Era pe 16 martie, cam pe la ora 11 noaptea, când am ajuns cu băiatul meu, Mimi, în față la bistroul „La tata Tofu“, care e cam la doi kilometri de stâna noastră, gen. Dacă nu v-ați prins de la nume, „La tata Tofu“ e bistrou cu specific semivegan – adică bucătarul face garnituri de legume și-ți aduci tu carne de acasă, dacă vrei să mănânci. Patronul, Gică Muhăian, a fost instalator prin Germania și Italia, a strâns niște bani și după aia s-a întâlnit cu niște olandeji care -l-au învățat că-n ziua de azi, dacă nu găsești o nișă, cam nu prea supraviețuiești în alimentația publică.
Așa că a venit aici pe munte și a deschis bistroul ăsta cu specific semivegan, unde pune muzică alternativă la un amplificator de iPod și filme indie la un videoproiector Epson. Eu zic că mai nișă ca asta, într-un loc în care clienții sunt majoritatea ciobani, pădurari sau hoți de lemne, cu greu poți imagina. Cum Dumnezeu a lăsat pe lumea asta că alcool din animale nu se poate face, norocul lui e că se scoate cu băutura și cu fumatul. Nu că n-ai putea să bei și să fumezi și acasă până cazi jos, dar socializare ca la bistrou nu găsești nicăieri. Deci, intrăm noi în bistrou și aruncăm niște priviri împrejur, să vedem ce mese mai erau libere, ca să putem socializa mai bine. După criteriul Iohannis, situația era cam așa: două mese erau ocupate de frații Boțoiu cu verii lor, frații Hogaș, care toți visaseră în viața anterioară să fie oameni cinstiți și ajunseseră toți braconieri și hoți de lemne din pădure. La încă o masă erau așa: polițaiul Rică Miluț, care visase în viața anterioară să fie doctor, factorul poștal Timotei Cismaru, care visase în viața anterioară să ajungă polițai, doctorul veterinar Pandele, care visase în viața anterioară să fie cântăreț de manele, și Liță Paraschiv, care nu visase în viața anterioară nimic, dar ajunsese secretar la Primărie. Mai era o masă cu trei nemți, care se rătăciseră pe munte umblând după castelul Bran, care nu vorbeau românește, deci n-aveai cum să știi ce visaseră ei în viața lor anterioară. Oricum, dacă visaseră să fie buni la orientare turistică, nu li se împlinise: castelul Bran era la mai mult de 200 de kilometri distanță, gen. La singura masă mai liberă din bistrou ședea Pișta Katona, care, din ce știu eu, visase să ajungă camionagiu în Canada și ajunsese pădurar în Subcarpații de Curbură. Ca să zic așa, nimeni nu visase în viața anterioară să ajungă în Israel ca domnu’ președinte Iohannis și nimeni nu ajunsese. În fine, după ce ne-am mutat, eu cu Mimi, de mai multe ori de pe un picior pe altul, de parcă jucam Călușarii fără costum popular, ne-am dus la masa lui Pișta, am pus o mână pe spătarul de la unul din scaunele libere și eu i-am spus bună seara, parțial în maghiară și parțial în engleză:
– Jó estét, Pișta bacsi! Do you mind?
– By all means! Uljön le! – ne-a poftit el să stăm jos. Tot parțial, dar în engleză și maghiară. Că așa stabilisem, că dacă vorbim cu el, să facem trecerea la română prin maghiară și engleză, ca să nu-l ofensăm chiar din prima. Ca o paranteză zic: oamenii se fereau să stea cu Pișta Katona la masă, dar nu din cauză de șovinism, ci din cauză că, atunci când se îmbăta, Pișta avea obiceiul să răstoarne masa, cu tot cu tovarășii de băutură. Deci ne-am aprins cu toții câte o țigară și-am început să râdem ca proștii. Că Gică Muhăian, patronul, pusese la proiector o înregistrare cu interviul lui Ghiță Funar, ăla cu piramidele dacilor, masonii și cu Eminescu care descoperise relativitatea generalizată înaintea lui Einstein. Nu prea se vedea bine, că fumam toți care eram în bistrou ca nebunii. Erea ultima zi în care se mai putea fuma la crâșmă, gen. Deci fumam toți țigară de la țigară, până și turiștii nemți – care, la cum tușeau, se vedea de la o poștă -că-s nefumători din tată-n fiu.
– Te văd cam supărat, gen, Pișta baci – i-am zis eu cu fereală, că nu știam exact cât băuse până atunci.
– Domnule Titi, draghe, cum să nu fiu supărată când viața asta al meu e un paradox. Eu sunt pădurar maghiar, dar codrul e frate cu românul. Și eu păzesc ca românul să nu fure la fratele lui toți lemnele – spune el, posomorât rău.
Aici, cam ne-a dat pe spate și pe mine și pe Mimi. Și culmea, fără să răstoarne masa. Mimi a fost așa de mișcat că i-a făcut semn lui Gică să ne aducă două rânduri de băutură, gen.
– Hai che facem noi cinste două ture de votche, nea Pișta – a zis Mimi, băgând un ușor accent unguresc, ca să-l mai înveselească. Imediat a venit și patronul Gicu, care ne-a adus șase sute de votcă și două porții de brânze tofu grilled, gen. Că asta e singura chestie obligatorie la bistroul semivegan: să comanzi brânză tofu la grătar, gen. Am dat toți trei câte o sută de votcă peste cap și ne-am stins țigările în brânza tofu. Ăsta-i alt element de nișă la bistroul „La tata Tofu“, în loc de scrumiere se folosește brânza tofu. Părerea mea e că e singurul bistro din lume care oferă facilitatea asta. Am mai tras o gură de votcă din al doilea pahar, am aprins toți iar câte o țigară și-am zis prevenitor:
– Ia zi, Pișta baci! Cum a ieșit cheful ieri la petrecere, la Ziua Ungariei?
Că știam că fusese plecat tocmai la Miercurea Ciuc, să sărbătorească.
– Cum se iese? A fost plin, dar mai mult secui și ceangăi. Dache unul din trei era ungur cu adeverat, mare lucru… – zice el, mai posomorât. Ca să zic așa, la ce bună dispoziție avea Pișta, îmi era mai mult decât clar că până să ne răstoarne masa în cap nu mai era mult. De aia am zis să abordez un subiect neutru, gen.
– Dar ce zici că la Vama Veche vrea să facă guvernul tabără de refugiați? Să aducă sirieni acolea printre nudiști?
Aici a fost momentul în care am aflat eu, nu ce visase, ci ce fusese în viața anterioară Pișta Katona. Pișta Katona fusese, în fiecare vară, până împlinise 35 de ani, nudist la Vama Veche. Când a auzit că Guvernul vrea să distrugă raiul nudiștilor români și maghiari, a ridicat masa de jos și-a învârtit-o prin bistrou până când i-a spart toți pereții. Partea bună a fost că în felul ăsta, fără pereți, bistroul nu mai era spațiu închis. Așa că am putut fuma acolo români, germani și maghiar, în bună înțelegere, și după ora 12.00 noaptea, când a intrat Legea antifumat în vigoare. Partea proastă a fost că a doua zi dimineață a trebuit să-i reparăm pereții lui Gică Muhăian. Era să uit: am mai descoperit o utilitate de nișă la brânza Tofu în noaptea aceea. Când te dă cineva cu capul de masă, brânza tofu din farfurie atenuează complet lovitura.
Cu stimă, Titi Smeureac, cioban freelancer
