„În Grecia, noi ne-am săturat de Europa și America și ne place tot mai mult Rusia“, îmi spune Trandaphilopoulos, un toboșar din Xanti, pasionat de filosofie, de matematică, de vinurile ușoare din țara lui și de Timișoara, unde are mulți prieteni. Este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lume, dar crede că epoca democrației liberale nu le-a adus nimic bun grecilor, care trăiesc mai prost acum decât înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Se consideră anarhist și are idei asemănătoare cu cele exprimate de Viktor Orban, premierul ungar. Diferența dintre ei este că artistul grec este un nostalgic al drahmei, care l-a citit pe Friedman prin ochii lui Marx și face politică de cafenea, în vreme ce al doilea nu este preocupat nici de istorie, nici de filosofie și face politici europene.
La mijloc nu se află doar propaganda de la Moscova sau slăbiciunea liderilor europeni, ci și un nou curent pro-rus, care tinde să ia amploare pe vechiul continent. Se proiectează noi axe, se folosesc noi instrumente de măsurare a prosperității și se preconizează o întoarcere în timp. Pentru percuționistul grec, care nu a trăit în comunism, stânga extremă este cea mai bună soluție, în vreme ce pentru Victor Orban, care vine din Războiul Rece, Rusia este modelul cel mai bun.
Grecia, care nu-și revine după criza economică din 2008, se uită spre China și Rusia, își concesionează marile porturi și le privatizează în favoarea companiilor venite din Est; la București, premierul își dorește un parteneriat strategic cu China; Franța și Marea Britanie vând fără remușcări armament Rusiei; Germania a investit prea mult în conexiunile care îi alimentează cu gaz rusesc industria; Cehia s-a lăsat cumpărată pe bucăți de oligarhii moscoviți; Bulgaria și-a păstrat multe legături sensibile cu zonele crepusculare de la Moscova, sub privirile neputincioase ale partenerilor din NATO; Budapesta, care a încheiat un parteneriat strategic cu Moscova, joacă la Bruxelles partida rusească fără resentimente, iar Viktor Orban, la fel ca extremiștii care s-au săturat de Europa, dar au ajuns în Parlamentul de la Bruxelles, mizează pe naționalism, în defavoarea democrației.
Noua strategie a premierului de la Budapesta este clară și seamănă cu visul lui Vladimir Putin: „Îndepărtându-ne de dogmele și ideologiile acceptate, vom căuta și vom construi o formă nouă de stat ungar, care va face din societatea noastră un succes în competiția globală pentru decenii de acum înainte“. Președintele rus pare să fie eroul lui Viktor Orban, fiindcă a abandonat regulile și ideologiile occidentale și a devenit un cuceritor modern.
Pentru liderul de la Budapesta, „a înțelege sistemele politice care nu sunt liberale, nu sunt democrații liberale și, în unele cazuri, probabil că nu sunt nici măcar democrații, dar care tot asigură succesul unor națiuni, este una din marile probleme ale zilelor noastre“. La fel ca în Rusia sau în Turcia, ori chiar în România, unde propaganda puterii îi acuză pe criticii ei că sunt vânduți Occidentului, Viktor Orban vorbește despre organizațiile neguvernamentale „nealiniate“, numindu-le „agenți politici străini, finanțați din străinătate“.
„Vremea democrațiilor liberale“ a trecut nu doar pentru Viktor Orban, pentru Vladimir Putin sau pentru premierul turc, Recep Tayyip Erdoğan, favorit să devină președinte la alegerile din 10 august, ci și pentru Victor Ponta, care preferă să folosească în lupta pentru putere instrumente subterane, legături ascunse și amenințări similare cu cele experimentate deja de liderul de la Kremlin împotriva inamicilor săi din presă, politică sau societatea civilă.
