Exista la noi un fel de consens general ca numai politicienii sunt corupti. Eu nu sunt prea bine plasata sa ii apar. Faptul ca Bogdan Olteanu, ajuns in Parlament pe discursul lui Basescu contra privilegiilor clasei politice (si riscul sutelor de studenti care au impartit fluturasi ai Coalitiei pentru un Parlament Curat in toata tara), face o noua tentativa de a bloca dosarele ministrilor aflati sub ancheta e dincolo de orice comentariu. Am avut, cu diversi oameni politici si chiar cu un partid (PSD) conflicte care au mers pana la tribunal, pentru ca omul politic roman nu e din Europa, e din Asia si, daca ar putea, ar trimite politia sa te umfle sau (caz real) soferul sa-ti zgarie masina (o mai lucra si azi la Institutul "sincai"?). Dovada ca justitia face tot ce poate ca sa functioneze este ca intotdeauna am castigat aceste procese, chiar cand era PSD la putere. Pe scurt, am exercitiul luptei cu politicienii si nici chiar dl Olteanu nu a reusit sa-mi franga inima complet, cu toata exceptionala lui performanta de a cumpara cu fulgi cu tot colegi din societatea civila sau a negocia pe la spate cu PSD si PRM si pe fata cu noi, desi desigur ca rau mi-a parut, ca il crezusem harazit unui altfel de viitor.
Dar e o greseala serioasa sa credem ca oamenii politici au monopolul unor astfel de purtari. De cand am lansat Coalitia pentru Universitati Curate (CUC) mi se deschid ochii asupra unor comportamente la fel de mizerabile la oameni mult mai educati decat politicienii. Desi proiectul e inca abia la inceput, primesc doua categorii de semnale – sesizari semnate si anonime –, ambele la fel de semnificative.
De ce o Coalitie pentru Universitati Curate? Pentru ca intre anii 2003 si 2007, cand cariera mea a luat brusc un avant fara precedent si am inceput sa fac, ca invitat individual, turul unor universitati ca Yale, Harvard, Stanford sau Oxford (pe teme altele decat Romania si niciodata la invitatia vreunui roman sau pe banii statului), am avut ocazia sa descopar ce numar mare de studenti exceptionali avem noi in toate aceste locuri. Aceste grupuri focus improvizate la o bere cu studentii nostri cei mai buni de peste tot m-au convins o data in plus ca o cauza principala a exilului la varful generatiei de azi este dezgustul fata de modul de functionare complet opus meritocratiei pe care tinerii il vad in primul rand in universitate. Colegii mei au plecat la inceputul anilor nouazeci de teama ca se va intoarce comunismul si pentru ca nu isi suportau parintii. Aceste doua cauze s-au atenuat in timp si azi plecarea celor mai straluciti reprezinta o forma de protest la societatea noastra organizata pe relatii si pe pile si o prognoza negativa la capacitatea de a regla acest lucru si pe viitor.
CUC va evalua toate universitatile din Romania in decursul anului universitar viitor (chestionarul este testat chiar la ora asta in cateva universitati-pilot) in vederea alcatuirii unui top al integritatii academice, care va avea patru subcomponente: corectitudine si transparenta administrativa, corectitudine academica, calitatea guvernantei si practici financiare si manageriale. Nimeni nu e personal vizat, dovada rezerva noastra fata de aceasta runda de alegeri universitare (unde ne-am ferit sa ne amestecam in orice forma, desi ni s-a cerut sprijinul). Nu vrem sa demascam pe nimeni si speram ca fiecare universitate vizitata va avea de castigat din parteneriatul cu noi, nu de pierdut.
Dar ce trebuie sa fie in unele din universitatile astea, judecand dupa anonimele pe care le primesc de vreo luna! Un corespondent al meu (anonim) imi scrie ca sa ne curatam mai intai pe noi si dupa aceea sa ne ocupam de altii. La cine s-o fi referind? Am facut Consiliul CUC numai din cadre didatice care stau solid pe ce au facut in viata, au lucrari internationale destule sau sunt profesori in Vest. Alta anonima ii injura pe Plesu si Liiceanu (buni la orice ocazie), alta ameninta cu mari dezvaluiri despre membrii din boardul SAR (ca Aurora Liiceanu, dar care nu sunt in Consiliul CUC, care e format din vreo 20 de organizatii, ONG-uri, sindicate, studenti), iar altele ma anunta ca, daca nu ma iau in primul rand de Andrei Marga, tot exercitiul e o ipocrizie. Un corespondent anonim si agramat ameninta ca o sa dezvaluie el public "cu martori si inscrisuri" ca pe vremea cand predam la SNSPA de fapt nu imi tineam orele, colindand prin toata lumea si incasand nemeritat cele zece milioane de lei salariu. Cum, din fericire, nu toti studentii mei au emigrat, invit pe respectivul grup de tovarasi sa imi trimita inscrisurili, o sa le public chiar eu aici, ca sa-i aducem la zi pe cititori cu stilul universitar. Alti corespondenti imi scriu ca toti universitarii sunt corupti (minus ei), deci sansele de reusita sunt zero, iar altii (tot anonimi) ma informeaza ca marii mafioti din educatie ii pun pe ei, asistentii sau studentii doctorali, sa semneze pentru mizeriile care sunt de facut, ca la o adica sa aiba tapi ispasitori pregatiti.
Asa va trebuie daca ati deschis viesparul! – vor spune cititorii. Da, daca as primi doar anonime, as fi de acord. Dar sesizarile serioase sunt mai interesante. Un profesor de stiinte cu multe lucrari ISI ne scrie ca pana si la la Universitatea din Bucuresti gradatiile de merit, care ar trebui sa fie automate (la un numar de publicatii internationale), se dau prin vot si, ca atare, membrii unor consilii si le impart intre ei fara nici o jena. Un altul imi scrie ca a sesizat institutia nationala care da bani de cercetare despre faptul ca unii concurenti sunt si evaluatori chiar la competitia unde au proiecte si i s-a raspuns in scris ca nu e o problema cat nu au evaluat propriul proiect, doar pe cele ale concurentilor (!). Aceste sesizari si altele, sub semnatura, le gasiti pe www.romaniacurata.ro, unde le puteti adauga pe ale dvs.
In concluzie, e clar ca democratia la politicieni si autonomia universitara la universitari, aceste forme de libertate care s-au dezvoltat fara nici un fel de mecanisme de control, fie ale consumatorilor, fie ale statului (nimeni nu controleaza managerial universitatile din Romania), genereaza comportamente la fel de discretionare si de corupte, precum cultura de privilegiu si spiritul de gasca adiacent. Nu e de mirare ca atatia universitari sunt politicieni sau tanjesc sa devina. S-au rodat destul si e cazul sa-si valorifice antrenamentul la mize mai mari.
Dr. Alina Mungiu-Pippidi este presedinte SAR si profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
