Ceea ce este cu adevărat important și tulburător în afacerea Antenei 3, nu este că majoritatea clasei politice s-a comportat laș și obedient față de televiziunile lui Voiculescu. Suntem obișnuiți ca politicienii să fie lași și ticăloși. Grav este faptul că, rând pe rând, instituții fundamentale ale democrației din România – Parlamentul (prin Senat), Avocatul Poporului și Președintele – s-au pus în slujba intereselor private ale lui Voiculescu împotriva faptelor și a legii.
Președintele Iohannis a avut dreptate. Decizia de evacuare a Antenelor a fost luată din „banale motive administrative”, anume pentru că există o hotărâre judecătorească în acest sens. Ceea ce nu pare să fi înțeles Iohannis este că, în materie de stat de drept și de aplicare a legii, „banalitatea” actului este o virtute de stat, nu motiv de deriziune, cu atât mai puțin de dispreț. E o banalitate din punctul ăsta de vedere în Elveția sau în țările scandinave de-ți vine să mori de plictis civic. Dar tocmai asta este una din cele mai înalte îndatoriri consitituționale ale Președintelui – și de aceea, dincolo de funcția de reprezentare, prima sa funcție este să vegheze la respectarea legii fundamentale. Or, Iohannis a ales în mod deliberat să plaseze instituția prezidențială în sprijinul unei ficțiuni politice – și încă a uneia vădit false și extrem de nocive – pretinsul atentat la libertatea de expresie, împotriva banalității actului de justiție și a consecințelor sale administrative. A trecut de mult vremea când investeam capital moral în politicienii români și, prin urmare, nu ne surprinde că Iohannis, la fel ca ceilalți oameni politici se dovedește a fi o ființă perfect amorală, condusă de ambiții, conjuncturi și interese, deci nu îi reproșăm că a trădat electoratul care l-a ales în 2014. În fond electoratul a votat în cunoștință de cauză iar Iohannis nu a promis onoare și asceză, ci doar „o politică altfel”. Domnul Iohannis a trădat însă funcția pe care o reprezintă și aceasta este o chestiune gravă.
Cu atât mai gravă cu cât, înaintea sa, alte două instituții fundamentale ale statului român au cedat la rândul lor sub ceea ce este, în esență, interesul privat al unui cetățean condamnat definitiv la zece ani de închisoare pentru infacțiuni grave. Călin Popescu Tăriceanu a abuzat de funcția de președinte al Senatului pentru a exercita fără rușine presiuni asupra guvernului a căror unică finalitate posibilă era încălcarea legii, cu alte cuvinte, Tăriceanu a transformat Parlamentul în agent de influență la vedere pentru infractorul Dan Voiculescu și în dauna intereselor Justiției și ale statului român. Același lucru l-a făcut și Victor Ciorbea din poziția de Avocat al Poporului – o instituție pe care susnumitul a maculat-o și decredibilizat-o într-un asemenea grad încât nu mai poate fi recuperată decât printr-o reformă constituțională consistentă. Este pentru a doua oară după vara lui 2012, când sub presiuni politice și din interese de grup, instituțiile democratice ale statului cedează în mod neașteptat de ușor. Și atunci, ca și acum Dan Voiculescu și Antenele sale au avut un rol major în forțarea încălcării Constituției și anihilarea echilibrului puterilor în stat. În 2012, am fost primii care am lansat public sintagma „ tentativă de lovitură de stat” subliniind că ținta acesteia nu era Traian Băsescu, ci sub acoperirea suspendării și/sau demiterii lui Băsescu, instituțiile statului de drept și echilibrul puterilor în stat. Nu ezităm să denunțăm faptul că acum asistăm la o tentativă similară de torpilare a statului de drept în România pentru interesul lui Dan Voiculescu. Datoria constituțională a Președintelui era să împiedice ca acest lucru să se întâmple. Nu a făcut-o iar retractările parțiale pe care le-a făcut ulterior demonstrează încă o dată fie că nu înțelege ce rol are în statul român fie că nu îl interesează prea mult să își exercite prerogativele.
Proba este simplă: Acțiunile Senatului, ale Avocutului Poporului și poziția Președinției în favoarea trustului lui Voiculescu nu pot fi justificate printr-un atentat la libertatea de expresie pentru că faptele brute contrazic această pretenție. Nimeni nu pune la îndoială dreptul Antenelor de a funcționa și după cum este auto-evident din zecile de ore de lamentări publice, nimeni nu le interzice să se exprime în spațiul public fie și dacă nu o fac decât pentru a minți într-una. Aceasta este însă problema altei instituții – CNA – care s-a compromis la rândul ei iremediabil în acest caz, dar CNA nu este o instituție a democrației sau a statului de drept, ci mai degrabă invers, de aceea nu ne ocupăm de ea. Singurul lucru care ar justifica intervenția instituțiilor statului în favoarea Antenelor ar fi dacă decizia inițială de condamnare a lui Voiculescu și cea subsecventă de confiscare a bunurilor acestuia ar fi în chip flagrant nedrepte. Ceea ce fals și demonstrează așadar că întreagul montaj mediatico-politico-propagandistic din ultima săptămână a fost tentativă de a așeza din nou instituțiile statului în opoziție cu Justiția, o tentativă de subminare a independenței și autorității Justiției cu ajutorul instituțiilor statului. Din nou, instituțiile politice au căzut acest test așezându-se explicit și fraudulos de partea lui Voiculescu, deci împotriva Justiției și implicit a statului de drept. Din acest punct de vedere, nu poate fi mai evident că asistăm la o a doua tentativă de lovitură de stat marca Voiculescu. Dacă Dragnea își va duce la îndeplinire amenințarea de a doborî guvernul Cioloș pentru că îndrăznește să aplice legea în cazul Voiculescu/Antena 3, vom afla exact și cât de puternic este Partidul anti-Justiție și dacă are în Klaus Iohannis un simpatizant. Vom afla și dacă suntem condamnați să fim în perpetuitate o oligarhie orientală sau dacă mai avem vreo șansă la „banalitatea” repectării legii pe care o oferă Europa și lumea liberă.
