In pofida grandioasei sale pozitii dunarene, Braila ramane unul dintre cele mai neglijate orase romanesti. Pacat! Fascinant din punct de vedere arhitectonic, el impresioneaza si datorita atmosferei sale armonioase. Un profesor doritor a le explica elevilor cate ceva despre trecutul si, eventual, chiar viitorul tarii nu poate gasi un loc mai potrivit pentru o astfel de excursie edificatoare. Vastitatea docurilor si seria magazinelor amplasate de-a lungul malului captiveaza printr-un calm neasteptat, iar o plimbare prin centrul asezarii releva o abundenta de cladiri Art Nouveau, ridicate in secolul al XIX-lea, cand urbea inca era o placa turnanta pentru comertul cu cereale din sud-estul Europei.
Din unele puncte de vedere, Braila seamana cu Ruse, corespondentul bulgar de pe celalalt mal al Dunarii. Dar, pe cand vecinii au redat urbei lor mare parte din fosta ei glorie, optand, in plus, pentru Ruse ca scena a unui festival anual de muzica si care atrage melomani din toate colturile lumii, Braila a ramas complet preterata. S-au gasit, ce-i drept, unele fonduri PHARE pentru restaurarea unor parti ale vechiului oras, dar schimbari vizibile si ample… lipsesc cu desavarsire.
In perioada postdecembrista, Braila s-a aflat ani buni sub conducerea unui edil neocomunist, iar vremurile antedecembriste i-au adus orasului indoielnica onoare de a fi fost ultimul vizitat de Ceausescu – in octombrie 1989. Traditiile negustoresti ale locurilor nu l-au impresionat oricum pe dictator, care a preferat, din fericire, sa ignore asezarea – lasand-o astfel intacta – si sa-si vada de planurile de transformare a Galatiului intr-un centru al siderurgiei romanesti. Povestea Brailei este una a dezvoltarii zadarnicite, avand chiar potentialul de a figura drept miniaturala piaza pentru viitorul unei bune parti a tarii.
Unul dintre primele cuie in sicriul Brailei a fost batut inca din secolul al XIX-lea, mai exact in 1870, perioada in care conservatorii au permis, subit, dezvoltarea liberului comert. Urbea a fost, ca de altfel toata tara, curand inundata de produse industriale, sansele dezvoltarii industriei locale scazand, fireste, direct proportional cu sosirea marfurilor de import – pozitia geografica a Brailei, favorabila tuturor formelor de comert, fiind de-acum de prisos. Orasul a devenit in schimb extrem de cosmopolit din punctul de vedere al standardelor romanesti, fiind populat de transilvaneni cumpatati, levantini subtili, tigani, evrei, greci etc. – eterogenitate care a condus la aparitia unei la fel de notabile varietati de ganditori: Mihail Sebastian, Panait Istrati, Nae Ionescu. Surclasat de Constanta sub aspectul ponderii detinute ca oras portuar, Braila a ajuns, pana la urma, un loc in care era placut sa te nasti, dar predestinat a fi parasit o data cu varsta maturitatii.
In prezent, aproximativ 30% din forta locala de munca lucreaza peste hotare, iar depopularea continua pe intregul teritoriu al judetului. Vremurile tulburi ale tranzitiei le-au permis unor indivizi "cu relatii si pile" sa faca din Braila un Eldorado personal, pe care l-au condus dupa bunul lor plac de baroni si bogatasi locali – capatuiti, de regula, de pe urma afacerilor cu cereale. Ajunge sa ne amintim de Culita Tarata, ramas pana astazi in profitabila posesie a Insulei Mari a Brailei ca urmare a unei decizii judecatoresti adoptate in anul de gratie 2007. Braila zilelor noastre dispune de activisti civici dedicati, de un excelent muzeu orasenesc, dar duce o acuta lipsa de diriguitori economici.
Valurile vremii au facut din oras un taram dosnic, profund izolat. Soarta sa poate fi lesne impartita de multe alte regiuni ale tarii daca Guvernul majoritar liberal continua cu seria incuriilor care amintesc izbitor de cele ale conservatorilor secolului al XIX-lea si de gestul lor capitulard in fata austriecilor, de introducere a liberului comert subit si extravagant. Premierul Popescu Tariceanu tot insista asupra capacitatii Cabinetului de a face fata provocarilor inerente aderarii la UE – de promovare, cu succes, a brandurilor autohtone, de accesare intensa a fondurilor structurale –, dar realitatea nu-i confirma, deocamdata, afirmatiile. Acestea raman vorbe goale atat timp cat statul nu se trezeste din letargie, Romania avand sanse sa regreseze mai rapid decat odinioara Braila.
Cititorul cu drum spre Galati este invitat a poposi pret de cateva ore la Braila. Va gasi un fragment intact, desi ros de timp al vremurilor apuse, dar si un potential augur pentru viitorul multor orase din Romania in conditiile in care diriguitorii ei persista in a-si vedea mai curand de propriile interese obtuze.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
