Traian Băsescu nu mai este, de-acum, în poziţia de a-şi exercita atribuţiile constituţionale conferite de votul popular din 2009 şi uzurpate, zilele trecute, printr-un puci parlamentar. Tot ce au reuşit însă USL şi restul oportuniştilor parlamentari prin votul de vineri este transformarea sa într-un veritabil simbol al democraţiei, având în vedere dimensiunea eforturilor depuse pentru a-l reduce la tăcere. Avertismentul său că această suspendare constituie, de fapt, „doar o etapă”, problema de fond a „acestor domni şi a partidelor lor” fiind „punerea sub control a Justiţiei” este cât se poate de pertinent.
Reacţia populară se prezintă, deocamdată, palidă. Stupefacţia, dezorientarea şi lobotomizarea mediatică la care sunt supuşi românii de ani buni, cuplate cu temperaturile toride de afară, par să-i ţină pe cei mai mulţi în case. În plus, destui dintre cetăţenii care ar fi ieşit instantaneu în stradă au emigrat de mult, conchizând încă din vremurile lui Iliescu şi Năstase că nu mai au nici un motiv să aştepte clipa în care pot gândi şi acţiona ca cetăţeni liberi în propria ţară.
Greu de crezut însă că apatia românilor va persista. Consecinţele economice ale dezastruoasei guvernări Ponta încep să devină din ce în ce mai vizibile, iar după ce plagiatorul va fi reuşit performanţa de a-şi scoate ţara de pe traiectoria ei europeană, românii îşi vor îndrepta întreaga furie împotriva sa şi a regimului USL. Din păcate, s-ar putea să fie prea târziu. Prioritatea absolută a trioului Ponta-Antonescu-Felix constă acum în readucerea statului la cel mai rudimentar nivel posibil, unicul lor criteriu de referinţă fiind obedienţa totală faţă de actuala putere. Ponta însuşi declara, recent, cu o frapantă dulce candoare că alocă 75% din timpul şedinţelor de guvern exclusiv războiului politic. Procentajul va rămâne acelaşi, deoarece epurările, intimidările şi şantajul făţiş sau mascat în vederea acaparării puterii totale nu prea îi vor lăsa timp pentru administrarea ţării. Ca atare, tot ce vor vedea românii pe viitor va fi mimarea, mai mult sau mai puţin reuşită, a câtorva minime acte guvernamentale.
Samavolnicia de acasă va fi însoţită de o ofensivă de şarm în plan extern. Încă din 2005, PSD apelează constant la experţi de imagine din SUA, deşi rezultatele acestei costisitoare colaborări continuă să se lase aşteptate. Ultima găselniţă a fost cooptarea generalului american în rezervă Wesley Clark, fost comandant NATO, pe post de consilier pe probleme strategice, de securitate şi strategie economică al actualului premier. Tertipul este unul clasic, fiind menit să camufleze intenţiile Guvernului USL de reorientare a României către marele vecin de la Răsărit. În aceste condiţii, un fost candidat la Casa Albă este, fireşte, paravanul ideal. Stratagema este arhicunoscută în Occident, la ea recurgând de-a lungul vremii nu doar majoritatea autocraţilor din spaţiul euro-asiatic, ci şi potentaţi ca Miloşevici şi Putin.
Andrei Marga îşi demonstrează între timp obedienţa cum ştie mai bine – începând cu abuzul privind componenţa delegaţiei române la recentul summit UE şi terminând cu negarea veridicităţii declaraţiei premierului „Copy/Paste” despre demisia sa neîntârziată în cazul confirmării imposturii sale academice. Spre ghinionul lui Marga, jurnaliştii de la El Pais au reacţionat prompt, publicând fişierul audio al interviului, astfel că şeful diplomaţiei române a fost prins cu o minciună demnă de un potlogar retardat. Actualmente se luptă din greu pentru a cosmetiza cât de cât puciul parlamentar din România în plan extern, explicând de zor Occidentului că ultimele evoluţii politice din ţară sunt expresia cea mai pură a democraţiei. Spre ghinionul USL, Marga se descurcă mai prost decât un rector adus de la vreo universitate din Caracal sau Slatina în fruntea MAE. Vedem cu toţii câţi bani au dat administraţiile de la Bruxelles, Berlin, Paris şi Washington pe mistificările sale. Tot ce ar mai putea încerca acum este să convingă Ciprul, ţară ce deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, de soliditatea statului de drept în România. Cum la Nicosia comuniştii sunt la putere, aceştia vor fi indubitabil încântaţi de admiraţia lui Marga faţă de ţarul de la Kremlin, din moment ce tocmai au solicitat Moscovei un al doilea împrumut de miliarde de euro pentru a-şi putea susţine băncile şi economia.
În ţările-cheie ale UE însă, consternarea faţă de flagranta subminare a statului de drept de către o majoritate parlamentară conjuncturală este imensă. Berlinul a reacţionat vineri extrem de dur, avertizând că are „îndoieli serioase” legate de „legitimitatea demersurilor Guvernului Ponta”, cum a anunţat principalul purtător de cuvânt al cancelarului Merkel, Steffen Seibert. Demiterea unui preşedintele ales cu peste 5 milioane de voturi în baza unei majorităţi simple a participanţilor la referendum, aşa cum s-a grăbit să stipuleze guvernul USL prin ordonanţă de urgenţă, va pecetlui ruptura dintre UE şi România. Actuala putere mizează, desigur, pe cota scăzută de popularitate a preşedintelui datorată nu doar vremurilor de austeritate, ci şi lobotomizării mediatice la care USL a avut grijă să supună electoratul de ani buni. Dar românii vor trebui să realizeze că de această dată nu decid pro sau contra lui Băsescu, ci pentru sau împotriva viitorului european al ţării lor.
Miza reală a referendumului o reprezintă statul de drept şi independenţa sistemului judiciar românesc. Pentru a-i convinge pe români de neprihănirea lor morală şi politică, Ponta, Antonescu şi Voiculescu vor recurge la vechile stratageme pesediste: Astfel, vor avea grijă ca deţinutul Năstase Adrian să rămână, deocamdată, la pârnaie pentru a putea fi prezentat publicului pe post de martir al „dictaturii” Băsescu-Macovei. În paralel însă, la tribunale vor demara epurările pentru a opri tragerea la răspundere a altor corupţi de notorietate, manipularea mediatică va creşte până la pragul durerii, iar serviciile secrete vor fi politizate urgent pentru a intimida la maximum opoziţia şi rămăşiţele societăţii civile.
Normalitatea instituţională de care românii au avut parte în ultimii ani s-a dus pe apa sâmbetei în ziua în care Ponta şi-a văzut cariera politică terminată o dată cu devoalarea plagiatului său ordinar. Ceea ce vedem în prezent este o ultimă încercare de a se salva măcar în plan intern prin atacuri fără precedent la adresa instituţiilor fundamentale ale statului de drept, în timp ce abureşte oamenii cu un şir interminabil de minciuni grosiere şi îşi izolează ţara mai rău ca în sumbra perioadă de după mineriada lui Iliescu. Pentru că în plan extern Ponta este, de-acum, un paria politic cu zero credibilitate în Occident.
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
