2.6 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn an după. De ce e dezgropată securea războiului

Un an după. De ce e dezgropată securea războiului

România seamănă cu un autocar plin de cetăţeni în vacanţă, lansat pe serpentine în bezna Muntenegrului, cu cei doi şoferi certându-se şi cu un ghid european care nu mai înţelege nici el cum a fost rupt contractul coabitării al cărui garant era.

Este mare maestru cel care înţelege azi mu­tările de pe tabla de şah a politicii ro­mâneşti. Noi, simplii cetăţeni, încă po­se­sori ai unui preţios paşaport al Uniunii Eu­ropene, putem numai „ana­liza“ jocul de umbre pro­iec­tat pe ecranul TV. Dar aceas­tă „analiză“ nu ne duce prea departe, cu atât mai mult cu cât o naturală sete de nor­malitate ne împiedică să ve­dem realitatea cu ochii cu care o văd liderii politici. Spre exemplu, într-o rea­li­tate a minimului bun-simţ, primul ministru nu se apucă să conteste legitimitatea şefului statului (care l-a şi numit de două ori) chiar de la capul mesei guvernului. În realitatea-realitate, asta ia­tă că s-a întâmplat. Securea războiului a fost dezgropată exact la un an de la eve­ni­mentul pe care tânărul Victor ar fi trebuit să se grăbească să-l îngroape în negura me­moriei. Astfel, luni întregi de cons­truc­ţie a imaginii noului, mai curatului, mai res­ponsabilului Ponta s-au dus pe apa Sâm­betei, deşi era miercuri. Şi ziua Ame­ricii! Ah, acum am înţeles! Asta a fost „De­claraţia de Independenţă“ a lui Ponta faţă de Băsescu! În acelaşi timp, prin reluarea po­veştii suspendării, am asistat şi la o clasică întoarcere a criminalului la locul crimei. O crimă executată în aplauzele ma­jorităţii. O majoritate în mare pericol de a fi de­za­măgită, căreia în aceste zile i s-a re­amintit câtă dreptate a avut ea şi cât de ti­căloşi au fost, sunt şi vor fi toţi cei care nu au în­ţe­les că majoritatea are totdeauna dreptate.

Preşedintele proaspăt redeclarat ilegitim de guvern, de partidele care alcătuiesc ma­joritatea parlamentară şi de majoritatea me­diatică părea că se aşteaptă la această transformare a pactului de colaborare ins­tituţională în hârtie de cornete. Sau în ma­nifeste pentru Mişcarea cu sediul pro­vi­zo­riu în Bulevardul Geniului. De la catafalcul premierului-poet Radu Vasile, cel care şi în acea zi s-a încăpăţânat să depună o co­roană de flori ca preşedinte al României i-a diagnosticat iresponsabilitatea cronică dez­gropătorului de secure. În aceeaşi seară am aflat chiar că atacul Pontic nu era de­cât forma vizibilă a unor gesturi mai gra­ve, cum a fost salba de în­tâlniri estice şi extrem-es­tice, organizată fără man­dat de la titularul politicii externe. Deci premierul co-pilot circula fără carnet de reprezentant al Ro­mâ­niei. Dar aşa totul devine co­erent: mandatul, mai ales cel pentru vizita în Chi­na, era primit din partea unui preşedinte cu adevărat legitim, vechi ad­mirator al „modelului chinez“. La câte man­date a avut veşnicul „preşedinte Ili­es­cu“, e normal să-i dea unul şi succesorului său mai îndepărtat la conducerea Partidului.

În aceeaşi intervenţie-reacţie, victima sus­pendării ritualice a fluierat strident în bi­serica puterii USL, aducând aminte faptul că „cineva ar trebui să răspundă în faţa instanţei“ pentru ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Corect. Numai că în ţara în ca­re o unealtă, Miron Cozma, face ani grei de închisoare, iar beneficiarul acţiunilor acestuia din 1990 şi 1991 (ca să mă limitez numai la aceste momente) aşteaptă liniştit funeraliile naţionale, e ca şi sigur că nu vom afla despre rezultatele anchetei eve­nimentelor din 2012 decât peste zeci de ani. Poate odată cu înfiinţarea unui CNSAS al postcomunismului românesc.

S-a dat deci liber la tentative de lovituri de stat şi de Constituţie. Ştim că nu ştim ni­mic din ce ni s-a întâmplat şi mai ales din ce ni se va întâmpla, dar ştim că ceva se va întâmpla. Poate că Ponta vrea să re­vină la forma antibăsistă care l-a con­sa­crat, pentru a-l împinge pe Crin chiar în groapa de Constituţie pe care acesta şi-a săpat-o singur. Poate că preşedintele re­de­vine liderul opoziţiei, utilizând groapa un­de era securea pentru a turna acolo fun­daţiile mult-anunţatului nou partid. Poate că o nouă suspendare le pare unora o so­lu­ţie pentru a aduce lumea la referendumul constituţional. Aici am avea ceva coerent: după trei suspendări ale preşedintelui ales direct, s-ar trece la regimul „par­la­men­tar“, de fapt cu prim-ministru făcut cvasi­inamovibil, aşa cum ar rezulta din in­tro­ducerea „moţiunii de cenzură cons­truc­tive“. Nu ştim de ce nu prea s-a vorbit despre această dimensiune a proaspătului proiect de Constituţie. E o nouă dovadă că tot ce e constructiv şi vine din partea USL e ignorat, şi în acest caz chiar e pă­cat. Nu de alta, dar abia aşa putem în­ţe­lege munca lui Antonescu de a face o Cons­tituţie tocmai bună pentru primul ministru. Aşa, următorul preşedinte va fi nu­mai aparent votat direct, de fapt ar putea fi ales la masa verde a USL. Astfel şi numai astfel Antonescu mai are o şansă. Deci, dacă USL rezistă, tentaţia de a or­ga­niza prezidenţialele mai devreme va exista şi ea. Dacă nu, concurenţa pentru elec­toratul USL va exacerba atacurile la adresa lui Traian Băsescu. În ambele cazuri, aces­ta rămâne paratrăsnetul de serviciu.

Între timp, de ceea ce ne era frică anul trecut se pare că nu vom scăpa: vigilenţa CSM scade ca şi cum ar fi luat pastile de pi­ticism, iar competenţele DNA se res­trâng direct proporţional cu sumele care pot fi cheltuite fără licitaţie.

Pe „stânga“ puterii, bilanţul e pozitiv, mai ales după ce banul public se va chel­tui mai uşor, ca să facem creştere eco­no­mică. Pe „dreapta“ opoziţiei, jocurile ră­mân cu sumă nulă. S-a deschis sezonul trans­­fe­rurilor sau, după caz, al schimbului de pri­zonieri. Cu Predoiu minus Preda, PDL nu intră confortabil în primăvara eu­ropeană, cu Papahagi minus Predoiu la „populari“ creş­te riscul de CNCD. Departe de noua CDR. Pare că selecţionerul na­ţio­nalei popu­lare şi-a pierdut inspiraţia sau cheful de joc anticorupţie, de vreme ce nu l-a licitat destul pe Cătălin (Predoiu), nu o seduce pe Monica şi, mai ales, l-a trimis pe Da­ni­el (Morar) la Curte, unde se depro­fe­sio­nalizează şi îşi pierde capitalul de sim­patie. E greu de crezut că o să apară o car­te „Eu votez CCR“. Aşa, cel mai talentat vârf al generaţiei sale e băgat în poartă. To­tuşi, mai putem spera că-şi scoate mă­nuşile pentru a reveni pe drumul pe care pornise atât de bine. Şi asta nu e valabil numai pentru el, vârfuri mai sunt, dar sunt trimise în poartă din incom­pa­ti­bi­litate Sistemică. La foamea care este, am avea nevoie de mai mulţi morari.

Concluzia de etapă este că în această vară România seamănă cu un autocar plin de ce­tăţeni în vacanţă, lansat pe serpentine în bezna Muntenegrului, cu cei doi şoferi certându-se şi cu un ghid european care nu mai înţelege nici el cum a fost rupt contractul coabitării al cărui garant era. Nu ştim dacă vom cădea în prăpastie, dar în clasament am căzut sigur, de când Croaţia a intrat în UE. Numai pentru alţii 2013 e cu noroc.

PS: Acesta este un text de politico-fic­ţiune. Orice legătură cu persoane şi eve­nimente reale este pur întâmplătoare (da­că nu e citit în cheie corectă).

Cele mai citite

Dobânzile mari, munții greu de escaladat ai creditării

Dobânzile la creditele din România au devenit o provocare copleșitoare pentru consumatori și companii, o călătorie economică pe teren accidentat, care contrastează puternic cu...

Cătălin Predoiu are încredere că angajații MAI vor face ca alegerile să se desfășoare ireproșabil

Toate cadrele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de armă, de structură, de funcţie, de grad, sunt obligate prin lege şi Constituţie să fie neutre şi...

Audierea ultimilor șase comisari europeni desemnați, printre care și Roxana Mînzatu, va avea loc marți în Parlamentul European

Ultimii şase comisari europeni desemnaţi, cei propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, între care şi reprezentanta României, Roxana Mînzatu, sunt audiaţi...
Ultima oră
Pe aceeași temă