13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialT TIP - o oportunitate de neratat

T TIP – o oportunitate de neratat

 

Pentru mulți dintre noi, sfârșitul anului constituie o bună ocazie pentru a reflecta asupra trecutului și a ne îndrepta privirea către pașii următori.

Este adevărat că Europa se va confrunta cu provocări majore în anul care urmează, dar ea se va bucura și de o serie de oportunități, una dintre acestea fiind actualele negocieri cu SUA privind un nou acord comercial, cunoscut sub denumirea de Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții sau TTIP.

Comisia Europeană intenționează să ofere un nou impuls acestor negocieri. Și acest lucru deoarece, dacă vom proceda corect, TTIP va aduce avantaje pentru toți europenii. Cu siguranță că întreprinderile vor beneficia cel mai mult, în special cele mici și mijlocii. Dar acest parteneriat se va dovedi la fel de important și pentru noi, ca indivizi, la mai multe niveluri: acasă, la locul de muncă, în calitate de consumatori sau pur și simplu ca europeni într-o lume aflată în rapidă schimbare.

TTIP a generat un viu interes, dar și multe neînțelegeri. În ceea ce privește Comisia Europeană, dorim să participăm la discuții deschise și oneste – să ascultăm cu atenție, să precizăm foarte clar care sunt obiectivele noastre referitoare la acest acord, dar și ceea ce este inacceptabil pentru noi.

Pentru a realiza acest lucru avem nevoie de transparență. În acest sens, negocierile privind TTIP au mers deja mai departe decât cele anterioare. Cât despre implicarea UE în ansamblul său, am publicat multe materiale online. Am creat în acest scop un grup de experți independenți care să acorde consiliere echipei noastre de negociere. Am avut reuniuni periodice cu o gamă largă de părți interesate, inclusiv cu grupuri de consumatori, cu grupuri ecologiste, cu sindicate și, desigur, cu reprezentanți ai mediului de afaceri. Totodată, am lansat patru consultări online, pentru a înțelege mai bine dorințele oamenilor în legătură cu TTIP, dar și pentru a fi la curent cu ceea ce aceștia nu își doresc.

Dar trebuie să facem mai mult, promovând o mai mare deschidere către o dezbatere bidirecțională veritabilă și o transparență sporită în ceea ce privește negocierile propriu-zise.

Așadar, prima noastră inițiativă legată de TTIP are exact acest scop. La sfârșitul lunii noiembrie, noua Comisie Europeană a căzut de acord asupra unor noi măsuri de asigurare a transparenței în ceea ce privește TTIP, ca parte a unor eforturi mai largi de îmbunătățire a transparenței activității Comisiei în general. O astfel de măsură va consta în publicarea mai multor propuneri de negociere ale UE, astfel încât toți cei care doresc să le poată citi. Este vorba despre proiectele de texte pe care le-am înaintat omologilor noștri americani. Acestea identifică, negru pe alb, aspectele care dorim să se regăsească în acord, ele servind totodată drept bază pentru discuțiile noastre de până acum.

Mai mult decât atât, această transparență este menită să le permită tuturor membrilor Parlamentului European – adică cei pe care dumneavoastră i-ați ales să vă reprezinte pe scena europeană – și nu doar câtorva dintre aceștia, cum este cazul în prezent, să se familiarizeze cu documentele de negociere privind TTIP. Astfel, ei vor fi la curent cu ceea ce se întâmplă în fiecare etapă.

Suntem de părere că acest lucru va contribui la axarea dezbaterii pe aspecte concrete, precum și pe cele mai bune modalități pentru ca acest acord să fie un succes pentru Europa. Iar după ce negociatorii noștri vor fi convenit asupra unui proiect final împreună cu omologii lor americani, va fi rândul membrilor Parlamentului European și al guvernelor alese din toate cele 28 de state membre ale UE să decidă asupra transformării acestui acord în realitate. În ceea ce ne privește, vom continua să implicăm în dezbatere toate părțile interesate, inclusiv reprezentanții mediului de afaceri, grupurile de consumatori, sindicatele și grupurile ecologiste.

Obiectivul nostru este ca anul viitor să trasăm deja în mod clar principalele elemente ale acestui acord comercial, însă, ca întotdeauna, substanța trebuie să prevaleze asupra vitezei.

Îi înțelegem pe deplin pe cei care au îndoieli sau preocupări, care sunt profund îngrijorați de această chestiune și care doresc să apere modelul nostru european și valorile noastre.

Și noi dorim același lucru. Iată de ce nu vom negocia niciodată un acord care ar putea, de exemplu, să ducă la scăderea standardelor noastre stricte în materie de siguranță alimentară, de sănătate sau de protecție a mediului; sau care ar putea limita libertatea guvernelor de a gestiona exact așa cum își doresc serviciile publice, precum serviciile medicale sau educația; sau care ar putea să permită pătrunderea pe piața europeană a unor produse care nu pot fi comercializate în prezent. Nimic din toate acestea nu se va schimba o dată cu Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții.

Orice acord la care vom ajunge va susține modul nostru de a adopta legi în Europa. Autoritățile de reglementare vor rămâne complet independente, bazându-și deciziile pe principiul precauției, conform căruia niciun produs nu poate fi comercializat până când siguranța sa nu este pe deplin dovedită.

Aceasta înseamnă că modalitatea UE de a lua decizii cu privire la chestiuni precum utilizarea organismelor modificate genetic (OMG), a hormonilor de creștere sau a antibioticelor în alimentele noastre va rămâne neschimbată. Repetăm, neschimbată.

Ce vom avea de câștigat? Din punctul nostru de vedere, se disting patru avantaje:

În primul rând, asemenea altor acorduri comerciale deja intrate în vigoare, TTIP va contribui la crearea mai multor oportunități de export și a mai multor locuri de muncă. În prezent, exporturile oferă locuri de muncă pentru aproximativ 30 de milioane de persoane în Europa, respectiv peste 1,2 milioane de persoane doar în România. Iar aceste locuri de muncă au tendința de a deveni mai specializate și mai bine plătite. Nu trebuie să uităm că schimburile comerciale reprezintă o piatră de temelie a prosperității noastre europene.

În al doilea rând, TTIP va contribui la scăderea prețurilor și la creșterea posibilităților de alegere ale consumatorilor. Prin reducerea costurilor comerciale, întreprinderile cu sediul în UE care sunt deja active în sectorul exportului și importului le vor putea oferi consumatorilor prețuri mai avantajoase.

În al treilea rând, TTIP va aduce beneficii îndeosebi întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Spre deosebire de marile întreprinderi, multe IMM-uri nu dispun de timpul sau de banii necesari pentru a se conforma normelor și reglementărilor în vigoare în SUA, care diferă de cele ale UE. Adesea, acestea nici măcar nu încearcă să o facă, fiind vorba de un efort pe care pur și simplu nu și-l pot permite. Dorim să simplificăm aceste norme și să evităm duplicarea procedurilor, ori de câte ori este posibil. De exemplu, dacă o companie farmaceutică europeană dorește să își exporte produsele către SUA, normele actuale ale SUA dictează ca fabricile sale să fie verificate nu doar de inspectorii europeni, ci și de cei americani. Este evident, nu-i așa?, că timpul și energia lor ar fi mult mai bine investite abordând riscurile reale la adresa siguranței pacienților.

TTIP ar putea aduce beneficii multor sectoare economice din România. De exemplu, cooperarea în materie de reglementare și simplificarea procedurilor ar putea îmbunătăți accesul echipamentelor electrice produse în România pe piața americană. De asemenea, încălțămintea și produsele textile românești ar deveni mai competitive o dată cu eliminarea tarifelor, care reprezintă, în continuare, până la 15% din prețul acestora.

În al patrulea rând, TTIP va contribui la protejarea standardelor stricte ale UE și a modelului nostru într-o lume nesigură. Europenii sunt îngrijorați de schimbările politice și economice complexe generate de globalizare și de conflictele existente în imediata noastră vecinătate.

În timp ce ascensiunea economiilor emergente reprezintă un uriaș pas înainte la nivel mondial, aceasta înseamnă, de asemenea, că nivelul de influență al Europei este în scădere dacă încetăm să mai fim competitivi. Imobilitatea nu reprezintă o opțiune viabilă. Prin consolidarea parteneriatului cu SUA, ne vom putea asuma rolul de model pentru alții și vom putea promova valorile noastre în ceea ce privește comerțul, drepturile angajaților la locul de muncă și protecția mediului.

Provocările cu care se confruntă Europa în prezent sunt grave, iar TTIP constituie un răspuns pe măsură. Vom trimite un semnal puternic, conform căruia UE și SUA sunt gata să respecte și să promoveze valorile care au dus la succesul nostru.

E o șansă care nu merită ratată.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă