În urmă cu o lună, comemoram 90 de ani de la moartea lui Victor Babeș. Evenimentul a trecut prea puțin observat. Lumea românească este mereu ocupată să se lupte pentru putere (politicienii) sau să supraviețuiască (oamenii obișnuiți).
Desigur, toată lumea a auzit de Victor Babeș. Toți bucureștenii știu că există un spital care poartă numele savantului român (Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș“). Căutările pe Google relevă mai întâi existența spitalului bucureștean și apoi a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș“, tot din București, institut recunoscut în întreaga lume. De asemenea, la Timișoara există un spital cu acest nume, iar universitatea de medicină din acest oraș se mândrește cu același nume. Se cuvine, în aceste vremuri tulburi, să fac un scurt remember.
Victor Babeș s-a născut la 28 iulie 1854 la Viena, dintr-un tată român bănățean și o mamă austriacă. Vicenţiu Babeș, tatăl viitorului savant, a fost și el o personalitate. A fost membru fondator al Societăţii Academice Române, unde a condus Secţiunea Istorie. Deputat în Dieta din Viena, lider al Partidului Național Român, Vicențiu Babeș a fost un luptător pentru drepturile românilor din Transilvania.
Victor Babeș a fost al doilea copil al familiei. Biografii săi vorbesc despre o înclinație a sa pentru teatru, pasiune pe care ar fi părăsit-o atunci când a fost martor al morții surorii sale, Alma, care suferea de tuberculoză. S-a îndreptat spre medicină. A intrat la Facultatea de Medicină din Viena, apoi a fost asistent la catedra de anatomie patologică a Facultății de Medicină din Budapesta.
Susține doctoratul la Viena, apoi, între 1881 și 1887 devine doctor docent și profesor de histopatologie la Facultatea de Medicină din Budapesta. A făcut nenumărate călătorii de studii la München, Heidelberg, Strasbourg, Paris și Berlin și a colaborat cu mari savanți ai vremii. Printre aceștia – Robert Koch și Louis Pasteur.
Munca sa științifică e impresio-nantă. La 30 de ani a descoperit granulațiile din citoplasmă, care de atunci se numesc „granulaţiile Babeș-Ernest“. Descoperă corpusculii virotici din celulele creierului animalelor turbate – „corpusculi Babeș-Negri“. Descoperă serul care neutralizează microbii (serul imun) și pune la punct o metodă proprie de vaccinare antirabică. Inventează un nou tip de termostat pentru laborator.
În 1900, identifică sporozoarii intracelulari nepigmentați (microorganisme parazite) care produc Febra de Texas la pisici și îmbolnăvesc, de asemenea, ovinele și bovinele – „babesia“. Boala capătă și ea numele savantului român – „babesioză“. Implicat social, cercetează bolile sărăciei și face studii despre lepră, pelagră, difterie, holeră.
La numai 31 de ani, în 1885, Victor Babeș publică, împreună cu A.V. Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume: „Les bacteries et leur role dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses“. De precizat faptul că savantul francez A.V. Cornil a semnat Tratatul pentru a ajuta la publicarea acesteia. După războiul din 1870-1871, Franța respingea orice amintea de Germania învingătoare, iar Victor Babeș, pentru că mama sa era austriacă, iar el studiase în multe școli germane, era privit ca german.
Academia Franceză de Științe, la presiunea lui Louis Pasteur, acordă tratatului „Premiul Monthyon“. Lucrarea se reeditează și se studiază în toate facultățile de medicină europene.
În căutare de români recunoscuți pe plan mondial, în 1887, Spiru Haret, demnitar al Ministerului Învățământului, îi oferă lui Victor Babeș catedra de Anatomie Patologică și Bacteriologică a Facultății de Medicină din București. În același an, înființează Institutul de Patologie și Bacteriologie din București. Primul institut științific medical din România.
Scrie neobosit la publicațiile științifice, introduce vaccinarea antirabică în țară, se luptă cu pelagra și prepară vaccinul antiholeric. În 1893 devine membru titular al Academiei Române, dar continuă să lucreze cu obstinație.
În timpul primului război mondial a refuzat să plece din capitala aflată sub ocupație germană. Devotat muncii sale, Victor Babeș a considerat că trebuia să rămână la dispoziția populației bucureștene și să lupte cu bolile și epidemiile asociate războiului.
Această atitudine l-a costat… Premiul Nobel. Deși a adunat cele mai multe nominalizări (13) în prima jumătate a secolului trecut, pentru că a fost considerat filogerman, premiul i-a fost refuzat.
La 19 octombrie 1926, Victor Babeș s-a stins din viață la București. A lăsat în urmă o operă excepțională, contribuțiile sale au salvat, poate, milioane de vieți. Așa cum spuneam, în această toamnă fierbinte merită să ne amintim câteva mi-nute de unul dintre cei mai mari savanți români.
