2007, la care să se aplice un set de reduceri suplimentare. Din acest punct de vedere, o diminuare a aparatului de stat cu 50%, însoţită de reduceri consistente în sectorul bugetar, ar trebui să fie o ţintă a unui program de reforme structurale care să prevină creşterea taxelor şi impozitelor. Este clar că autorii istorici ai dezastrului bugetar de azi – PNL şi PSD – nu pot face acest lucru.
Singurul partid care încă mai poate face reforme este PDL. Problema e că nu le-a făcut şi că lipsa lor a adâncit şi mai mult criza. Gruparea care se află acum în fruntea PDL – aceeaşi care conduce Guvernul – este gruparea fesenistă, care conduce ţara la fel cum a făcut-o şi cealaltă ramură emanată, FDSN/PSD, şi la fel cum a făcut-o, din păcate, şi PNL (cea mai mare trădare postdecembristă a tradiţiei politice româneşti): de azi pe mâine, fără viziune politică, fără asumarea vreunei misiuni istorice, fără vreo preocupare pentru interesul naţional sau măcar pentru interesele propriilor alegători, numai cu gândul la clientelă şi la banii şi voturile din următoarea campanie. Pentru o reformă autentică e nevoie de coerenţă ideologică pentru a şti clar încotro te îndrepţi, e nevoie de voinţă, pasiune şi curaj politic pentru a-ţi asuma schimbările, oricât de dureroase, e nevoie să te înconjori de o armată de experţi care să îţi pună la dispoziţie idei şi strategii de politici publice testate şi e nevoie să ai un aparat care să le pună în aplicare. PDL, sub actuala conducere, nu are aşa ceva. De aceea, Traian Băsescu trebuie să termine ce a început o dată cu înlăturarea lui Petre Roman şi trecerea partidului la centru-dreapta. Să forţeze demisia actualului Guvern şi îndepărtarea grupării FSN, să facă pace cu reformiştii cu care s-a certat şi să dea ţării un guvern capabil de modernizare. Până nu e prea târziu.
