In mod normal, o tara cu peste 20 de milioane de locuitori, adica o populatie mai mare decat Malta, Cipru, Luxemburg, tarile baltice si Belgia la un loc, ar trebui sa ia parte la discutia privind revopsita Constitutie Europeana (cunoscuta ca Tratatul Constitutional). Romania a preferat sa ramana insa spectator la recentele negocieri de la Bruxelles.
Cauza? Romania. Motivul? O timiditate naturala, cauzata de faptul ca Romania nu are nici un guvern serios, nici majoritar, nici – in materie de politica externa – plauzibil sau respectabil. In plus, Bucurestiul este, intr-un sens, in suspensie morala si politica la Bruxelles – alt motiv si pretext, dar nu scuza pentru timiditate.
Problema este mai adanca: Romania si Bulgaria, balticii, dar si alte state din fostul Pact de la Varsovia au valori si interese diferite, daca nu chiar opuse olandezilor, francezilor, germanilor. Prima este nationalismul – un tabu in Europa Occidentala, dar nu un atribut negativ in cea de rasarit. Cati romani (sau cehi, unguri, polonezi, baltici, etc.) ar subscrie la opinia unui parlamentar olandez care crede ca defilarea unui steag surinamez de catre majoritatea echipei nationale de tineret olandeze este "exemplu de integrare"? Sau ca dezintegrarea Spaniei in Catalonia, Galicia, Tara Bascilor, a Regatului Unit in Scotia, Tara Galilor, Irlanda de Nord ori a Belgiei in Flandra, Valonia este o dovada de "europenizare"? Chiar cred romanii ca autonomia culturala a regiunilor Covasna, Miercurea Ciuc sau Odorhei inseamna "progres" si europenizare?
Desigur, banii vin de la Bruxelles la Bucuresti si nu invers – dar acum Bucurestiul are sau nu are dreptul de a avea un cuvant –, fara a mai vorbi de realitatea ca banii vin cu obligatii. Sunt acele obligatii balansate cu cele cerute de Bruxelles?
In termeni culturali – sau politici – Romania este majoritar ortodoxa, asadar crestina, deci nu trebuie sa accepte, supusa, ateismul european, ci sa se alieze cu Polonia, tarile baltice, Malta si Cipru pentru a forta Bruxelles-ul spre o atitudine cel putin neutra, daca nu prietenoasa, fata de crestinism. Desi personal sunt agnostic, cred ca o credinta, oricare ar fi ea, este mai buna decat nici una, mai ales impotriva Islamismului radical aflat in crestere in restul Europei. Or, tocmai aici este problema – nihilismul spoit ca "toleranta" sau "drepturi ale omului" nu face decat sa le serveasca drept alibi intolerantilor.
In acest sens, eliminarea icoanelor din scoli – mai ales considerand ca marea lor majoritate sunt departe de a fi capodopere artistice – pare a fi un "progres", desi e posibil ca ele sa fie inlocuite cu poze ale lui Paris Hilton nuda, daca intelegerea mea pentru psihologia elevilor este corecta. si intrebarea ramane – intre optiuni imperfecte, ce este mai util viitorului elevilor – nuduri sau icoane de hartie?
Revenind la chestiunea potentialei influente a noilor membri ai Uniunii Europene (chiar daca actualul guvern polonez pedaleaza mult prea mult pe antigermanism), acestia vor intelege de asemenea pericolul unei Rusii din nou active. Orice guvern polonez democratic, acum sau in viitor, va reprezenta sentimentele nationale fata de Rusia, sentimente similare cu cele ale romanilor si ale balticilor. Deci sunt deja cinci membri ai Uniunii Europene, cu o populatie cumulata de peste 70 milioane de locuitori, care au o pozitie similara fata de Moscova.
Acestea sunt numai posibilitati, mai ales cata vreme parlamentarii romani la Strasbourg culeg doar salarii si raman muti, iar Bucurestiul oficial este si mai tacut.
Poate Romania si romanii se vor trezi atunci cand apartenenta lor la UE va avea implicatii nu doar pentru oieri, ci pentru toata lumea – cand paradoxul "tolerantei" si drepturilor minoritatilor se va dovedi un pericol pentru integritatea tarii –, asa cum este deja pentru Spania, Regatul Unit, Belgia, Italia s.a.m.d. Sau cand tarile dependente de petrolul si gazul rusesc vor impune toleranta pentru amenintarile moscovite. Sau cand antiamericanismul de lux de la Paris, Berlin, Nicosia sau Madrid va face apartenenta la NATO simbolica. Cu alte cuvinte, Romania poate fi obiect la Bruxelles, asa cum este acum sau subiect daca renunta la pasivitate.
Toate acestea sunt probleme actuale si, mai ales, probabile, dar Bucurestiul nu da semne ca le intelege sau ca ar pregati publicul pentru a le face fata. Toate acestea nu sunt probleme de partid si in mod normal guvernul si opozitia ar trebui sa se uneasca pentru o strategie serioasa, daca nu ar fi atat de preocupate cu supravietuirea sau pregatirea pentru alegerile ce vor veni. Este inca timp, dar pare a fi irosit.
Michael Radu este seful Centrului antiterorism al Institutului de Politica Externa din Philadelphia
