La data cand prezentam pentru cititorii "Romaniei Libere" (vezi "Buturuga mica si carul mare", din 21.01.2007) imprejurarile care au dus la decizia lui Edmund Stoiber de a se retrage din postul de prim-ministru al Landului Bavaria si de a nu mai candida la functia de presedinte al Uniunii Crestin-Sociale, inca nu era foarte clar daca acest final neprevazut al unei stralucite cariere politice nu va avea cumva urmari dramatice si pentru pozitia unui partid care, "abonat" la majoritatea absoluta a voturilor, conduce de 45 de ani, neintrerupt, destinele landului. Mai ales ca existau destule semne de intrebare: cota de popularitate a partidului se afla in scadere, retragerea leader-ului parea mai curand rezultatul manevrelor de culise decat al unei deliberari proprii, iar pentru conducerea partidului concurau doi candidati, amandoi
cu sanse considerabile, ministrul bavarez al Economiei
Erwin Huber si ministrul federal al Agriculturii Horst Seehofer, si era de presupus ca infruntarea lor va pricinui serioase pagube colaterale. Drept pentru care adversarii politici, in primul rand social-democratii si ecologistii, siliti de decenii sa joace in parlamentul bavarez rolul unor palizi figuranti, sperau sa le vina, in sfarsit, apa la moara.
Intre timp, apele s-au limpezit. Succesiunea la carma guvernului bavarez, transata de la bun inceput in favoarea lui Günther Beckstein, pe atunci ministru de Interne, a fost pecetluita pe 9 octombrie prin votul Landtag-ului, fara emotii de altfel, intrucat CSU detine aici doua treimi din numarul mandatelor. Contrar asteptarilor, competitia dintre cei doi candidati la functia de presedinte al partidului s-a derulat in limitele sportivitatii, iar Horst Seehofer – in ciuda faptului ca intre timp i se reprosase o legatura extraconjugala, ceea ce a contat desigur la 29 septembrie, cand delegatii adunati in congres l-au preferat pe Erwin Huber, ales chiar din primul scrutin – a fost la randul sau reconfirmat ca prim-vicepresedinte, cu 91,81% din voturi. Astfel ca in sondajele de opinie CSU a revenit la performanta obisnuita, intrunind preferintele majoritatii absolute a bavarezilor.
De-a dreptul hilara s-a dovedit evolutia Gabrielei Pauli, chipesa consiliera din Fürth, de la care a pornit impulsul fatidic al detron(iz)arii lui Edmund Stoiber. Dupa o scurta celebritate, mai ales prin presa de bulevard, pigmentata cu fotografii pe prima pagina (cand ca o domina, cu manusi negre de latex, cand ca diva lasciva, impachetata doar in flamura alb-albastra a Bavariei), iar gloria urcandu-i-se probabil la cap, ea s-a crezut indreptatita sa emita pretentii chiar la sefia partidului, propagand totodata teze anapoda – cum ar fi, de pilda, limitarea casatoriei la sapte ani. Se pare insa ca delegatii la congres nu i-au prea gustat exhibitionismul, si cu atat mai putin ideile: doar 2,5% dintre ei i-au sustinut prin vot candidatura, rezultat care graieste de la sine.
Cat despre Edmund Stoiber, ales in unanimitate presedinte de onoare al partidului, el s-a achitat mai mult decat onorabil de misiunea, asumata in ianuarie, de a preda stafeta in maini sigure. De unde se vede ca, acolo unde exista o cultura a democratiei autentice, pana si conflictele inerente schimbului de generatii pot fi solutionate, fara a degenera in interminabile lupte fratricide. De un lucru pot fi siguri succesorii lui Edmund Stoiber – anume, ca el nu va incerca sa dicteze partidului, din umbra si peste capetele fruntasilor alesi la congres, linia de urmat. Ceea ce la Bucuresti, pare-se, se mai intampla cu unii presedinti onorifici…
Gheorghe Sasarman este scriitor stabilit in Germania
