In loc sa ne lamentam, in loc sa blestemam soarta sau sa ne blestemam pe noi pentru intorsatura pe care au luat-o alegerile locale in Romania, in general, si la Bucuresti, in special, sa incercam a intelege, in zgomotul si furia pe care o transmit aceste alegeri, macar urma unui mesaj coerent pe care mintea l-ar putea prinde.
Participarea foarte slaba la vot, care face din Capitala o exceptie in tabloul general al tarii, arata nu numai, cum s-a spus, un dezinteres al populatiei fata de politica, ci si faptul mai mult decat probabil ca au votat in special acele segmente ale electoratului legate de aparatele politice, adica activistii partidelor respective. "Valoarea adaugata", adica acele voturi care au facut sa se incline balanta in favoarea dlui Oprescu, masiv votat de credinciosii PSD, vine din partea unor segmente defavorizate carora candidatul independent a stiut sa le faca promisiuni.
Domnul Vasile Blaga a aparut in diversele intalniri televizate drept un obsedat al traficului bucurestean. S-ar fi spus, mai degraba, ca ar fi candidat la un post de director al circulatiei decat la acela de primar general. In timp ce domnul Oprescu a avut, de ce sa nu o recunoastem, inteligenta sa vorbeasca (in termeni de altfel foarte vagi) si despre alte preocupari majore ale bucurestenilor, ca, de pilda, lipsa gradinitelor, lipsa locuintelor accesibile celor cu venituri modeste, lipsa facilitatilor acordate pensionarilor. El a schitat un program social. si aceasta tactica a prins, in ciuda sau poate tocmai din pricina modului neprecis in care a fost formulata.
Dl Blaga ar fi castigat daca s-ar fi ridicat la nivelul voturilor pe care partidul sau le-a primit in Bucuresti. Acest puseu in favoarea sa nu s-a produs, fiindca promisiunea ca peste doi ani vom petrece 50% din timp mai putin in trafic a parut, sa o spunem fara inconjur, cam meschina.
Domnul Blaga a beneficiat de sustinerea pe fata a presedintelui tarii. A sperat desigur, asa cum a sperat si activul PD-L, ca aceasta sustinere va face diferenta intre prestatia stearsa a candidatului Blaga si locul relativ solid al partidului sau in electoratul bucurestean. Acest lucru nu s-a produs si e cea mai buna dovada ca perioada de gratie a dlui Traian Basescu, aceea in care vocea sa se auzea puternic, a trecut. E posibil ca aceasta voce sa fi rasunat chiar negativ: alegatorilor nu le place ca limitele mandatelor sa fie depasite de catre cei ce detin functiile. Tot asa cum incercarea de destituire a presedintelui tarii a fost respinsa violent, si interventia sa in campania pentru locale a parut inoportuna.
PD-L este, contrar a ceea ce s-a spus, un partid bine implantat la nivel local. El a facut plinul de voturi si pare sa stapaneasca terenul in multe judete si orase. Dar faptul ca este departe de a deveni marele partid prezidential in care a vrut sa se transforme se datoreaza orientarii sale ideologice neclare, din care pricina apare si va continua sa apara ca un actor palid pe scena nationala, o voce lipsita de un rasunet puternic.
PD a facut parte din Internationala Socialista si a dat cu piciorul, dupa alegerile din 2004, acestei pozitionari, preferand optiunea "populara". El a ratat sansa de a reechilibra spectrul politic romanesc, oferindu-i o reala optiune de stanga, lasand acest loc PSD, partidul afaceristilor celor mai lipsiti de scrupule, mostenitorul cel mai direct al burgheziei ceausiste, care s-a format si a continuat sa se dezvolte pe baza combinatiilor obscure, al spiritului de gasca, al amenintarilor si seductiei.
In fata acestui loc gol la stanga, PNL, ca partid de dreapta, are meritele si avantajul unei optiuni ideologice limpezi. El este pe fata partidul afacerilor, ce poate propaga fara rea constiinta indemnul care are meritul de-a fi cel putin clar: "Imbogatiti-va!". Aceasta transparenta asigura succesul relativ al PNL. Dar o majoritate PNL nu va exista, cum nu exista nicaieri in Europa. Liberalii nu pot guverna decat in asociere. In momentul de fata nu este vizibil si convingator ca ei ar trebui sa guverneze mai degraba cu PD-L decat cu PSD.
Rezultatul, la Bucuresti, este ca partidele de extrema dreapta, chiar mici si putin prestigioase, sunt curtate la maximum pentru a forma o majoritate in Consiliul General. In restul tarii, situatia e mai clara, negocierile se fac intre cele trei partide mari.
Atat timp cat stanga nu va fi decat o stanga afacerista si demagogica reprezentata de PSD, iar dreapta o struto-camila divizata intre liberali (din principiu si prin vocatie minoritari) si democrat-liberalii fara identitate (cu perspectiva unui prim-ministru gen Frankenstein bronzat, dl Stolojan), atat timp cat presedintele va tine un discurs caracterizat mai mult prin soparle decat printr-o chemare entuziasmanta catre popor (apelul la o justitie eficienta fiind din ce in ce mai putin credibil), pe oportunisti si demagogi, pe intriganti si pe pucisti ii asteapta inca zile frumoase in Romania.
