Istoria Europei ne învață că în momentele în care oamenii ajung să se sperie unii de alții și sunt din ce în ce mai dezbinați apar totuși, chiar dacă destul de obosite, și o serie de oportunități. Pe cât de imperfecte, pe atât de perfectibile.
În 1950, la cinci ani după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în care muriseră peste 100 de milioane de oameni, Europa trecea prin câteva momente fierbinți, care, potrivit cronicilor timpurilor, puteau reaprinde oricând conflagrația. Un grup de lideri europeni, în frunte cu un francez, Jean Monnet, au reușit însă să găsească o formulă care să aducă pacea în Europa. O mână de visători urmau astfel tradiția iluministă conturată cu două secole în urmă și puneau bazele Uniunii Europene. La început doar în vestul continentului, iar după 1989 și în Estul „recuperat“ dintr-o „sferă de influență“ impusă de un război pervers.
Reamintind importanța valorilor iluministe, în primul său discurs în fața Parlamentului European de la Strasbourg, Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a vorbit recent de importanța unei Europe puternice și unite în lume, de care depinde (inclusiv) succesul altor continente și al Națiunilor Unite. Este adevărat, Guterres este portughez, deci european, și poate fi considerat prea euro-centric, subiectiv. Dincolo de încărcătura simbolică a unui astfel de apel la dialog în vremuri tumultuoase, mesajul său scoate însă în evidență o serie de întrebări deschise despre încercări și oportunități. Despre rolul Europei și al europenilor pe scena internațională. Cu ecouri în mai toate capitalele vechiului continent, atât la centru, cât și în periferii. Deci inclusiv în București.
Ce înseamnă putere și unitate acum în Europa?
Pentru Guterres, fost prim-ministru al Portugaliei și șef al Agenției ONU pentru Refugiați, Uniunea Europeană are mai mult decât oricând un rol esențial atât în ceea ce privește susținerea păcii, cât și în prevenirea și soluționarea conflictelor: „O Europă puternică și unită este un pilon fundamental al unei Organizații a Națiunilor Unite puternice și eficiente.
Mai mult, capacitatea consolidată a ONU depinde, practic, de sprijinul și de un angajament foarte puternic din partea Uniunii“.
Guterres vorbește deci despre putere, unitate, interdependență, responsabilitate. Ce înseamnă însă putere și unitate acum în Europa? Despre care Europă vorbim? Cea de la Bruxelles, din țările membre UE, din afara Uniunii? În plus, ce rol joacă europenii, opiniile publice mobile ale mulțimilor din toate colțurile continentului? Dincolo de dezbaterile din palatele puterii, de regulile Bruxelles-ului percepute prea des drept austere sau tehniciste, de polemicile sau extremismul politicienilor, de încercările de instrumentalizare, speculații sau discursuri instigatoare…
Pentru reprezentantul ONU, rolul Europei este esențial pe plan diplomatic, deci și la nivel politic, având în vedere faptul că lumea de astăzi are nevoie de soluții multilaterale pentru a răspunde noilor provocări. Totul implicând însă și opinia publică, ce trebuie astfel respectată, nu divizată.
„Acum avem o lume multi-polară care nu poate rezolva decât împreună propriile probleme – terorism, migrații, războaie“, a amintit șeful ONU, adăugând că în trecut, fără dialog și fără instituții multilaterale, s-a ajuns la Primul Război Mondial. Cu alte cuvinte, indiferent dacă îi place sau nu, nici o țară nu își poate permite să se închidă în „carapacea“ sa, în iluzia fugii de o lume globalizată de care oricum nu se poate rupe în era tehnologiei, a comunicării și a internetului.
Într-un discurs precedent la Londra, citat de cotidianul englez „The Guardian“, Guterres remarcase deja că „este o greșeală să credem că armonia se va întâmpla în mod spontan, în virtutea inerției“, deoarece peste tot în lume oamenii sunt bombardați de știri, văd atât bogății, cât și inegalități peste tot: „Există o mare furie în lume, iar mulți oameni se simt în mod inevitabil abandonați, lăsați în urma globalizării, iar singura soluție pentru a nu înrăutăți mai mult situația este aceea de a investi în coeziunea socială, în respect, inclusiv față de orice fel de diferențe, luptând în același timp împotriva naționalismului agresiv, xenofobiei și a urii“. Deci și împotriva propagandei, „o veche cunoștință“ din secolul trecut, ce demonizează orice în funcție de cine știe ce interese sau ideologii, atingând chiar pragul intoxicării nocive prin propagarea scenariilor negative, inventate, în detrimentul celor reale.
Pentru Guterres, diplomația multilaterală, cu Europa în prim-plan, trebuie să se concentreze pe cauzele fundamentale ale problemelor actuale, punând în centrul oricărui demers oamenii și aspirațiile lor. Adică, în final, principalele principii și valori europene, care, de fapt, stau la baza UE – respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, respectarea drepturilor omului și, evident, statul de drept.
Dincolo de critici sau interpretările celor ce visează modele alternative, acest cadru european permite de facto o abordare integratoare și echilibrată, inclusiv în dimensiunea de apărare și securitate extinsă, fără încălcarea drepturilor fundamentale sau reducerea obligațiilor oamenilor față de statul de drept.
