Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Vizitator pe planeta lui Călin Popescu Tăriceanu | OPINIE

Cristian Hagi Actualizat: 03.10.2017 - 08:06

Locuitori de pe o altă planetă au descoperit, într-un viitor îndepărtat, Pământul. Un Pământ care trecuse prin cea mai mare glaciațiune din istorie. Au aterizat pe singurul loc uscat de pe Terra, vârful unui munte. Acolo, în singura clădire rămasă de pe urma locuitorilor acestei planete, o cabană, au descoperit mai multe lucruri.

Share

Locuitori de pe o altă planetă au descoperit, într-un viitor îndepărtat, Pământul. Un Pământ care trecuse prin cea mai mare glaciațiune din istorie. Au aterizat pe singurul loc uscat de pe Terra, vârful unui munte. Acolo, în singura clădire rămasă de pe urma locuitorilor acestei planete, o cabană, au descoperit mai multe lucruri.

Cel mai interesant obiect, pentru ei, a fost o casetă nea­gră ce conținea o bandă în interior. Ceea ce noi, pământenii, obișnuiam să numim „casete VHS“. După mult timp, inginerii extratereștri au reușit să construiască un aparat care să descifreze tainele casetei. A fost o proiecție la care s-au adunat toți înțelepții. Și imaginile au început a se derula: orașe aglomerate, ființe ciudate, cu două sau patru picioare, cu pene, cu ciocul mare, care călătoreau în cutii pe roți. Pe scurt, haos. Extratereștrii au înțeles că așa a fost viața pe Pământ, că ceea ce ­vedeau reprezenta locuitorii planetei, cu obiceiurile lor. Un singur lucru nu înțelegeau: ce înseamnă câteva înscrisuri de la finalul imaginilor, probabil un mesaj lăsat de pământeni celor care aveau să le descopere civilizația. Cuvintele erau: „A Walt Disney production“.

Povestea aceasta SF a lui Isaac Asimov – ale cărei detalii îmi sunt ascunse de lungul timp trecut de la lectură până acum – îmi vine mereu în minte atunci când mă uit la mulți dintre politicienii români. La unul în special: Călin Popescu Tăriceanu.

Mi se pare că sunt un extraterestru care se uită mirat – așa cum se uitau venusienii lui Asimov – la scene absurde, care întrec nu numai raționalul, dar și imaginabilul raționabil.

Am admirat sinceritatea premierului Tăriceanu atunci când a spus că salariile profesorilor nu pot fi majorate cu 50%, pentru că ar dezechilibra bugetul. Am văzut însă cheltuieli de decembrie care au făcut acest lucru.

Episodul podului de la Agigea, despre care s-a scris mult, este definitoriu pentru atitudinea sa și a politicienilor de același calibru. Deși i se spunea că se află pe noul pod peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, Tăriceanu insista să-i convingă pe cei din jur, ziariști, oficialități, că se află pe podul vechi. „Vin de la București și știu mai mult ca voi“, a fost argumentul său suprem, capodopera logică ce trebuia să ne convingă pe toți. Evident că noi, niște sărmani provinciali, constănțeni amărâți, nu puteam contrazice adevărul rostit de un om ­care venea de la București.

Am crezut că a fost un episod, oricine are dreptul să se înșele o dată, deși, atunci, persistența cu care își apăra punctul de vedere fals ridica întrebări.

Episodul s-a repetat. După majorarea accizei, Călin Popescu Tăriceanu a încercat să ne convingă de faptul că ni se pare nouă că prețul combustibilului s-a majorat. Noi, cei pentru care 5 este mai mare decât 4,8, cei care alimentăm din cardurile personale, știm mai puțin decât domnul președinte, care este „de la Bucureșt“.

Politicienii români – aproape toți, nu numai cei care ne conduc vremelnic – suferă de boala falselor certitudini, dacă îmi permiteți sintagma. Combinată cu autosuficiența, este o boală grea, dar nu pentru ei, ci pentru noi, ceilalți. Boala se manifestă prin aceste episoade în care falsul devine real, ca într-un univers paralel de care noi, pământenii obișnuiți, nu avem habar. Un indiciu al existenței sale este prezența persoanei I singular. Veți auzi mulți politicieni folosind excesiv pronumele „eu“. „Eu am decis numele prim- ministrului“ – vă mai aduceți aminte expresia? Dacă da, veți observa că boala falselor certitudini este contagioasă. Se propagă atât pe orizontală, cât și pe verticală, adică atât de la un șef de partid la altul, cât și de la un șef de partid la subalterni care, la rândul lor, sunt șefi pentru alții.

Uneori mă întreb dacă acești oameni chiar nu vin din lumi paralele. Râd singur de întrebare când citesc unele știri din care îmi dau seama că sunt mai… pământeni decât mulți dintre noi. De exemplu, când citesc știrea că cineva dă 14.500 de euro pentru o poză, cu speranța că mașina din ea se va transforma în realitate.

Din păcate, râsul este unul amar. Aceștia sunt oamenii care ne conduc. Va trece și acest episod, vor veni alții, mai buni sau mai răi. Sper ca cei care vor consemna istoria acestor timpuri, fie că vor fi de pe această planetă sau nu, să treacă repede cu vederea acest episod de desene animate care pare produs de Walt Disney. 

Citește totul despre:

Comentarii

Loading...
loading...