Pe 11 noiembrie 2011, ziua în care a fost arestat pentru corupţie Sorin Apostu, primarul Clujului care lua mită, în miezul nopţii, până şi de la vânzătorii de pepeni, preşedintele României declara în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung că PDL s-ar putea să nu obţină nici 30% la următoarele alegeri dacă va mai fi zguduit de scandaluri de corupţie. Prognoza-avertisment i s-a adeverit în totalitate şi chiar cu supramăsură.
PDL a continuat să fie lovit de scandaluri de corupţie – cel mai important fiind cel legat de retrocedările dubioase de la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor – iar procentul partidului său nu a depăşit nici măcar 20%.
Privind retrospectiv contextul, este interesant de reamintit că interviul dat de preşedinte în FAZ a fost prilejuit de vizita acestuia în Germania, o vizită cu o mare încărcătură politică, survenită după o lungă perioadă de răceală între Băsescu şi Merkel, presărată cu numeroase reproşuri adresate de partea germană, în special faţă de neplata unor datorii pe care companii din această ţară le aveau de încasat de la statul român.
Cu acel prilej, cancelarul german şi-a exprimat „respectul profund” pentru eforturile făcute de români pentru a adera la zona euro, afirmaţie completată o lună mai târziu cu o declaraţie prin care cerea concetăţenilor săi să recunoască sacrificiile făcute inclusiv de români pentru a traversa cu bine perioada de criză economică.
După acea vizită, poziţia externă a României în chestiuni ce ţin de viitorul Europei, în special în cele economice, cum a fost iniţiativa Tratatului de uniune fiscală, s-a aliniat perfect la cea a Germaniei.
Coincidenţă sau nu, tot după acea vizită unii oameni de afaceri şi jurnalişti care îl criticaseră vehement pe Traian Băsescu în campania electorală din 2009 şi-au schimbat radical tonul faţă de preşedinte. Mai mult decât atât, câţiva politicieni cunoscuţi pentru vederile lor filo-germane, marginalizaţi până în acel moment în propriile partide, au început să fie reactivaţi discret. Deloc lipsit de importanţă, câţiva dintre ei se regăsesc printre artizanii nominalizării şi învestirii lui Victor Ponta ca premier.
Revenind la PDL, care este viitorul acestui partid acum, când previziunea făcută de preşedinte cu şase luni în urmă a fost confirmată la urne? Poate cu mult mai mult decât s-ar fi aşteptat şi chiar dorit. Şi care sunt perspectivele opoziţiei de dreapta, în general? Există o şansă ca, în timpul scurt rămas până la alegerile parlamentare, dreapta să recupereze semnificativ, iar raporturile dintre cei doi poli politici să se reechilibreze?
Prima rundă a confruntării de la vârful PDL, dintre aripile Boc şi Blaga, s-a soldat cu victoria clară a celei de-a doua. Dincolo de faptul că au reuşit să impună fostei echipe de conducere a partidului să-şi asume înfrângerea în alegeri şi să demisioneze – gest firesc, de altfel, şi care ar fi trebuit făcut fără atâta luptă şi împotrivire – este important de remarcat argumentaţia taberei învingătoare, care foarte probabil va prelua oficial conducerea partidului după Convenţie. Argumentaţie care se va regăsi în poziţionarea viitoare a formaţiunii în legătură cu temele esenţiale.
Oamenii strânşi în jurul lui Vasile Blaga consideră că la baza eşecului electoral stau măsurile de austeritate promovate de partidul lor şi eliberarea într-o măsură prea mare a justiţiei din hăţurile de partid.
Potrivit lor, primele au generat atâtea resentimente încât au blocat în mare parte pârghiile tradiţionale de securizare a voturilor cu ajutorul maşinăriei electorale formate din primarii de sate şi comune. Votul de blam politic a învins în majoritatea judeţelor eforturile edililor PDL de a-şi conserva funcţiile şi a dus la pierderea primăriilor şi consiliilor.
Al doilea lucru pe care îl acuză: dosarele penale întocmite unor importanţi lideri locali ai partidului de către de DNA, cu ajutorul SRI, i-au demotivat pe aceştia şi pe colaboratorii lor sau i-au lipsit de resursele financiare vitale pentru a derula o campanie la fel de eficientă precum cea din 2008.
Chiar dacă nu au spus-o explicit, pentru ambele probleme, majoritatea liderilor locali îl consideră vinovat pe Emil Boc. De aceea, joi, invocând formal cota sa minusculă de popularitate, s-a cerut în primul şi în primul rând capul şefului de partid.
De fapt, mai mult chiar decât debarcarea lui Emil Boc, contestatarii săi urmăresc retezarea legăturii ombilicale a partidului cu Traian Băsescu. Pentru că, în ochii lor, vina supremă a fostului şef al partidului a fost incapacitatea sa de a fi o pavăză pentru ei în relaţia cu preşedintele.
Expuse fără nici o reţinere de zeci de ori de aproape doi ani încoace, reproşurile celor ce acum au pierdut alegerile în fiefurile lor au rămas aceleaşi, chiar dacă nu au fost rostite în Colegiul Director:
Era nevoie de măsuri de austeritate, dar nu atât de drastice. „Nu poţi întinde prea mult aţa, că s-ar putea rupe”, spunea, premonitoriu, Vasile Blaga în urmă cu un an. Iar reproşul care a urmat a fost că, dacă Boc ar fi negociat mai bine cu Băsescu, austeritatea putea fi îndulcită.
Dacă preşedintele nu s-ar fi opus vehement anul trecut chiar şi promisiunilor că salariile bugetarilor vor creşte, PDL nu ar fi scăzut atât de mult. Dacă Boc ar fi fost mai ferm şi ar fi rezistat presiunilor de a menţine toate restricţiile de cheltuieli, ar mai fi avut o gură de oxigen.
Dacă Boc ar fi pus piciorul în prag, preşedintele ar fi găsit o cale de a bloca anchetele DNA care au destructurat aspiratoarele de bani de la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor, de la Ministerul Muncii sau din diverse judeţe din Transilvania.
„Nu este firesc ca oamenii noştri să fie ascultaţi de SRI şi vânaţi de procurorii DNA zi şi noapte, iar de preşedinţii de consilii judeţene şi primarii USL să nu se atingă nimeni! Ce, ei nu fură, ei nu încheie contracte cu familiile lor?! Ei nu de acolo îşi fac bani de campanie?!” – acesta a fost laitmotivul reproşurilor liderilor PDL adresate lui Traian Băsescu via Emil Boc de mai bine de un an încoace.
Urmarea: dacă Vasile Blaga va fi înscăunat oficial lider al PDL, temele austerităţii şi ale luptei anticorupţie vor fi folosite de acest partid la fel de demagogic pe cât o face şi Uniunea Social Liberală.
Adică, fraze sforăitoare, bune să încânte urechile Americii şi Comisiei Europene, dar zero susţinere pentru orice măsură concretă care ar putea provoca greutăţi pe termen scurt electoratului sau care ar periclita libertatea finanţatorilor sau chiar a lor. Asta, în paralel cu împingerea responsabilităţii pentru orice măsură nepopulară, dar obligatorie din punct de vedere al angajamentelor internaţionale, către instituţii independente, astfel încât eşecurile generate de blocajele pe care le vor provoca să fie decontate de alţii.
Cel mai important, campania electorală va fi direcţionată după liniile strategice care au asigurat şi în trecut victoria unor lideri ca „Pinalti”, Falcă şi Flutur. Practic, competiţie directă cu „greii” USL şi cu aceleaşi arme pe care le folosesc, fără scrupule, adversarii lor care îşi adjudecă de ani buni judeţe mafiotizate precum Constanţa şi Vrancea.
În plan retoric, PDL se va distanţa din ce în ce mai mult de comandamentele lui Traian Băsescu, nefiind excluse nici atacuri la adresa acestuia. Ceea ce nu înseamnă neapărat că relaţia neoficială dintre Vasile Blaga şi Traian Băsescu se va deteriora. Ba, poate, dimpotrivă.
Ce vor face, în aceste condiţii, intelectualii şi neintelectualii „lui Băsescu”? Vor rămâne în PDL? Mai au vreo şansă să fie cooptaţi în structurile de conducere? La ultima întrebare, cel mai probabil răspuns este că nu. Este de aşteptat ca generalul Blaga să nu se încurce cu oameni cu prea multe scrupule, dar nici cu „delfinele” blonde ale preşedintelui, care au avut rezultate dezastruoase pe două fronturi electorale vitale, Bucureşti şi Prahova.
Dacă unii dintre protejaţii preşedintelui vor alege să rămână în PDL ca marginalizaţi, fie că nu au de ales, fie că le este teamă de necunoscut, alţii cu siguranţă se vor îndrepta spre proiectul lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Chiar dacă procesul de migrare de la PDL la MRU ar putea fi mai timid la început, este foarte posibil ca el să se accelereze după ce mai mulţi intelectuali ce ar prefera să prindă un loc de parlamentar sub un brand şifonat şi pătat decât să rămână fără „coledzi” se vor convinge că nimeni nu-i mai vrea în actualul lor partid. În acest context, există şanse mari ca până la toamnă amestecul de justiţiari şi mafioţi, de oameni cultivaţi şi semianalfabeţi care conduce acum PDL să se limpezească definitiv.
Care este linia pe care va merge proiectul MRU? Aceeaşi, probabil, pe care ar fi trebuit de mult să meargă şi PDL, dacă Traian Băsescu nu ar fi insistat în convingerea sa că poţi să ai un partid care să înfiereze şi chiar să lupte împotriva corupţiei, iar pe de altă parte să fie finanţat din corupţie – atragerea celor ce nu mai votează de ani buni deoarece sunt dezamăgiţi de actuala clasă politică.
Potenţialul unui astfel de proiect politic este imens. Provocarea lui Mihai Răzvan Ungureanu este să reuşească să fie credibil, să convingă că flirtul său cu PDL nu i-a alterat substanţa şi că nu este dependent de Traian Băsescu.
O misiune deloc uşoară, dar în care va fi ajutat de comportamentul din ce în ce mai aberant al noii puteri. Cu cât USL va călca mai apăsat în picioare toate regulile bunului simţ şi va mărşălui mai strident spre epoca de aur a guvernării Năstase, cu atât oamenii normali din această ţară îşi vor trimite mai rapid la culcare toate îngrijorările faţă de fostul şef al SIE.
Rezultatul sperat de opoziţie al acestor mişcări: două partide la dreapta USL care să ia împreună peste 30%. Şi care, alături de UDMR, să se apropie de scorul social-liberalilor.
Aritmetica arată însă că, pentru a avea un echilibru solid între cei doi poli politici, USL trebuie să mai scadă. Iar singurul mod prin care poate scădea este acelaşi prin care a scăzut şi PDL – plătind pentru erorile sale de guvernare, dar mai ales pentru corupţie.
Rămâne de văzut însă dacă SRI şi DNA, cele două instituţii-cheie ale anticorupţiei, vor fi la fel de zeloase cu mafioţii din PSD şi PNL cum au fost şi când au pus umărul la demolarea PDL-ului în Transilvania.
