Aud că, într-o ședință la Academie, proaspătul președinte onorific al Consiliului Consultativ al Institutului Cultural Român, Nicolae Breban, ar fi declarat că Horia-Roman Patapievici ar trebui împușcat pentru ceea ce a făcut în fruntea ICR. Nicolae Breban este un romancier în opinia noastră modest și un bătrân ridicol care exprimă în primul rând frustrări personale.
Problema nu este Breban. Poblema o reprezintă cei care se identifică cu Breban și și-ar dori ca România să se întoarcă în „raiul” naționalist-comunist al anilor ’60-’70. Problema o reprezintă cei care, în frunte cu Victor Ponta, vor să țină România în afara Occidentului.
Fiind originar din Turnu Severin, mi-a atras atenția articolul colegei noastre Ondine Gherguț despre judecătorul Norel Popescu, căruia Comisia juridică din Senat i-ar fi validat prin excepție un mandat de șase ani ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Fragmentul relevant este următorul: „Inspectorii CSM susțin că în 2014 judecătorii au fost duși la secția de votare de la Curtea de Apel Craiova pentru a-l vota pe Norel Popescu, pe atunci președintele Tribunalului Mehedinți, cu un autocar pus la dispoziție GRATUIT de către președintele PSD Orșova, Constantin Popescu. De mobilizarea judecătorilor și căratul lor la secția de votare cu autocarul PSD s-a ocupat magistratul Adrian Curelea din Orșova, judecat acum de Comisia disciplinară a CSM. La alegeri, scorul a fost foarte strâns și, dacă nu ar fi existat acțiunea “autocarul PSD”, Norel Popescu NU ar fi fost ales membru CSM, spun mai mulți magistrați”.
Norel Popescu este un membru-cheie al rețelei Ponta-Șova-Duicu și numirea sa în CSM este crucială pentru a menține influența politică în Justiție a actualului prim-ministru. Ceea ce ce ilustrează acest caz aparent neînsemnat la scară națională este până unde e capabilă să meargă gruparea din jurul actualului prim-ministru în micromanagementul Justiției. Să mobilizezi organizația PSD ca să-l convingă pe Curelea de la Orșova să adune judecătorii ca să-i ducă la Craiova să voteze pentru Popescu și apoi să distorsionezi în așa măsură legea încât să-l treci prin Senat pentru un mandat întreg demonstrează că a existat un PLAN bine pus la punct pentru a aduce cu orice preț omul lui Ponta în CSM.
Ceea ce înseamnă că, departe de a fi un ignorant, Ponta își plănuiește mișcările în detaliu pentru a-și consolida puterea și că se folosește fără scrupule de mecanismul de partid pentru a schimba statul român în direcția pe care și-o dorește. Așa-numitul caz Livia Stanciu este o altă dovadă în acest sens și trebuie să recunoaștem că din punctul de vedere al percepției publice este o lovitură de imagine, mai ales când controlezi toate televiziunile, ale puterii și „opoziției” deopotrivă. Ce s-a întâmplat, de fapt, acolo? Avem mai multe decizii ale unor complete de judecată care au prelungit la fiecare 30 de zile mandatul de arestare preventivă, o condamnare la trei ani cu suspendare și o decizie de achitare a Curții de Apel București.
Dacă ai șase sau șapte decizii care sunt consistente și una care le contrazice, firesc este să te întrebi ce s-a întâmplat între timp încât să determine o asemenea schimbare. Au apărut dovezi noi care au dat întregul caz peste cap? Au existat dovezi relevante care dintr-un motiv sau altul nu au fost luate în considerare până la Curtea de Apel? Pentru că dacă judecătorii judecă pe probe, atunci întreaga discuție privind cazul de șantaj ar trebui să fie despre probe. Dar nu este. Este despre arestarea preventivă și despre pretinsa justificare morală prin exemplul „bietei victime” a sistemului judiciar a legiferării introducerii în Codul Penal a „probelor dincolo de orice îndoială” pentru arestare, NU pentru condamnare, așa cum atât de insidios susține Călin Popescu Tăriceanu în scrisoarea în care îi cere președintelui Iohannis să le demită sau să le ceară demisia doamnelor Stanciu și Kövesi.
Laura Ștefan a argumentat deja convingător asupra nenorocirilor pe care le-ar aduce aceste modificări care ar transforma România într-un stat mafiot. Nu avem (încă) vreo dovadă că cei doi judecători de la Curtea de Apel au acționat în interesul Puterii pentru că nu avem la dispoziție motivarea, dar, odată aceasta publicată, vom putea vedea dacă este despre probe sau nu, și -pariul nostru este că NU. Din nou, vorbim de micromanagementul unor cazuri aparent marginale pentru realizarea acelorași scopuri: suprimarea independenței Justiției, instituirea unui regim corupt de sus până jos pe fondul exacerbării sentimentelor naționaliste. Întâmplător sau nu, aceasta este rețeta pe care o cultivă Rusia în statele vecine.
Și așa ajungem la Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici. Nu este deloc întâmplător că prima decizie a lui Ponta ca prim-ministru înainte de lovitura de stat a fost să-și treacă în subordine ICR și să-l demită pe Patapievici. Nu poți crea o isterie naționalistă – mândri că suntem români etc. – cu un ICR liberal. Ponta le-a declarat război lui Horia Patapievici și Gabriel Liiceanu nu pentru că erau „băsiști”, asta este justificarea pentru Antena 3, ci pentru că cei doi conduceau instituțiile care au contribuit cel mai mult la cultura liberală din România: Editura Humanitas în țară și ICR afară. Înlăturarea lui Patapievici era gestul prin care Ponta transmitea acasă și afară că era liberalismului cosmopolit s-a încheiat și epoca restaurației național-comuniste este în plin proces. Cu părere de rău pentru barurile din Vama Veche, dar unul din motivele pentru care au fost călcați de ANAF este și acela că în Vamă supraviețuiește de mulți ani un stand Humanitas. Regimul Ponta a declarat război culturii liberale, statului de drept și mișcărilor de occidentalizare a României.
În acest scop, oameni ca Nicolae Breban sunt esențiali. Nu există mulți intelectuali pesediști credibili în România, iar Breban este unul dintre cei puțini. Breban este, de asemenea, un apărător al regimurilor dictatoriale și un nostalgic al anilor ’60-’70 de glorie a comunismului naționalist. Din acest motiv este și marioneta perfectă pentru a pune în operă planul regimului de a de-liberaliza România și de aceea a primit titlul acela de președinte onorific la ICR. Din această poziție este lăsat să declare prostii despre Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici și Andrei Pleșu.
Acum a făcut-o la Academie, unde promovează agenda naționalistă a unui regim falimentar și declară că Liiceanu și Patapievici ar trebui împușcați pentru vina de a fi liberalizat cultura în România. Eșecul planului lui Ponta este că nu poți controla cultura, care funcționează după propriile resorturi și acestea sunt întotdeauna liberale. N-au reușit comuniștii cu toată Securitatea lor, n-o să reușiți nici voi, chiar dacă vă bucurați de sprijin. La ședința respectivă a Academiei se pare că numai doi oameni au protestat: poeta Ileana Mălăncioiu și lingvistul Grigore Brâncuș. În rest, nimic.
Dar nu vă lăsați intimidați. Cultura română se mișcă mai repede spre Occident decât poate controla sau împușca Ponta. Mai bine se împușcă ei, cu tot comunismul lor rezidual, pentru că au pierdut.
