Intalnirea de la Washington din weekendul trecut i-a asezat la aceeasi masa pe reprezentantii celor mai avansate tari industriale impreuna cu cele mai importante economii emergente (la un loc, 85% din economia mondiala). Este usor de inteles ca SUA, actorul principal si totodata principalul responsabil al haosului actual, nu au fost credibile, dat fiind ca presedintele G.W. Bush se pregateste sa paraseasca scena pe 20 ianuarie anul viitor. Declaratiile si intentiile sale sunt de luat sub beneficiu de inventar, mai ales ca noul presedinte, B. Obama, reprezinta un alt tip de politica.
La Washington, dl Bush s-a prezentat ca un aprins partizan al capitalismului actual. Intr-o declaratie, el a spus ca "oricare ar fi reformele recomandate, trebuie sa ne lasam ghidati de faptul simplu ca cea mai buna cale pentru a rezolva problemele noastre… este cresterea economica. Iar cea mai sigura cale spre aceasta crestere este capitalismul de piata libera".
Dar, in acelasi timp, tot dl Bush spusese in timpul intalnirii ca "trebuie sa facem in asa fel ca pietele noastre sa fie mai transparente si mai responsabile (accountable)".
Despre cum se poate combina mai mult control cu tot atata liberalism ca si pana acum nu avem inca o notiune clara. Impins mai degraba de tarile UE, G20 a indicat cateva din aceste masuri de control: sprijinirea supervizarii bancilor si a agentiilor de rating al creditelor, supravegherea salariilor si primelor cadrelor inalte, controlul mai strict al produselor derivate complexe. Este insa de pe acum posibil sa intrevedem sensul in care se vor schimba lucrurile sub impulsul viitorului summit G20, care se va reuni candva intre 31 martie si 20 aprilie anul viitor, poate la Londra.
Este clar ca fara o atitudine coerenta a SUA, fara o coordonare intre Supraputerea zguduita, pe de o parte, Uniunea Europeana si marile state emergente (China, India, Brazilia…), pe de alta, un plan de salvare nu poate fi adoptat cu sanse de reusita. Tot atat de clar este ca, in ciuda pledoariei patetice a dlui Bush in favoarea capitalismului, fara mai mult control al operatiilor speculative dezastrul actual s-ar putea adanci.
Viitorul ramane totusi un mister. Nu stim cat de radical este dl Obama in intentiile sale. Nu stim care va fi puterea viitorului guvern american de a obtine un control al tendintelor speculative. Dar, mai ales, nu stim daca intarirea controlului nu va slabi definitiv economia mondiala, caci cine imbratiseaza prea tare poate sa si inabuse.
Intre decizii si aplicarea lor exista totdeauna o diferenta; nu stim daca, oricare vor fi deciziile luate, ele vor fi si respectate.
Politica se deosebeste de economie, fiind chemata sa decida tocmai cand factorii imponderabili atarna greu. O decizie politica se impune cand calculele economice contin prea multe necunoscute. Care va fi natura acestei decizii? Va lasa ea o mare independenta economiei liberale speculative, va inclina catre un etatism din ce in ce mai pronuntat? Nu este vorba de sfarsitul capitalismului. Acesta dureaza de sute de ani si poate ca mai are cateva secole in fata. Dar este vorba, totusi, de a frana excesul speculativ care a aparut o data cu pieirea sperietoarei comuniste. De atunci, liberalismul si-a facut de cap si lumea trage ponoasele.
In acelasi timp, ar fi pacat sa omoram gaina cu oua de aur. Repet, nu stim cum se poate iesi din aceasta contradictie, dar un lucru ramane totusi sigur: participarea tarilor emergente la luarea deciziilor nu poate si nu mai trebuie sa fie un simplu gest demagogic. Intelegem ca globalizarea nu inseamna numai dictatul marilor puteri, ci, efectiv, o impartire globala a raspunderilor si a beneficiilor. Conceptul de Dezvoltare durabila propus inca din anii ‘80 ai secolului trecut de Comisia Brundtland, al carui principiu de baza este ca planeta noastra nu apartine numai generatiei actuale, ci si celor ce vin, necesita o confirmare. Exista vointa suficienta pentru ca acest principiu sa fie aplicat? Deocamdata nu stim.
Pentru moment lumea seamana cu un transatlantic al carui radar a cazut in pana si se indreapta cu maxima viteza, in ceata, spre Nord. Daca va intalni sau nu un ghetar, nu stie nimeni. Poate ca in aprilie ceata se va ridica, mijloacele de semnalizare vor reintra in functie.
Asta nu inseamna neaparat ca atunci se vor lua decizii eficiente, dar exista o sansa.
Tara noastra este confruntata cu speculatia cinica, cu deteriorarea mediului pe intregul teritoriu, cu un prea slab interes pentru generatiile viitoare. Nu suntem insa decat o parte a unei probleme mai mari. Ar fi bine ca romanii sa gandeasca mai global. Poate, conform unui cunoscut principiu, a gandi global i-ar ajuta sa actioneze mai bine si in problemele locale.
