Nu există nici o urmă de calcul strategic rațional în decizia lui Victor Ponta de a-și regiza falsa retragere de la șefia PSD. Ar fi fost evident chiar și pentru un novice că abandonarea temporară a funcției de președinte și desemnarea abuzivă a unui succesor provizoriu vor declanșa instantaneu tensiuni majore și o luptă crâncenă pentru succesiune în partid.
Când avea nevoie mai mult ca oricând de liniște în PSD și de sprijinul și solidaritatea colegilor de partid, pentru a putea rezista presiunilor din exterior ale celor ce îi cer, îndreptățit, demisia din funcția de premier, Ponta le-a făcut praf pe toate.
Declarațiile beligerante ale lui Liviu Dragnea și ale Rovanei Plumb, la care se adaugă criticile lui Adrian Năstase și Ion Iliescu față de mișcarea bruscă a urmașului lor, arată un partid fără busolă, fără direcție, în pragul imploziei. Un partid care, după ani de tăcere disciplinată (și bine motivată de banii care curgeau gârlă), începe din nou să-și spele rufele în public.
Mai grav pentru Ponta este că pierde accelerat sprijin în propriul partid. Nu că ar mai fi rămas cu mult după anii în care singurii săi parteneri politici reali au fost Sebastian Ghiță, Gabi Oprea, Elena Udrea și câțiva șefi de instituții. În rest, doar slugi și rivali care nu îndrăzneau decât să mârâie pe la colțuri.
Doar că ultima șmecherie a lui Ponta, care încearcă simultan să dea impresia unui pas înapoi, dar și să continue să controleze partidul din umbră, cu ajutorul unei marionete moștenite de la Năstase, ar putea fi picătura care va umple paharul.
Gestul său a enervat mai mulți pesediști decât oricând, deoarece a fost dovada supremă că liderul lor nu dă doi bani nici pe ei, nici pe partid nici măcar acum, când este pe cale să piardă totul. Continuă să-i conducă autoritar, cu un dispreț absolut față de regulile stabilite de comun acord. Așa cum a făcut și până azi. Absența oricăror dezbateri interne, a consultărilor privind desemnarea miniștrilor, fuga în Turcia, toate se prelungesc acum cu aroganța de a-și impune urmașul de mucava precum un dictator, fără să le ceară măcar un acord de complezență.
Și atunci, de ce a făcut Ponta anunțul de duminică seara? De ce și-a sabotat și puținele șanse de a rămâne premier care i-au rămas dând foc partidului? De ce și-a compromis și funcția guvernamentală cedând-o pe cea din partid, la care nu îi cerea absolut nimeni să renunțe?
Paradoxal, dar unul din tele-bufonii pe care PSD îi trimite să facă propagandă pe micile ecrane s-ar putea să aibă dreptate. El spunea că Ponta trebuia să aleagă între cele două funcții și a sacrificat-o (evident) pe cea de la partid. Dar de ce trebuia să aleagă între ele? Cine îl putea obliga pe Ponta să facă o asemenea alegere?
Aici, bufonul a privit cu subînțeles spre tavan. Dar nu este deloc greu de înțeles la ce s-a referit. Se gândea la aceeași entitate ubicuă de care vorbise și Dragnea când a justificat înfrângerea lui Ponta: „stăpânii Facebook-ului“.
Nu are nici o importanță că tabloul maleficei cabale internaționale (pe care imaginarul colectiv pesedist o vede ca fiind la originea tuturor necazurilor sale din ultimii zece ani) este o ficțiune de prost gust, născută din mințile unor provinciali care nu înțeleg nimic din legile care mișcă lumea de dincolo de ulucile gardului lor. Important este că ei cred în ea.
Din acest punct de vedere, PSD este cel mai mistic partid din România. Liderii săi îi venerează pe zeii internaționali. Când fură și DNA nu le bate la ușă, ei sunt convinși că soarta le-a surâs deoarece zeii au decis să fie buni cu ei și îi răsplătesc pentru credința lor nemărginită, dar și pentru că pot vedea în adâncul inimii lor niște oameni cumsecade, care își iubesc, de fapt, țara și care ar face orice pentru „interesul național“.
Tot zeilor trebuie să le mulțumească atunci când reușesc să scape, în timp ce unii dintre partenerii lor de afaceri ajung după gratii. Și tot ei le suflă vânt în pânzele corăbiilor care le duc banii la adăpost, în paradisuri fiscale.
În același timp, se și tem de furia zeilor internaționali, ale cărei resorturi încă le dau bătăi de cap. Dacă DNA le ciocănește la ușă este limpede că i-au supărat cu ceva. Iar prima întrebare ce le vine în minte nu diferă deloc de cea care îi străfulgera neuronul omului primitiv, acum câteva mii de ani, când nu avea noroc la vânătoare: ce ofrandă să-i ofer pentru a-l îmbuna?
Cam la asta s-a gândit, probabil, și Victor Ponta în ultimele săptămâni în Turcia, după ce furia zeilor internaționali (atât de buni cu el vreme de trei ani, după cum demonstrează declarația de avere a lui Sebastian Ghiță) s-a revărsat asupra sa ca un cataclism de proporții biblice. De ce cred asta? Pentru că, în absența unor motivații raționale, după cum argumentam mai sus, nu ne putem uita după explicații decât în zona iraționalului. Dar și pentru că Victor Ponta nu este la prima încercare de a găsi salvare la forțele superioare.
Simțind că îi este greu să se ridice la standardele de devoțiune și ascetism pe care intuia că le așteaptă zeii internaționali, a căutat să intre în grațiile unor zei regionali, mai mici și mai puțin pretențioși. Asta a făcut ani de zile, chiar și până să fie premier, când dădea interviuri iconoclastice în presa chineză, sau când defila cu portretul lui Che Guevara pe piept. Doar când și-a dat seama că orice ar face nu se va bucura de raiul de pe pământ dacă nu recunoaște supremația zeilor internaționali a devenit un adevărat credincios.
Din păcate pentru el, devoțiunea nu îl mai ajută la nimic. Când era mai convins ca niciodată că nimeni nu se mai îndoiește de convertirea sa târzie, DNA l-a luat la întrebări. Iar singura ofrandă la care s-a gândit că ar putea îmbuna zeii internaționali a fost una dintre cele două mari bogății ale sale: funcția de președinte al PSD și cea de premier. Și a ales-o, în înțelepciunea sa, pe cea mai puțin profitabilă.
Din păcate pentru el, nu înțelege că zeii sunt foarte atenți când vine vorba de sacrificii și foarte cruzi cu cei ce încearcă să-i tragă pe sfoară. Adică, după ce că le oferă doar una dintre avuțiile lui, nici pe aia nu le-o dă pe de-a întregul și încearcă să-i păcălească cu ceva Plumb la cântar.
Revenind pe pământ, este evident că disperarea îl împinge pe Ponta să creadă în fantasme. Așa cum Năstase s-a apucat să ofere autostrăzi la prețuri supraevaluate și perimetre cu gaze de șist, convins că doar așa va ajunge președinte, așa și Ponta crede că supraviețuirea lui depinde de calitatea a ceea ce oferă la schimb unui duh sfânt. Comic, dacă nu ar fi tragic pentru România.
Ceea ce se va întâmpla în PSD îi privește doar pe pesediști și pe acei români care încă mai cred că acest partid le apără interesele. După cum am scris de multe ori în ultimele luni, PSD va sfârși atomizat. Iar ce vedem azi, războiul total care a început între diverse grupări (toate convinse că zeii internaționali sunt de partea lor), nu face decât să confirme că acest partid de carnasiere nu se va lăsa până ce nu se va fi devorat pe sine însuși.
Ce se întâmplă cu guvernarea însă ne privește pe toți. Vestea proastă este că Ponta nu va fi lăsat nici măcar să profite de ultima fărâmă de luciditate care i-a mai rămas și să-și dea demisia. Va fi ținut în vitrină de toți cei ce fac sute de milioane de euro de pe urma sistemului său de putere, ca un mort viu, până ce va fi scos cu mijloace constituționale din Palatul Victoria. Între timp, potopul de acuzații împotriva sa, ce răzbat deja din alte dosare penale, va acoperi încă o dată cu rușine obrazul României.
Vom oferi din nou lumii un spectacol grotesc, cu un premier care se agață cu unghiile de ușa Guvernului în timp ce magistrații îl târăsc spre tribunal.