A fost, mai intai, o campanie electorala ciudata. Nu doar pentru ca alegatorii au trebuit sa invete sa spuna "nu" in loc de "da" si viceversa.
De o parte, tabara sustinatorilor presedintelui suspendat, formata din staff-urile PD si PLD, s-a aliniat la start in mod profesionist, cu o planificare clara a manifestarilor electorale si a aparitiilor publice. A existat si o inovatie tactica – campania inaugurata in comunitatile de romani din strainatate (nu doar mitingul din Spania, ci si cele de sustinere organizate in principalele capitale). Obiectivul nu a fost doar atragerea voturilor celor de acolo (scorul de 93% inregistrat in sectiile din strainatate a fost spectaculos, dar aportul sau a fost de 70.000 de voturi, adica putin peste 1% din cele exprimate in favoarea lui Basescu). Tinta reala a acestei componente a campaniei au constituit-o familiile si anturajul de acasa al celor plecati la munca – si aici putem vorbi de ordinul milioanelor (majoritatea, in mediul rural, greu de atins intr-o campanie scurta si fara un suport substantial al mediilor electronice).
Mesajul transmis a fost coerent, structurat pe doua axe: demonizarea ca oligarhi a principalilor purtatori de imagine ai partidelor adverse (Iliescu, Tariceanu, Voiculescu) si transformarea mizei negative (demiterea presedintelui) intr-una pozitiva (promovarea unui program politic materializat in cele 11 prioritati). Indiferent ca s-au aflat in adunari electorale sau emisiuni televizate, presedintele si liderii partidelor sustinatoare au avut un discurs unitar si coerent.
Cele doua partide au organizat aproape zilnic adunari electorale, acoperind cu aplicatie harta tarii. Aceste intamplari au valorificat la maximum abilitatile de comunicare ale lui Traian Basescu si au creat in randul simpatizantilor o atmosfera de surescitare – patria in pericol – care a avut ca efect mobilizarea la urne a intregului electorat potential.
De cealalta parte, partidele care au anuntat ca sustin demiterea au avut coerenta masinilor dintr-un ambuteiaj (bucurestenii care au inghitit zilele acestea capriciile unei administratii locale chitite sa organizeze curse de masini in orasul cu cel mai sufocat trafic stiu la ce ma refer): se miscau vremelnic in acelasi sens, intr-o aparenta randuiala, dar fiecare avea de ajuns la treburile proprii, si la fiece intersectie se straduiau sa-si ia reciproc fata, astfel blocand cu dexteritate intersectiile. Cam acesta este de fapt principiul de functionare a "monstruoasei coalitii" antibasesciene. Privind dezbaterile in care erau prezenti reprezentanti ai partidelor contra (adica pentru "da"), am asistat mereu la contre reciproce de amploare comparabila cu acuzele aduse lui Basescu. Adica, tot ce un student debutant in ale comunicarii afla la prima ora de curs ca nu trebuie facut.
PSD a fost singurul dintre aceste partide care a lasat impresia ca se lupta sa-si convinga electoratul ca merita a se osteni la vot, ca s-a mobilizat asa cum se cade intr-o campanie electorala. A si reusit in buna parte, caci sondajele au aratat ca sustinatorii acestui partid au fost singurii care au votat intr-o majoritate substantiala pentru demitere. Obiectivul de fidelizare a electoratului propriu a fost atins. Ca efect pervers, aceasta risipa de energie a avut darul sa puna in evidenta declinul acestui partid – cele doua mitinguri paralele de la Iasi, altfel cotat drept fief pesedist (dar si cel din Bucuresti), au aratat cu maxima concretete masura acestui declin.
PNL pare sa fi inteles prea tarziu ca asocierea cu partide ca PSD si PRM, indiferent de obiectivele comune imediate, are un efect dezastruos asupra propriului electorat. Faptul ca majoritatea sustinatorilor PNL au votat impotriva demiterii va costa probabil scump acest partid aflat in competitie cu PLD pentru adjudecarea simpatizantilor liberali. (O paranteza: alegatiile bazate pe rezultatele exit-poll-urilor de tipul "59% din simpatizantii PNL au votat NU" sunt false – citirea corecta este "59% din simpatizantii care s-au prezentat la vot…", ceea ce nu-i deloc acelasi lucru, mai ales in cazul de fata.) Spuneam ca liderii PNL au inteles capcana in care tocmai se varasera, pentru ca, cel putin in a doua parte a campaniei, ei au preferat sa faca un fel de figuratie, in realitate neimplicandu-se cu adevarat. Faptul ca nu au aparut pe aceleasi tribune cu Iliescu si Vadim a fost o tardiva dovada de intelepciune. Din pacate, raul principal fusese facut si probabil ca PNL va fi principalul perdant al acestei intamplari.
In general, intreaga campanie anti-Basescu a avut de infruntat un handicap major – acela al lipsei mobilului. La limita, o parte a electoratului ar fi putut accepta ca Basescu nu e un presedinte bun, dar pentru a fi motivat ar fi avut nevoie de pasul urmator – si anume, un contracandidat credibil. Pentru a te urni (adica a merge la urne) nu e suficient argumentul impotriva cuiva – mai trebuie sa fii convins sa actionezi pentru cineva. Asa se face ca, desi teoretic cele doua tabere se bazau pe electorate de volume sensibil egale, numai una dintre ele a reusit sa-si mobilizeze sustinatorii. Astfel se explica atat scorul zdrobitor in favoarea lui Basescu, cat si anemica participare la acest scrutin.
Mircea Kivu este sociolog
