In numarul trecut consemnam cateva impresii asupra filmului lui Cristian Mungiu, afirmand ca descrie cu maxima acuratete starea de insensibilitate pe care a implantat-o comunismul in spiritul nostru si care persista si azi, chiar daca sub alte forme, cu alte masti. Un articol aparut chiar in acest ziar, semnat de Dan Stanca, imi da prilejul sa fac unele precizari referitoare la subiectul de saptamana trecuta. Articolul lui D. Stanca se refera la rejudecarea recenta a cazului Tanacu, care a dus la reducerea pedepsei fostului preot Corogeanu (de care biserica s-a descotorosit), de la 14 la 7 ani inchisoare. Zice editorialistul: "Intr-adevar, preotul nostru nu a luat toporul si nu a dat in capul victimei. Nu a injunghiat, nu a strangulat…" si, ceva mai jos se intreaba: "Oare ce a facut preotul nu a fost legitim, bine intentionat?". In continuare, autorul articolului afirma ca daca ne situam pe planul "sacru" ar trebui sa judecam lucrurile altfel decat tribunalul, care se situeaza prin forta lucrurilor, in planul "profan". si spune ca ar fi trebuit convocat la judecata Satana… in calitate de martor.
Ar fi de vazut in cine a intrat Satana, in surioara Irina sau in popa cel roscat fata de care Rasputin pare un copil de gradinita. Aceasta problema, colegul nostru nu si-o pune. Sa lasam problematica in seama teologilor! Lucrul care ma preocupa pe mine in comentariul sus-zis este altul: faptul ca preotul nu a dat cu toporul in capul victimei ar putea fi considerat o circumstanta atenuanta. Preotul a putut fi de buna-credinta, actiona conform convingerilor lui! Pai daca este asa, multe lucruri s-au facut dintr-o profunda convingere si ar trebui iertate. Din convingere de comunist cinstit Stalin i-a omorat prin foamete pe taranii ucraineni. Din convingere i-a gazat Hitler, un nazist consecvent, pe evrei, tigani si homosexuali. Ei erau niste ideologi, nu faceau decat sa-si aplice corect doctrina.
Eu afirm ca era mai putin grav daca Corogeanu omora pe cineva cu toporul. Puteam sa punem acest gest pe seama impulsivitatii, a unei pasiuni dezlantuite, a unei pierderi a controlului. Dar a crucifica o fiinta omeneasca in baza unor convingeri fanatice, si a persevera pana la moartea victimei, este un act monstruos, fiindca desfide insasi legile omeniei. Iar a te justifica in numele religiei crestine, care este prin definitie nonviolenta, care pune viata omeneasca mai presus de orice, este o monstruozitate in plus.
Ceea ce ar trebui sa ne preocupe in primul rand este modul de a gandi al multora dintre contemporanii si compatriotii nostri. Exista un anumit cinism dobandit in comunism si de care poate nici nu ne mai dam seama, care ne face insensibili la cruzime, impermeabili la adevarul elementar ca valorile vietii trebuie ocrotite in primul rand. Cu mare usurinta, cu mare usuratate chiar, adoptam o atitudine iertatoare fata de purtarile inumane, inventam scuze detestabile. Este o manifestare a acelei impietriri sufletesti pe care sistemul a sadit-o in inimile noastre. Pentru a justifica, fie si partial, din varful buzelor, o crima care raneste omenia, invocam motive "spirituale", dar cadem victime unei mentalitati derivate din comunism. Dostoievski, un scriitor crestin, a spus ca "totul e permis, dar nu totul e si bun", o vorba care se regaseste si in Biblie. Daca lipseste referinta transcendenta, daca omul isi exercita singur controlul asupra sa, atunci orice e posibil. Sunt posibile lagarele de concentrare, crimele care fac din om o masa de carne ce trebuie prelucrata. si, mai subtil, dar nu mai putin primejdios, preponderenta ideologiilor asupra respectului, pur si simplu, pentru fiinta umana. E adevarat ca s-au facut crime si in numele religiei, chiar multe s-au facut, odata. In secolul douazeci insa regimurile atee au comis masacre, au aplicat tehnologiile la crimele de masa, cu un randament al Raului nemaiintalnit. Traim cu iluzia ca aceasta epoca, a tiraniilor atee, a luat sfarsit. Poate ca a luat sfarsit, din punct de vedere istoric. Din punct de vedere psihologic insa nu. Ceea ce s-a facut in stil mare pe vremea aceea se face in mic si pe apucate acolo unde lantul civilizatiei e mai slab. Travestit in alte forme, cu alte cuvinte si in numele altor idei, isi face loc lipsa respectului pentru fiinta omeneasca. si, mai des, o atitudine intelegatoare, concesiva fata de aceste ticalosii. Am schimbat ideologia, am schimbat terminologia, dar am ramas tot atat de brutali cum ne-au invatat ideologii luptei de clasa si de rasa. si cu atat mai grav este daca se invoca argumentul "spiritului" in sprijinul unei crime barbare.
Ion Vianu este scriitor
Erata: Saptamana trecuta, in articolul despre filmul "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" am intervertit rolurile celor doua actrite. Le cer scuze, ca si cititorilor!
