3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialVictor Ponta, fascistul eşti dumneata!

Victor Ponta, fascistul eşti dumneata!

În şirul nesfârşit de insulte adresate de Victor Ponta preşedintelui Traian Băsescu şi „cozilor lui de topor” după condamnarea lui Adrian Năstase s-a înscris şi acuzaţia adusă Monicăi Macovei că ar avea o gândire „nazistă, fascistă”. Chiar şi pentru un personaj precum Ponta, aceasta este o alegere surprinzătoare pentru că dacă există cineva în România care a acţionat în mod deliberat în sensul instaurării în România a unui regim totalitar de tip fascist, acela este Victor Ponta.

Întrebarea este dacă ceea ce fac Ponta şi USL nu reprezintă decât o tentativă disperată a unui grup de infractori de a recâştiga impunitatea faţă de lege sau dacă este vorba de ceva mai mult, adică de o schimbare fundamentală de regim politic pe care aceştia doresc să o săvârşească. Cu alte cuvinte dacă îşi propun doar restaurarea democraţiei borfaşilor din perioada ’90-2004, sau dacă vor să construiască o formă mai bine organizată de sistem în România?

Există bune temeiuri pentru a considera că cea de-a doua variantă este cea corectă. Am argumentat deja că prevederea din noua Constituţie care proclamă Parlamentul drept „organul suprem al Statului” deschide calea către o dictatură de tip fascist. Supremaţia parlamentară anulează sistemul de checks and balances, anihilează separaţia puterilor în stat şi prin urmare anulează domnia legii. Supremaţia Parlamentului se converteşte de fapt în consacrarea Executivului şi, prin urmare, a şefului Executivului drept putere supremă în stat, care nu poate fi cenzurat de nicio altă putere, nici de Justiţie, nici de Curtea Constituţională, de vreme ce orice conflict va fi rezolvat în Parlament de către majoritate. Există şi un precedent istoric şi acesta este…Germania nazistă. Punctul 25 (ultimul) din celebra platformă a partidului naţional-socialist afirmă, nici mai mult nici mai puţin decât că „pentru executarea tuturor acestor revendicări, cerem formarea unei puteri centrale întărite în Reich, autoritatea nelimitată a parlamentului central asupra întregului Reich şi organizaţiilor sale în general”. Rezultatul acestei autorităţi nelimitate a parlamentului a fost adoptarea, în 1933, a Legii de Abilitare, care permitea Executivului să legifereze chiar şi în domeniul constituţional şi, de aici a început dezastrul. Prin instaurarea „supremaţiei Parlamentare”, Ponta şi USL au acţionat în mod deliberat pentru instaurarea unui regim de tip fascist în România.

Loviturile fulgerătoare date de USL în două zile de marţi, 3 iulie 2012 şi 10 decembrie 2013 nu fac decât să întărească cele afirmate mai sus. Nu suspendarea, ca atare, a lui Traian Băsescu este relevantă pentru 2012, ci punerea instituţiei Avocatului Poporului sub control politic, cu scopul de a ocoli şi deci anula funcţia fundamentală a Curţii Constituţionale (pentru că numai Avocatul Poporului poate contesta la Curte ordonanţele de urgenţă ale Guvernului), care a făcut posibilă suspendarea lui Băsescu a reprezentat adevărata lovitură dată statului de drept în România. La fel, în „marţea neagră”, nu atât încercarea de introducere a legii amnistiei şi graţierii, care poate fi interpretată doar ca o tentativă a unor borfaşi de scoatere din închisoare a altor borfaşi, a fost extrem de gravă, ci modificarea Codului Penal în sensul scoaterii cu totul de sub autoritatea legii penale a unei întregi clase de cetăţeni, de la parlamentari la membrii consiliilor judeţene şi primari. Această modificare anula egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi crea o clasă de oameni aflată deasupra legii. O clasă de „supraoameni” cărora legea comună nu li se aplică. Acesta este un al doilea exemplu de acţiune clară şi deliberată a lui Victor Ponta şi a USL de instaurare a unui regim fascist.

L-aţi auzit pe Ponta că scopul său declarat este destructurarea a ceea ce a mai rămas din „regimul Băsescu” cărămidă cu cărămidă. Care regim Băsescu, când acesta mai are mai puţin de un an de mandat? Ce atâta grabă? Şi mai ales la ce „cărămizi” s-a referit Ponta? Ne-a spus chiar el, Curtea Constituţională, unde USL a obţinut majoritatea şi Consiliul Superior al Magistraturii, unde prin alegerea lui Adrian Bordea, independenţa Justiţiei a fost fragilizată. Apropo de domnul Bordea şi de ce s-a întâmplat la CSM, domnul Bordea, un personaj care nu este cunoscut pentru rigiditatea coloanei sale vertebrale, a candidat şi a fost ales din poziţia de vicepreşedinte CSM. Anul trecut, a fost tocmai domnul Bordea cel care contestat alegerea doamnei Hăineală în funcţia de preşedinte CSM pe motiv că …a candidat din poziţia de vicepreşedinte. S-a lăsat cu tentative de resupunere la vot cu suspendarea judecătorilor Ghica şi Danileţ de către un fel de adunări de oameni ai muncii din Justiţie şi reinstalarea lor de către Curtea Constituţională. Nimic la fel de dramatic anul acesta. Acele adunări de oameni ai muncii care i-au suspendat pe cei doi cu suportul declarat al Ponta şi al USL au fost cel mai apropiat lucru din România de aşa-numitele „tribunale ale poporului”. Aţi crede că „tribunalele poporului” sunt o marcă a comunismului, dar v-aţi înşela. Tribunalele speciale şi Tribunalul Poporului au fost inventate de Hitler pentru a ocoli sistemul tradiţional al Justiţiei germane, cu scopul de a-şi duce la împlinire persecuţia inamicilor politici, dar mai ales a evreilor. Şi acesta este cel de-al treilea element fascist care caracterizează guvernarea Ponta-USL. Cât despre „cărămizile” rămase, acestea sunt uşor de identificat: Agenţia Naţională de Integritate, care în marţea neagră a fost lăsată fără temei de a exista, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condusă de Livia Stanciu şi Ionuţ Matei „călăul” lui Adrian Năstase. Aceste instituţii şi oamenii aflaţi în fruntea lor sunt „cozile de topor” cu care „se bate” Ponta. Justiţia şi garanţii statului de drept, pentru că statul de drept este duşmanul totalitarismului.

Şi pentru că veni vorba despre cum se bate Ponta cu regimul Băsescu, această permanentă identificare a unor inamici şi starea permanentă de război sunt un alt element definitoriu al fascismului. Fasciştii nu guvernează, ei se „luptă”, „se bat” cu duşmanii aflaţi atât în exterior cât şi în interior şi când lupta se va fi încheiat, atunci vom avea, ne promit ei, în sfârşit, pace. Linişte. Ponta şi aparatul de propagandă al Antenei3 creează duşmani cu care se luptă şi invită în mod deschis „poporul” la ură deschisă. Băsescu este, desigur, cel mai mare duşman, dar la fel sunt şi „Macoveii” (cu varianta „macoveiştii”), „Morarii”, Danileţ, Kovesi, Georgescu, „adulatorii”, „presa aservită”, Pora, Tăpălagă, Turturică, „intelectualii lui Băsescu”, „boierii” Patapievici, Pleşu, Liiceanu şi lista poate continua la nesfârşit. Aceasta este a patra trăsătură fascistă care caracterizează regimul Ponta-USL.

Dar duşmanii din interior sunt numai un aspect. Celălalt este duşmanul extern, care conspiră întotdeauna să facă rău ţării. Duşmanul ales de regimul Ponta-USL este Occidentul Democratic. De la începutul anilor 90 nu s-au mai auzit în România atâtea atacuri venite din partea puterii politice la adresa Occidentului, adică a Uniunii Europene şi Statelor Unite. Occidentul ne tratează „ca pe o colonie”, Crin Antonescu se teme de Departamentul de Stat, Ponta şantajează Washingtonul cu anularea contractului cu Chevron, Angela Merkel să-l ia în Germania pe Băsescu, Barroso şi Reding nu sunt decât nişte „portocalii” şi „macoveişti”, ambasadorul Gitenstein să nu se amestece în treburile noastre interne şi referendumurile noastre democratice etc. etc. Comparaţi această atitudine a lui Ponta şi USL cu atitudinea faţă de două dictaturi incontestabile: Rusia şi China. Ponta nu a avut absolut nimic de zis la adresa Rusiei şi a lui Putin nici măcar atunci când au interzis exporturile de vinuri din Moldova, cât despre atitudinea faţă de China, am asistat cu toţii la modul grotesc de servil în care a fost primit la Bucureşti premierul chinez. Duşmanul extern, cel spre care se îndreaptă ura xenofobă a lui Ponta şi USL este întotdeauna Occidentul şi democraţia liberală, nu dictatura. Şi acest tip de xenofobie şi naţionalism agresiv îndreptate împotriva democraţiei liberale este cel de-al cincilea element fascist care îi caracterizează pe Ponta şi USL.

Pe baza acestor fapte, putem afirma cu îndrăptăţire, Victor Ponta, fascistul eşti dumneata.

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă