3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu începe să fie periculos pentru justiţie

Băsescu începe să fie periculos pentru justiţie

Pe măsură ce ne apropiem de momentul alegerilor prezidenţiale, oamenii politici de la vârful statului se scufundă din ce în ce mai adânc în mocirlă şi vor să tragă după ei şi partea sănătoasă din societate.

„Această clasă politică şi-a încheiat misiunea”, spunea Traian Băsescu în emisiunea de duminică seară de la Realitatea TV. O propoziţie cât se poate de înţeleaptă, spusă de un om care pe măsură ce trece timpul nu face decât să confirme acest adevăr. Cu câteva luni înainte de terminarea mandatului, preşedintele României dă senzaţia că se simte bine în ape murdare, înotând cot la cot cu Victor Ponta, către un mal pe care nu-i mai aşteaptă decât aplaudacii de partid ai fiecăruia.

Traian Băsescu pare să fi uitat complet de acea parte a societăţii româneşti, foarte numeroasă (din fericire), care crede în instituţii puternice, în democraţie, în valorile occidentale şi în independenţa justiţiei. Traian Băsescu pare să fi uitat de oamenii care l-au votat de două ori în alegeri- şi l-au salvat tot de atâtea ori de la demitere- nu pentru că ar fi frumos şi deştept, ci pentru că au văzut în el singurul preşedinte capabil să lupte alături de ei pentru lucrurile în care credeau cu toţii. Între aceşti români şi fostul comandant de navă s-a încheiat un contract tacit, de genul „tu lupţi pentru aceste valori, iar noi te votăm”.

Cum ar putea acum să se simtă aceşti oameni când văd cum liderul pe care l-au crezut deasupra majorităţii politicienilor, deasupra baronilor de partid şi a slugilor lor de la vârful statului, intră în jocul murdar al lui Ponta, Dragnea sau Mazăre şi, culmea, mai şi dă senzaţia că simte bine?

E chiar bulversant să-l vezi pe Traian Băsescu la televizor, încercând să-şi marcheze teritoriul în justiţie, acolo unde au vrut şi baronii să pună stăpânire dar, din fericire, nu au reuşit, după cum o dovedesc anchetele din ultima perioadă. „Doamna Firea mai bine s-ar preocupa cu ce e pe moşia soţului ei, că într-o zi s-ar putea să nu-l mai găsescă acasă”, a răbufnit preşedintele în emisiunea de la Realitatea tv ca reacţie la declaraţiile unuia dintre membrii comisiei parlamentare care anchetează tranzacţia cu terenuri a Ioanei Băsescu din comuna Nana. E drept că Gabriela Vrânceanu Firea a spus nişte prostii mari cât casa (dovedind că nici măcar jurnalist nu a fost vreodată, pentru că jurnaliştii adevăraţi se documentează înainte de a deschide gura) şi la fel de drept este că soţul acesteia, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a fost judecat într-un dosar penal, dar a fost achitat în 2013.

Or mai fi şi alte dosare penale pe numele edilului, problema este însă aceea că declaraţia preşedintelui nu poate fi scoasă, cu nici un chip, din contextul în care Firea face parte dintr-o comisie care o anchetează pe fiica preşedintelui. Iată un prilej ideal pentru Ponta şi oamenii săi să strige că Băsescu foloseşte procurorii împotriva duşmanilor politici, şi o lovitură nemeritată încasată de DNA, exact într-un moment în care desfăşura cea mai amplă operaţiune împotriva baronilor locali din România şi la două zile după ce şefa acestei instituţii, Codruţa Kovesi, a fost premiată şi lăudată de Ambasada SUA din România pentru curajul său.

Ce să mai creadă acum oamenii simpli? Dar procurorii de bună-credinţă?

Tot ce contează pentru Traian Băsescu, în acest moment, este să arate că are cea mai mare putere din România şi că va ieşi învingător din toate războaiele. Acesta este motivul pentru care a coborât discursul la nivelul lui Victor Ponta, jigneşte gratuit oameni care-l critică (vezi declaraţiile despre Alina Mungiu Pippidi şi despre soţul acesteia) şi, cel mai grav, amestecă justiţia în războiul său cu premierul.

Lui Victor Ponta îi convine de minune această tactică a lui Băsescu, într-un moment în care era confruntat cu acuzaţii seriose de trafic de influenţă în cazul baronului de Mehedinţi, Adrian Duicu. Acum, premierul spune că îşi mută biroul la Ministerul Apărării Naţionale pentru că se teme de „înscenările” procurorilor. Ce puteaţi auzi mai aberant de la un prim-ministru?

Din tot acest război politic are de pierdut, în primul rând, justiţia, care primeşte lovituri într-un punct sensibil, credibilitatea. Iar loviturile date de Traian Băsescu sunt mult mai dureroase decât cele ale lui Ponta.

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă