Învinuit pentru fapte de corupţie într-un dosar penal în raport cu care PSD şi majoritatea cu care guvernează au târât Justiţia şi instituţia Parlamentului într-o mocirlă greu de descris, Victor Ponta a ratat în stilu-i caracteristic şansa de a închide plaga printr-o demisie de al douăsprezecelea ceas. Finalul va fi umilitor. Şi nu pentru că o zic eu, ci pentru că aşa s-a întâmplat în cazul tuturor celor care s-au agăţat de putere cu fiecare carie din proprii dinţi.
Chiar dacă încăpăţânarea sa ceauşistă l-a făcut să se agaţe de putere ca molima de un organism slăbit, plecarea sa din fruntea guvernului devenise încă din ziua de vineri 5 iunie, independent de umorile premierului, o chestiune de (foarte scurt) timp.
Punerea sub învinuire l-a compromis iremediabil în ochii tuturor cancelariilor străine, ai căror trimişi la Bucureşti înţeleg perfect că, instituţional, premierul de la Bucureşti nu le mai poate fi interlocutor.
Relaţiile la nivel de state comportă un grad de complexitate şi de delicateţe care impune bariere clare.
De pildă, a dialoga în continuare cu un premier în situaţia lui Victor Ponta ar însemna pur şi simplu a nega viabilitatea unor instituţii-cheie din statul respectiv, în cazul de faţă DNA şi SRI, care duc tot greul anchetelor de mare corupţie din România.
Or, date fiind semnalele de până acum, privitoare la modul în care sunt percepute DNA şi SRI în capitalele care contează, devine limpede că a le refuza subit recunoaşterea aportului esenţial la curăţenia generală din mediul politic şi de afaceri ar avea anvergura unui non-sens.
Pe de altă parte, punerea sub învinuire l-a compromis ireversibil şi pe plan intern, acolo unde, începând cu 5 iunie, taberele politice partenere (UNPR, de pildă) sau complice (UDMR) vor fi nevoite, oricât de imoral sau de improbabil ar fi părut până acum, să se replieze.
Cel mai târziu, moţiunea de cenzură va fi terenul propice pe care această repliere se va putea face remarcată.
Mult mai benefic pentru societate ar fi, însă, ca formaţiunile politice din România să nu aştepte atâtea zile şi să-l forţeze pe premier să demisioneze, să atragă atenţia că actul de guvernare devine ilegitim cu un prim-ministru acuzat de fapte extrem de grave şi să admită că a nu-l fi lăsat pe Ponta din braţe încă din 16 noiembrie 2014, când oamenii au ieşit nu doar la vot, ci şi pe străzi pentru a-l urechea pe tânărul plagiator, a fost o eroare care nu ar mai trebui să se repete.
Nu în ultimul rând, în măruntaiele cangrenate ale PSD vor începe, indubitabil, noi lupte pentru putere, deşi aceste confruntări ar fi fost de dorit să se ducă pentru o reformă din temelii a partidului.
În primă fază, luptele vor fi pentru putere, dar, pe fondul avansării ofensivei anti-corupţie, nu e exclus ca prăbuşirea unor noi nume de la vârful PSD să creeze condiţii pentru ceva mai mult decât maligna ciolaniadă.
Pe de altă parte, oare cât de profund ar putea fi angajamentul unei reforme a PSD? Cine să o facă, cum să o facă, atât timp cât balaurii sunt nenumăraţi în acest partid, atât timp cât ideea de reformă nu există în vocabularul liderilor săi de la centru şi din teritoriu?
Mai degrabă, soluţia ar fi disoluţia acestui FSN cu miasme PCR-iste, în care unica distanţare de trecut este vizibilă prin înlocuirea daciilor negre, cu număr scurt, cu bolizii capitalişti al căror preţ depăşeşte mia de salarii medii.
În fine, căderea liberă a lui Ponta, sub greutatea oficializărrii acuzaţiilor care i se aduc, are mari şanse să fie potenţată de o lovitură comparabilă dată pe mai departe preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Acest personaj infam a patronat în cel mai primitiv mod demersurile practice prin care cazul Şova a fost tergiversat în Parlament şi, să nu uităm, în cazul ăsta DNA-ul a intrat de ceva vreme pe fir. Rămâne, deci, de urmărit.
Oricum am lua-o, epoca Ponta, care a otrăvit tot ceea ce a atins, îşi rumegă sfârşitul binevenit. În cazul acestui tânăr premier cu aere de dictator reşapat elicopterul nici măcar nu va mai veni.
De ce amintesc de elicopter?
Pentru că, atunci când l-am auzit pe Victor Ponta cum spune el că nu pleacă decât dacă Parlamentul îi spune s-o facă, pentru că Parlamentul l-a numit, mi-am amintit (ce crudă e istoria, prin repetiţiile ei!) de Ceauşescu, care înainte de execuţia cânta din toţi rărunchii că el nu vorbeşte decât „în faţa Marii Adunări Naţionale”.
Cum naiba să ajungi a repeta „vorbilii” răposatului dictator? La numai 40 de ani şi, totuşi, 25 de ani mai târziu!
Adio Ponta!
Cu cât vei deveni mai slab, cu atât cei care până acum ţi-au stat în jur te vor îngrăşa ei înşişi cu acuzaţii!
Mai ales Şova!
Sper, totodată, să ajungem a spune, plecând de la acest punct de referinţă numit "învinuitul Ponta Victor Viorel", şi adio PSD!
