1.9 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialEdiție de colecție RL: Unirea cu Basarabia, obligație istorică sau povară?

Ediție de colecție RL: Unirea cu Basarabia, obligație istorică sau povară?

Când planeta e tot mai fierbinte, la propriu și la figurat, când Europa nu mai reușește să iasă din criza economică și se adâncește într-una politică, ne-am putea întreba pe cine mai interesează dacă România se va mai uni vreodată cu Republica Moldova. Paradoxal, într-o vreme în care veștile proaste năvălesc peste noi zi de zi, tot mai multă lume se gândește la o astfel de posibilitate istorică. (Un sondaj publicat joi arată că peste 23% dintre moldoveni susțin că ar vota pentru unirea României cu Republica Moldova dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum în acest sens)

Cu acest argument, România liberă aduce pe piață o nouă ediție de colecție, vineri, 25 martie.

Anul acesta se împlinesc 98 de ani de la unirea României cu Basarabia, unul dintre cele mai importante evenimente din istoria țării noastre. Cu doi ani înainte de centenarul Marii Uniri, orice discuție pe tema unificării celor două state — o reparație necesară, obligatorie—trebuie să treacă la aspecte concrete, iar România liberă și-a propus să facă acest lucru. Acum discuțiile trebuie să fie despre ce înseamnă, efectiv, o potențială unire. Costurile nu sunt atât de mari, pe cât ne-am aștepta.

În 20 de ani, România ar trebui să investească 180 de miliarde de euro în infrastructura Basarabiei, pentru a o aduce la nivelul economic al României, a calculat profesorul Petru Peiu. Fostul demnitar i-a prezentat calculele sale colegului nostru Dan Gheorghe. Avantajele pot fi mai mari decât cheltuielile. O țară mare, precum România, cu teritoriu și dincolo de Prut, e mult mai atractivă pentru firmele străine. În plus, o țară cu o populație de aproape 25 de milioane de locuitori joacă alt rol în Europa. Iată ce s-a întâmplat cu Germania, după unificare.

Pe de altă parte, fostul premierul al Moldovei, Iurie Leancă, și fostul ministru de Externe român Cristian Diaconescu au explicat, în interviurile acordate Sabinei Fati, care sunt piedicile politice din calea acestui deziderat.

Pe 27 martie 2016 se împlinesc 98 de ani de când Basarabia s-a unit cu România. Mai sunt doar doi ani până la centenarul celui mai mare eveniment din istoria românilor. Ce șanse avem ca acest moment să se repete?

Ediția de colecție ‘Unirea cu Basarabia, obligație istorică sau povară?’ apare vineri, 25 martie, la chioșcuri, împreună cu ziarul România liberă.

Cele mai citite

Consulatul General al României din Los Angeles a publicat listele centrelor de evacuare şi ale adăposturilor pentru animale

Consulatul General al României la Los Angeles a publicat, sâmbătă, pe pagina de Facebook, adresele centrelor de evacuare şi ale adăposturilor pentru animale, informații...

Poluare iminentă pe litoralul românesc al Mării Negre. De unde provine pata de carburant

E dezastru ecologic în Marea Neagră, iar autoritățile române sunt în alertă. O pată uriașă de carburant ar putea ajunge pe litoralul nostru, după...

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...
Ultima oră
Pe aceeași temă