Fabulosul an 1990 a însemnat, printre altele, un vicepremier pasionat de ezoterism şi astrologie, care dormea cu pistolul sub pernă, uneori îmbrăcat, în interiorul Palatului Victoria, păzind straşnic arhiva Securităţii preluată în gestiune, arhivă care pentru trei luni nu ajunsese încă în SRI. Vorbim, concret, de articolul 1 al Decretului Consiliului Frontului Salvării Naţionale nr. 4: „Trec în componenţa MApN Departamentul Securităţii Statului şi Comandamentul Trupelor de Securitate, împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora. Sunt incluse în acestea structura, bugetul, personalul, armamentul, muniţia, tehnica din dotare, fondurile fixe, precum şi activul şi pasivul din ţară şi din străinătate“. ADN-ul sistemului politic şi al infrastructurii de securitate internă din România postdecembristă şi-a avut obârşia aici. Voican Voiculescu cerea, într-un interviu pierdut în negura timpului, ca deconspirarea turnătorilor să fie făcută pentru „igiena socială“ (minus ofiţerii de spionaj), însă CNSAS-ul este disfuncţional din mai multe privinţe.
Anul 1999 este unul semnificativ pentru structura spartă în două ca urmare a unei hotărâri CSAT profund critică la adresa acesteia – constatându-se (între acţiuni de „poliţie politică“) că o proporţie de 21% din efectiv o constituiau încă reprezentanţi din structurile de dinainte de 1989. Structura avea 1.300 de lucrători înainte de spargere. Virgil Ardelean este plasat de fostul ministru de Interne Dudu Ionescu (actual consilier al preşedintelui) la conducerea unei părţi din ceea ce se numea în acea perioadă Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie a Ministerului de Interne (UM 0962), urmând o activitate neîntreruptă până în 2007. Interesantă este şi revenirea domnului Ardelean în ianuarie 2009, în prima lună a guvernării Boc, ca şef DGIPI. Dan Tapalagă susţine că zilele de 3 şi 4 ianuarie 2009 Gabriel Oprea şi le-ar fi petrecut la cabana unui om-cheie din Grupul de la Cluj, Ioan Rus, fostul ministru de Interne al lui Adrian Năstase („de la Aristotel şi Platon încoace, toţi cei care au scris teze de doctorat pe filozofie, pe politică, pe ştiinţe sociale, toţi au plagiat“), iar vineri, 9 ianuarie, premierul Boc ar fi stat până la ora 1 noaptea în Guvern, după ce în prealabil, la ora 18.00, ar fi semnat decretul de numire pentru a se asigura de publicarea lui – decizia cu nr. 57 fiind cea care a închis Monitorul Oficial din acea zi. Ca urmare a numirii lui Ardelean, Gabriel Oprea pierde sprijinul PSD şi, într-o scurtă perioadă, pe la conducerea Ministerului de Interne se vor succeda 3 miniştri, centrală fiind chestiunea numirii unui şef pentru DGIPI (a se observa cum sportul ăsta în anul 2016 ar putea fi reluat cu greu, din pricina ameninţărilor externe). UNPR-ul creat ca schijă din obuzul acestui conflict va domina până la „Colectiv“ politica românească, fiind un vehicul de sprijin politic pentru mai multe guverne.
În 2001, în timpul guvernării Năstase, DGIPI primeşte puteri sporite. MAI „organizează şi desfăşoară, prin structuri de informaţii specializate, activitatea de obţinere, prelucrare, verificare, stocare şi valorificare a informaţiilor care vizează: siguranţa naţională, misiunile, patrimoniul şi personalul ministerului; apărarea secretului de stat şi de serviciu; prevenirea şi descoperirea infracţiunilor; identificarea factorilor de risc şi a ameninţărilor la adresa ordinii publice; respectarea regimului juridic al operaţiunilor de comerţ exterior cu produse strategice“ şi „este autorizat să deţină şi să utilizeze mijloace tehnice specifice pentru obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea de informaţii şi să desfăşoare activităţi de culegere de informaţii, deschis sau acoperit“. Traducere liberă: valize maronii care au circulat de colo-colo la întâlnirile de taină ale politicii, generând înregistrări ambientale care apoi în mod misterios au apărut la ştirile TVR (de pildă, în cazul Remeș).
Câteva aspecte suplimentare ar fi utile. Ca urmare a puterilor sporite prin ordonanţa de urgenţă din 2001, în 2003 serviciul s-a gândit să asculte telefoanele jurnaliştilor de la Mediafax, creând un scandal public. În 2007, 468 de cadre ale DGIPI, în calitate de reclamante în dosarul 3566/2/2007, înregistrat pe rolul Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, şi-au deconspirat identitatea o dată cu publicarea listei reclamanţilor care solicitau acordarea unor prime de vacanţă. În 2012, Guvernul Ponta schimba modalitatea de numire a şefului DGIPI – din decizia ministrului de Interne, cum era înainte, devine decizia premierului. Mai recent, în 2013, „Doi şi un Sfert“ s-a ocupat de negocierea Rompetrol, cea în care statul s-a ales cu un fantomatic miliard de euro într-un fond de investiţii niciodată pus pe rol până în prezent, în timp ce KazMunaiGaz şi-a consolidat controlul asupra companiei. Atât în guvernarea Năstase, cât şi în guvernarea Ponta, DGIPI, ca structură de securitate în subordinea Guvernului, a contrabalansat mişcarea către centralizarea tuturor serviciilor la Cotroceni la Comunitatea de Informaţii, însă în prezent este afectată de acest scandal de corupţie. Dacă cea mai gravă abatere care poate fi instrumentată ar fi însuşirea sumei de 44.833 lei e una; să menţionăm însă în trecere că nu prea se mai aude nimic despre procesul domnului Mihai Tânjală, fost conducător DGIPI, recent extrădat din insulele Cayman – sentinţa iniţială din 2011 de condamnare a fost casată, iar cazul va fi rejudecat. „Meciul justiţie-servicii“ poate să fie ori momentul în care DNA ajunge în punctul în care se „întinde“ mai mult decât poate duce, ori începutul unor şicane juridice în cascadă, care, ca de fiecare dată în România, se vor finaliza aproximativ ca dosarul mineriadelor, în coadă de peşte.
Citiți și prima parte a comentariului: Un sfert de secol cu Doi şi un Sfert (I). | OPINIE
Actul de semnare al entităţii botezate de-a lungul vremii Direcţia Specială de Informaţii, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, UM 0215 (de unde porecla ce s-a impus: „Doi şi un Sfert“) sau, mai nou, DIPI (prin renunţarea la sintagma „generală“ din denumirea „Direcţie Generală“ de mai sus) a fost gândit şi executat la 1 februarie 1990 de Gelu Voican Voiculescu, omul care s-a ocupat de înhumarea Ceaușeștilor, vicepremierul care s-a ocupat de controlul serviciilor secrete în Guvernul Roman până în iunie 1990 şi pe care îl regăsim și azi consilier guvernamental … citește mai departe aici ….
