3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu, tenia şi revolta clanurilor

Băsescu, tenia şi revolta clanurilor

PDL a devenit un partid dominat de clanuri, fără viziune, cu deprinderi întâmplătoare, care-şi joacă viitorul la ruleta războiului intern. Clanul marilor baroni naţionali Videanu, Blaga, Berceanu încearcă să supravieţuiască în faţa intelectualilor obraznici proveniţi din anturajul preşedintelui. Clanurile micilor baroni locali, divizat pe regiuni sau interese de tot felul, glisează între loialitatea faţă de Traian Băsescu şi tentaţia de a sări în barca celor trei lideri cu greutate, care şi-ar putea conserva puterea în PDL. Clanul femeilor din partid promovate de şeful statului în ultimii ani îi rămâne fidel lui Traian Băsescu şi aşteaptă comanda acestuia pentru a lua poziţii mai ferme. Şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, deputatele Sulfina Barbu şi Monica Ridzi, senatoarea Sorina Plăcintă sunt tot mai vulnerabile, dar, ca în orice clan serios, se protejează reciproc.

Clanul familial în care intră nu doar preşedintele şi fiica sa, ci şi finii năşiţi de Traian Băsescu şi Emil Boc, este chiar mai vulnerabil decât cel al femeilor devotate. Clanul intelectualilor promovaţi de şeful statului s-a divizat în ultimul an, astfel încât europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda rămân distanţi şi critici la adresa partidului şi vor cădea probabil între falii, în vreme ce deputatul Sever Voinescu, ministrul Teodor Baconschi şi europarlamentarul Traian Ungureanu fac joncţiunea între vechi şi nou. Ei sunt bine văzuţi de clanul marilor baroni şi sunt cultivaţi deopotrivă de reformatori şi de protectorii clientelei. De aceea, ar putea deveni soluţia de compromis pentru PDL şi floarea de la butoniera greilor din partid. Buni vorbitori, buni publicişti, fără pete în biografie, noii politicieni ai PDL ar putea avea totuşi surpriza să nu fie lăsaţi la manetele de comandă ale partidului, ci doar în vitrina acestuia.

Curentul celor din PDL care numără cu voce tare greşelile preşedintelui şi care ar fi bucuroşi să scape de Traian Băsescu devine tot mai vizibil pe măsură ce lupta pentru putere se înteţeşte. Preşedintele Traian Băsescu nu ştie încă exact care este raportul dintre potenţialul clientelar şi potenţialul reformator al PDL, dar aşteaptă alianţele şi bătălia finală între clanurile partidului său. Liniile de demarcaţie între sferele de influenţă ale grupărilor PDL ţin atât de interesele proprii ale celor care au diverse felii din tortul puterii, cât şi de felul în care acestea se poziţionează faţă de Traian Băsescu, fiindcă preşedintele este eroul unora şi adversarul altora. Falia dintre reformişti şi baroni nu este însă constantă. Se deformează, se adânceşte sau se estompează în funcţie de agende personale, de interese de moment sau chiar de regrupările din afara partidului.

Marii baroni nu mai au nevoie de Traian Băsescu şi sunt gata să-l depoziteze în cufărul cu amintiri al partidului. Pleacă de la premisa că preşedintele a devenit un balast, de vreme ce popularitatea sa a scăzut sub cea a şefilor opoziţiei şi nu mai are energia sau imaginaţia de a redeveni favoritul mulţimii. Marii baroni ştiu că Traian Băsescu a fost cel care a suflat în balonul PDL până s-a umflat suficient de mult încât să ajungă în fotoliile guvernării, dar îşi dau seama în acelaşi timp că această obezitate nu le face bine şi atunci aplică metoda teniei: în secolul al XIX-lea, unele doamne din înalta societate, speriate de proporţiile trupeşti la care ajunseseră, au fost învăţate să înghită câte o tenie pentru a-şi recăpăta silueta. La fel ca aceste martire ale frumuseţii, PDL se autoflagelează pentru a reveni la greutatea sa iniţială.

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă